Alina Burlacu ∙ May 25, 2023 ∙ 2 min read

Pe covorul roșu de la Cannes, în acest an, Catrinel Marlon a pășit pentru prima oară în calitate de regizor. Fermecătoarea româncă de 37 de ani a încheiat, în decembrie, filmările pentru Girasoli.

În decembrie anul trecut, s-au încheiat filmările pentru pelicula Girasoli, film care marchează debutul regizoral al actriței Catrinel Marlon. Însă intrarea ei în lumea cinematografiei nu este întâmplătoare, românca fiind în fața camerelor de filmat de la 16 ani.

Catrinel s-a născut la Iași și a fost descoperită la vârsta de 16 ani de la un agent în modeling. De o frumusețe naturală aparte, românca a captat atenția multor case importante, inclusiv Giorgio Armani. În cinematografie, Catrinel și-a început cariera de actorie jucând în filme ca La città ideale, regizat de Luigi Lo Cascio, și Tutti i rumori del mare, regizat de Federico Brugia.

Catrinel a jucat rolul principal în filmul The Whistlers, regizat de Corneliu Porumboiu, din 2019, care a fost prezentat în competiție la Festivalul de Film de la Cannes.

Catrinel Marlon, Cannes 2023

Filmul regizat de Catrinel Marlon, Girasoli, se bazează pe o poveste adevărată și a fost scrisă de regizoare alături de Francesca Nozzolillo și Heidrun Schleef. Acțiunea se petrece în anii 1960, o dragoste imposibilă dintre două fete între zidurile unui spital de psihiatrie din Aversa, care este mai mult o închisoare decât o instituție medicală.

„Cu acest film am vrut să le amintesc oamenilor că spitalele de psihiatrie erau locuri de suferință, dar și că, printre sute de oameni distruși, de vieți uitate, frumoasele povești de dragoste pot să prindă și ele rădăcini”, a explicat Catrinel Marlon, citată de cineuropa.org.

În film joacă Gaia Girace (vedeta serialului My Brilliant Friend) și Maria Rosaria Mingione (în The Catholic School).

Foto: Hepta.

Related Posts

Lindsay Lohan, primele poze însărcinată

Actrița Lindsay Lohan s-a lăsat surprinsă de camera foto într-una dintre cele mai emoționante ipostaze din viața unei…

Cel mai nou și surprinzător cuplu din showbiz: Bill Murray și Kelis

Un nou cuplu de vedete apare pe firmament: cel format din actorul Bill Murray (72 de ani) și…

Mădălina Ghenea își susține iubitul din tribune, la Roland Garros

Mădălina Ghenea (35 de ani) și-a susținut (presupusul) nou iubit din tribune, la turneul de tenis Roland Garros,…

Like father, like son? Edi Iordănescu și Euro 2024

Echipa națională de fotbal a României, absentă de ani buni de la turneele finale, începe în primăvară campania…

WAGS, femeile care strălucesc în umbra starurilor din lumea sportului

WAGS, în traducere, neveste și prietene, altfel spus femeile care strălucesc în umbra starurilor din lumea sportului. La…

Halle Bailey, debut impresionant în Mica Sirenă

Halle Bailey (23 de ani), Ariel din pelicula Mica Sirenă, a fost etichetată ca „absolut perfectă” de fanii…

Al Pacino (83 de ani) va fi curând tată și completează lista celebrităților cu bebeluși la peste 60 de ani

Al Pacino așteaptă un copil cu iubita lui, Noor Alfallah, care este însărcinată în opt luni, scrie Daily…

Kate Hudson, topless lângă piscină

Celebra Kate Hudson (44 de ani) a postat câteva fotografii incendiare și a adunat, în doar câteva ore,…

Cum arată Sharon Stone în costum de baie, la 65 de ani

La 65 de ani, Sharon Stone ne dovedește că frumusețea nu are vârstă și pozează în ipostaze sexy,…

Gina Pistol și Smiley s-au căsătorit în weekend

Gina Pistol și Smiley au devenit oficial soț și soție, în cadrul unei ceremonii superbe care a avut…