Primăvara dă întotdeauna tonul unui nou început, iar începuturile ne aduc aproape de fiecare dată un licăr de speranță. Iar în vremuri ca cele pe care le trăim acum, de speranță avem cea mai mare nevoie! La fel cum avem nevoie de filme, de seriale, de cărți, de mici bucurii care ne fac viața mai veselă și mai frumoasă! Tocmai din acest motiv, pornim din nou în căutarea lor, descoperim noutățile și punem la cale un nou sezon împreună.
Netflix
Moxie
Regizat de Amy Poehler și inspirat de romanul omonim al lui Jennifer Mathieu, Moxie este o comedie pentru întreaga familie. În prim-plan se află Vivian (Hadley Robinson), o fată de 16 ani aparent timidă, a preferat întotdeauna să-și țină capul plecat și să nu atragă atenția. Însă, atunci când apariția unei noi eleve (Alycia Pascual-Peña) o obligă să analizeze comportamentul scăpat de sub control al colegilor ei de liceu, Vivian își dă seama că s-a săturat de nedreptăți. Inspirată de trecutul rebel al mamei ei (Amy Poehler), Vivian publică anonim o revista numită Tupeu, din dorința de a scoate la iveală prejudecățile și comportamentele greșite din liceul ei, declanșând pe neașteptate o adevărată mișcare în rândul adolescenților. Filmul va debuta pe 3 martie la Netflix.
Dealer
Dor de un thriller intens, cu un ritm rapid de filmare? Dacă răspunsul tău este „da”, atunci Dealer e titlul de trecut pe lista de must-see. Franck (Sébastien Houbani), un regizor de videoclipuri muzicale, se infiltrează într-un cartier dur din sudul Franței pentru a-l filma pe Tony (Abdraman Diakite), un lider carismatic, dar imprevizibil, al unei bande de droguri care dorește să intre în scena muzicii rap. Folosind camera sa pentru a dezvălui fața ascunsă și adevărată a traficului de droguri, Franck ajunge să fie prins într-un război sângeros de bandă. Dealer va fi disponibil din 10 martie la Netflix.
Yes Day
Obișnuiți să le spună tot timpul „nu” copiilor și colegilor de serviciu, Allison (Jennifer Garner) și Carlos (Edgar Ramirez) decid să le ofere celor trei copii ai lor o zi de „da”, în care aceștia să stabilească toate regulile, fără ca ei să protesteze. Rezultatul? 24 de ore de aventuri neașteptate prin Los Angeles, o distracție care nici prin gând nu le-ar fi trecut vreodată, dar și o cursă nebunăm care va uni familia mai mult ca niciodată. Filmul va fi disponibil din 12 martie la Netflix.
Sky Rojo
În această primăvară, creatorii serialului La casa de papel ne propun un nou serial în care avem parte din plin de acțiune, umor negru și adrenalină pură. Coral (Verónica Sánchez), Wendy (Lali Espósito) și Gina (Yany Prado) își caută libertatea, fiind urmărite de Romeo (Asier Etxeandia), proxenetul lor de la Clubul Mireselor, și de complicii acestuia. Împreună, femeile pornesc într-o călătorie frenetică și haotică, în cursul căreia trebuie să facă față pericolelor de toate felurile și să trăiască fiecare clipă de parcă ar fi ultima. Prietenia lor se consolidează și protagonistele descoperă cel mai important lucru: împreună sunt mai puternice și au la îndemână mai multe opțiuni pentru a-și reface viețile. Serialul va fi disponibil din 19 martie la Netflix.
HBO GO
Zack Snyder’s Justice League
Motivat de sacrificiul suprem al lui Superman (Henry Cavill), Bruce Wayne (Ben Affleck) cere ajutorul noii sale aliate, Diana Prince (Gal Gadot), și, împreună, adună o echipă care poate apăra lumea de o amenințare catastrofică. Această misiune se dovedește a fi mult mai dificilă decât și-ar fi închipuit Bruce, pentru că fiecare dintre recruți are demonii proprii de învins înainte de a-și uni forțele pentru a forma o ligă de supereroi nemaiîntâlnită. Filmul va avea premiera pe 18 martie la HBO GO.
AXN
Ice
Lumea plină de opulență, dar extrem de periculoasă a comerțului cu diamante se dezvăluie în noul serial, Ice, care urmărește viața familiei Green, dar și evoluția afacerii lor cu pietre prețioase pe piața din Los Angeles. Jake (Cam Gigandet) și Freddy (Jeremy Sisto) Green sunt frați vitregi care au fost crescuți de tatăl lor, Isaac (Raymond Barry), patriarhul familiei și fondatorul Green & Green Diamonds. Când nesăbuitul Freddy ucide un important traficant de nestemate, Jake se vede nevoit să îl ajute să iasă din încurcătură, apelând la sprijinul unei grupări criminale din Africa de Sud, care e condusă de Sister Rah. Ajutorul, însă, nu este gratis, aceasta îi folosește pe Jake și Isaac pentru a introduce diamante obținute ilegal în Vancouver prin intermediul companiei Green & Green. Cel de-al doilea sezon va fi disponibil din 8 martie, lunea (episoade duble), de la ora 22:00, la AXN.
Foto: HBO
Interviu: Inteligența artificială în dialog cu Iulia Ionescu
De această dată, Iulia Ionescu, realizatoarea celei mai urmărite emisiune de tehnologie din România, a stat de vorbă…
Ce filme și seriale vedem în decembrie pe platformele de streaming
Cel mai bun plan pentru decembrie? Filme bune, seriale noi, ciocolată caldă, lumânări parfumate, zăpadă, turtă dulce și…
Horoscopul lunii decembrie 2023
Astrologul Anca Stoica ne prezintă previziunile astrale pentru luna decembrie 2023. Capricornii acordă timp relaxării, iar Taurii se…
Vacanța de vis, așa cum o vede echipa A List
La ce visează fetele din redacția A List Magazine pentru ziua când bugetul de călătorie va fi fără…
Bucură-te împreună cu întreaga familie, în mini-vacanța de 1 Decembrie, de super filme și seriale de la Disney+!
Începutul lunii decembrie reprezintă startul perioadei festive, când totul este îmbrăcat în sărbătoare, când poveștile magice și decorurile…
Jennifer Lopez își lansează un nou album după o pauză de zece ani
La o distanță de zece ani de la lansarea ultimului ei album, Jennifer Lopez revine în peisajul muzical…
Heidi Klum și Leni, mamă și fiică, în lenjerie intimă festivă
Heidi Klum (50 de ani) și fiica e în vârstă de 19 ani, Leni, revin cu noi imagini…
Cele mai bune destinații de Revelion din Europa. Tu unde petreci noaptea dintre ani?
Vrei să începi un an nou, într-un loc cu totul și cu totul nou? Îți prezentăm lista cu…
Rămâi în formă peste iarnă! Iată 5 obiceiuri care duc la creșterea în greutate în sezonul rece
Iată care sunt lucrurile pe care ar trebui să le eviți pentru a nu câștiga în greutate peste…
S-a deschis oficial expoziția-manifest Monica Lovinescu, ”Vocea care ni s-a dat”
Expoziția „Monica Lovinescu.Vocea care ni s-a dat”, creată pentru a celebra 100 de ani de la nașterea celei…