Clădirea cu artiști: interviu cu o parte dintre inițiatorii Atelierele Malmaison

În urmă cu doi ani de zile apărea un nou nume pe scena artistică din București. Undeva, neștiută până atunci în oraș, într-o fostă cazarmă militară, clădirea Malmaison se deschidea oficial, inaugurând spațiul de artă Atelierele Malmaison, un proiect care a strâns laolaltă o comunitate de artiste, artiști, fotografi, manageri culturali și galeriști. Probabil unul dintre puținele proiecte de acest fel, de hub-uri artistice din București, Atelierele Malmaison și-au propus să suțină artiștii, dând naștere, așa cum spun cei care au inițiat proiectul, unui „ecosistem” artistic #madeinRo.

Am stat de vorbă cu o parte dintre inițiatorii proiectului – Dan Basu, Daniela Pălimariu, Dan Vezentan, Liliana Basarab, Radu Boeru – despre necesitatea unui loc care să funcționeze ca un hub artistic, despre provocările apărute într-un astfel de proiect, și despre lumea artei contempoarane din România. Și am făcut-o imediat după ediția de vară a Open Doors, care a deschis ușile publicului larg în peste 30 de ateliere de artiști. https://atelierelemalmaison.ro/

De ce ați deschis aceste ateliere, acest spațiu pentru artiștii români? Se impunea existența lui, simțeați că galeriile de pe piață nu acoperă toată paleta de artiști?

Dan Basu: În 2020, mai mult decât înainte chiar, s-a simțit nevoia unui astfel de spațiu dedicat atelierelor de artiști / artiste. Astfel s-a format, în mod organic, un grup care a descoperit potențialul acestui spațiu și care s-a organizat pentru a putea construi aici ceva pe termen lung. Deci în primul rând este un proiect pentru ateliere de creație, marea majoritate a spațiilor, atât la etajul 1 cât și la 2, fiind folosite individual în acest scop. Galeriile și spațiile artist-run s-au alăturat acestui demers și contribuie la o bună dinamică a spațiului, în general – acestea au mai multe evenimente pentru public, de multe ori expun lucrările artiștilor cu care sunt vecini, sau chiar creează proiecte în colaborare. Per total, la Malmaison s-a format un ecosistem, să spunem, în care voci și abordări artistice diferite au învățat să existe împreună, fiecare păstrându-și caracterul individual. Indiferent de momentul în care s-au alăturat acestui proiect foarte amplu, fiecare participant a contribuit și a îmbunătățit acest spațiu, fiecare membru fiind, în acest sens, fondator al Atelierelor în egală măsură.

Radu Boeru: Mai mulți dintre noi avusesem o experiență similară, dar la scară mai mică în atelierele din Popa Nan, fiind pe cale să devenim o comunitate activă nu numai în cadrul atelierelor proprii ci și în exterior, însă clădirea Mătasei Populare a fost, din nefericire, demolată și proiectele sistate. Când oportunitatea de a ne „uni” chiar mai mulți într-un nou spațiu s-a arătat, a fost o decizie unilaterală de a accepta noul loc și de a-l modela pentru a ne fi nu numai teren individual de joacă, ci și un spațiu comunitar, în care să conlucrăm și să arătăm și în exterior fragmente din ceea ce facem noi. Comunitatea artiștilor Malmaison s-a născut organic, de asemenea și manifestările Open Doors, ajungând în această primăvară la a patra ediție. Experiențe similare au mai fost în Cluj, Iași, Timișoara, însă în București, cu excepția Art Hub, artiștii lucrau în ateliere individuale și rareori organizau evenimente comune prin forțe proprii, cum sunt cele de la Atelierele Malmaison. În concluzie, cred că este un lucru extraordinar că am creat această comunitate și sper ca experiența să dureze și să se fructifice și mai abundent pe viitor.

Dan Vezentan: Camerele fostei cazarme s-au transformat în ateliere în momentul în care am pus piciorul aici, chemat de un grup de artiști care au descoperit locul ăsta minunat. Layout-ul clădirii cu holuri lungi, încăperi aliniate pe o latură + curte interioară generoasă, e ideal pentru o comunitate de artiști, un lucru care lipsea Bucureștiului până acum. 

Acum, după câteva ediții, ce-ați putea spune despre publicul de artă din România? Cum arată portretul robot?

Daniela Pălimariu: La Malmaison ne-au vizitat, cu ocazia Open Doors, sau în grupuri mai restrânse, oameni foarte diferiți – pe lângă cei pe care îi cunoaștem deja de la vernisaje, de la alte galerii, din scena de artă, au venit și mulți oameni noi, curioși, care poate nu vizitaseră înainte un atelier de artist și nici nu înțelegeau ce face practic un artist în atelier, care e procesul. Cred că publicul din România a devenit, în ultimii ani, mult mai interesat și mai activ, nu își mai dorește doar entertainment, ci este mult mai atras spre cultură ca mod de petrecere a timpului liber. La Malmaison Open Doors, de exemplu, am văzut multe familii cu copii care nu neapărat veniseră să vadă un prieten artist, ci pur și simplu pentru că voiau să intre în această lume. Am observat asta și în cadrul altor evenimente de artă, nu doar la Malmaison. Deci am toată încrederea că prezența noastră devine esențială pentru viața orașului, nu mai este doar o nișă pentru cei specializați. 

Dan Vezentan: Publicul e foarte divers (ceea ce ne bucură), devine din ce în ce mai interesat de ateliere și de fenomenul artei contemporane. Un portret robot cred că ar fi mult prea restrictiv. Cred ca România are multe de oferit atât în zona creatorilor de artă cât și în zona consumatorilor de artă. La fiecare ediție Open Doors am fost plăcut surprins de discuțiile ce le-am avut cu cei care intrau la noi în ateliere. Ca artist consider că sunt foarte utile.

Radu Boeru: Publicul este din ce în ce mai tânăr și autentic curios, lucru care nu poate decât să mă bucure. La ultima ediție Open Doors am vorbit cât pentru o lună, răspunzând la întrebările vizitatorilor, care nu veniseră doar ca niște turiști de weekend; veniseră să vadă, să audă, să cunoască și să socializeze. În plus, atmosfera deschisă a atelierelor și artiștii care sunt și proprii curatori oferă o deschidere mai mare și mai sinceră către public, care nu simte presiunea evenimentelor oficiale sau albul orbitor al galeriilor, făcându-i mai degrabă participanți, dacă nu chiar parteneri în actul artistic. Sunt foarte plăcut surprins, chiar entuziasmat de interesul sincer al noilor generații către artă, artiști și mesajele lor. 

Liliana Basarab: Publicul vizitator al evenimentelor Open Door e destul de diferit de cel care vine la vernisaje în general, e un public care vine cu curiozitate nu doar către artă ci spre artiști ca persoane, își dau seama că intră in intimitatea noastră, dar o fac cu respect. Din punctul meu de vedere este un vibe destul de diferit, e un schimb de energie dintre public și artiști, se pun întrebări, se dialoghează pe diverse teme.

Cum arată artiștii din România? Se mai trăiește din artă? Fac doar asta sau cei mai mulți mai au și meserii comerciale ca să se susțină?

Daniela Pălimariu: Fiecare artist, nu doar în România, ci peste tot, are propria formulă pentru a reuși să se susțină și să continue să facă artă. Unii au timp doar câteva ore pe săptămână pentru munca de atelier, dar le folosesc din plin și au activitate constantă prin participări la expoziții. Sigur că e posibil să și trăiești doar din artă – iar aici intervine un întreg sistem care te ajută: de la curatori, galerii, colecționari și critici de artă, fiecare contribuie la susținerea și creșterea carierei unui artist. Pentru unii acest sistem funcționează pe termen lung, pentru alții poate să fie doar o perioadă, poate fi un up-and-down. Important e că tu continui, te reinventezi, asculți criticile, dar mergi pe instinctul tău, te uiți în jur la ce are succes, dar faci tot ce știi tu mai bine, îți diversifici și reînnoiești colaborările cu instituții, galerii sau alți artiști. Mulți artiști au job-uri chiar în cadrul scenei de artă – coordonează spații unde expun lucrările altor artiști, fac proiecte afcn, fac design grafic sau scriu texte pentru alți artiști, etc. E un mix de skill-uri care, deși uneori pare haotic, funcționează după o logică proprie. 

Dan Vezentan: Se poate trăi doar din artă sau se poate face o metodă de conviețuire între job-artă sau între antreprenoriat și artă sau între lucrul în piața de artă și instituții de profil. Din nou, suntem foarte diferiți și fiecare are un pattern propriu pe care funcționează. 

Liliana Basarab: Întrebarea e amuzantă, circula acum puțin timp un text despre cum mai arată poeții români. Cred că artiștii arată ca toți oamenii, ochi, mâini, picioare, îndoieli, speranțe etc, nu știu dacă ieșim din normă. Cât despre trăit din artă, asta e altceva, mulți dintre noi au side jobs, pentru a ne putea întreține. Dar cu toate greutățile și deturnările, dacă reușim să continuăm să facem artă mi se pare un privilegiu. 

Radu Boeru: Eu nu trăiesc din artă. Îmi doresc să pot trăi din artă, dar sunt atent la compromisurile care pot veni la pachet cu succesul și pe care s-ar putea să nu le pot duce. Încerc ca ceea ce creez ca artist să se reflecte și în ceea ce creez ca graphic designer, ca să nu existe o discrepanță prea mare și, ori de câte ori este posibil, folosesc experiența mea din zona comercială și o introduc „obraznic” și subversiv în artă. În orice caz, treaba asta cu trăitul din artă este o discuție lungă și, din punctul meu de vedere, nu are treabă cu cât de bun, activ, expus sau ingenios e artistul ci, mai degrabă, ține de niște mecanisme financiare, fiscale și de promovare internațională care, din nefericire, nu sunt acoperite în politicile guvernamentale sau măcar dezbătute, așa că va mai dura ceva vreme până când aleșii noștri își vor da seama că o lucrare realizată cu o investiție modestă poate să fie vândută cu milioane de euro, dacă piața o evaluează așa. 

De ce ați ales acest spațiu mai puțin… conformist?

Dan Vezentan: Mie mi se pare că e destul de conformist, având în vedere faptul că multe hub-uri culturale din Europa au apărut în locații industriale, abandonate, cu o istorie gri. Pe de altă parte ne-a convins aranjarea spațiilor, lumina din ateliere, grădina, amplasarea relativ centrală. Personal sunt foarte bucuros să am în proximitatea atelierului meu fostele grajduri de cai ale cazarmei, devenite ulterior grajduri regale – studiez și anatomia calului, de aici și entuziasmul.

Daniela Pălimariu: Spațiul a venit spre noi, ca să spun așa, potențialul său a fost evident imediat pentru un grup de aproximativ 10 persoane cărora li s-au alăturat și alții în scurt timp. Unul din avantajele sale este împărțirea în spații de la 25mp la 40mp, aproximativ, perfecte pentru ateliere de creație, pe lângă plafonul înalt și geamurile mari care dau luminozitate și o senzație de spațiu. Pentru mine, clădirea, cu toată istoria sa întunecată, și-a găsit, odată cu Atelierele, adevărata menire. 

Radu Boeru: Nu e neconformist decât dacă sapi puțin în istoria locului, care nu este una chiar roz. Alegerea numelui Atelierele Malmaison ne-a luat câteva luni, având în vedere locul în care ne aflăm, pentru a nu capitaliza pe ceva care nu ne reprezintă și, în același timp, pentru a nu ne desincroniza total de istoria clădirii. În toată Europa fostele clădiri de patrimoniu sau chiar mai noi devin hub-uri creative, pentru că arta și artiștii sunt exponenții prezentului și sunt utilizatorii cei mai adecvați ai unor locuri care și-au pierdut funcția originară. Cred că suntem oamenii potriviți la locul potrivit.

Ce făceați voi, înainte să fiți și fondatorii unui astfel de proiect? Cât de greu e să lucrezi cu artiștii?

Dan Vezentan: Mă consider co-fondator, la fel ca ceilalți artiști/ artiste. Înainte de Malmaison am fost tot artist, dar și antreprenor în zona industriilor creative. E interesant de lucrat cu artiștii/ artistele, uneori e foarte dinamic, alteori chill. 

Dan Basu: Înainte de a fi fondatorii acestui proiect, eram fondatorii atelierelor noastre personale. Iar acum am devenit si fondatorii unui spațiu comun, cu toate problemele și frumusețea de a gestiona un spațiu comun. Odată ce înțelegi că artiștii sunt diferiți între ei, dar că au aceleași nevoi ca orice lucrător, sau chiar antreprenor, atunci colaborarea e ușoară. 

Radu Boeru: Înainte făceam ce fac și acum, diferența fiind integrarea mea într-o comunitate mai mare și mai dinamică, care chiar își dorește ceea ce nu puteam realiza înainte decât individual: expunere, schimb de idei, angrenare în proiecte comune, etc. O parte din societatea noastră înțelege rolul social al artistului și importanța lui în desfășurarea progresului, o parte însă este blocată în utilitarismul social și consideră arta un moft, sau un rău necesar. Open Doors, pe lângă creșterea vizibilității individuale, se dorește a fi o platformă interactivă către comunitate și se pare că scopul a fost atins, considerând numărul din ce în ce mai mare de vizitatori și calitatea interacțiunilor cu aceștia. Frumusețea comunității Atelierelor Malmaison stă în găsirea omogenității organizaționale atunci când se cere, într-o pleiadă de personalități eterogene care devine interesantă și vivace prin diversitatea de stiluri, preocupări, vârste și manifestări. 

Care sunt artiștii pe care trebuie să-i urmărim în anii care vin? Cei cărora o să le crească cota, care promit?

Dan Basu: Orice artist dedicat practicii sale, disciplinat și cu dorința sinceră de creație promite. „Cotele” sunt și vor fi subiective tot timpul. Ele cresc, scad, rămân aceleași. Însă în timp, calitatea artistului crește, indiferent de „cota” lui.

Dan Vezentan: Lucrurile sunt tot timpul în mișcare, iar pentru a repera artiștii vizibili trebuie să reveniți la Atelierele Malmaison și la următorul Open Doors. Evoluția lor pe scena de artă trebuie urmărită pe o durată de câțiva ani. 

Daniela Pălimariu: Artiștii care promit sunt cei care sunt dedicați muncii lor, chiar și atunci când aceasta este invizibilă, cei care petrec ani de zile, în mod constant, în atelier (nu doar cel fizic, ci atelier în sensul mai larg de muncă artistică) chiar și fără să știe când și unde vor avea următoarea expoziție. Am încredere în artiștii și artistele care inițiază colaborări, care sunt deschiși și au destulă încredere în ei încât să lase și pe cei din jur să strălucească alături de ei, care sunt generoși și știu că succesul lor nu poate fi unul izolat, ci depinde de succesul întregii scene de artă din jur. Cotele cresc și scad – pe parcursul vieții, un artist poate avea mai multe cariere, perioade diferite, poate avea succes și apoi deveni invizibil, pentru ca ulterior să reapară, reinventat. E un parcurs pe termen lung. 

Radu Boeru: Toți artiștii trebuie urmăriți. Punct. Viziunea fiecărui artist reflectă pulsul epocii pe care o traversează, ori acesta este din ce în ce mai accelerat. Artiștii produc surprize, artiștii sunt mereu surprinzători. Dacă sunt „urmăriți” doar artiștii cotați ai momentului, urmăritorii nu vor avea niciodată imaginea generală a artei, ba din contra. Mainstream-ul creează predictibilitate, underground-ul descoperă valori, ori un artist viu gravitează întotdeauna între cei doi poli enunțați mai sus. Caută, găsește, se răzgândește, caută mai adânc, dă rateuri, se bâlbâie, uneori te copleșește, Ca în viață și așa este normal. Un artist este om și ce este mai uman decât să privim viața în ansamblul ei și nu doar să cartografiem momentele ei de vârf? 

Ce-a fost cel mai greu, cel mai mișto la organizarea atâtor ediții de porți deschise?

Dan Vezentan: Partea grea a fost de fapt cea mai mișto. Pregătirea la comun a evenimentului, amenajarea spațiului, realizarea materialelor de comunicare, organizarea after-party-urilor… 

Radu Boeru: Mi-a fost greu să „aduc” practica mea actuală între patru pereți, eu lucrând de patru ani in-situ, cu forme de viață netranslocabile. Am participat la câteva ediții Open Doors cu materiale integrabile în concepte expoziționale date sau ca graphic designer, dar am „comis-o” la OD4, anul acesta, simțind pe pielea mea vibe-ul expunerii, dialogul cu vizitatorii, dar și dificultatea organizării unui eveniment cu respect pentru comunitatea iubitoare de artă. Pentru mine cel mai fain lucru este că pot să mă transpun în pielea unui vizitator și să-mi vizitez colegii nu ca vecinul de la unu’, iar ei să-mi povestească despre demersul lor pe un alt ton și cu o altă dedicație. E un Cosplay sublim, cel puțin pentru mine. 

Ce urmează acum, în 2023, la Atelierele Malmaison?

Liliana Basarab: Pentru mulți dintre noi urmează partea invizibilă, de lucru, solitară dar foarte importantă pentru fiecare artist. Vom deschide din nou porțile atelierelor în toamnă pentru noi surprize pentru public.

Dan Vezentan: Cu siguranță vom avea Open Doors V la toamnă, iar peste vară vor mai exista deschideri punctuale pentru noile expoziții din galeriile și spațiile de proiecte + unele petreceri – de asta sunt sigur. Mai multe info puteți găsi pe paginile de social media ale Atelierelor Malmaison și ale galeriilor din spațiu. 

Radu Boeru: Malmaison Open Doors V toamna asta, căldură și rondul din curte accesibil, poate câteva evenimente… Vine vara. 

Clădirea Malmaison, situată pe Calea Plevnei nr. 137C, corp B – https://atelierelemalmaison.ro/

Facebook: https://www.facebook.com/AteliereleMalmaison/.

Instagram: @atelierele_malmaison

Foto: Nadina Stoica.