A List Magazine ∙ April 19, 2020 ∙ 12 min read

Astrologul Anca Stoica vine cu detalii interesante pentru fiecare zodie în parte. Iată ce ne rezervă astrele în săptămâna care urmează!

Berbec

Săptămâna începe în forță, astfel că vei avea suficient elan să rezolvi treburi personale sau profesionale restante. Sunt zile bune pentru a-ți revizui toate planurile, dar mai ales pentru a te gândi la un plan de îngrijire a sănătății. Stările tale de spirit sunt fluctuante, astfel că manifestările față de ceilalți pot fi de neînțeles și de neacceptat. Dezvoltă-ți răbdarea, autocontrolul și umorul! Se conturează cheltuieli majore pe cele necesare traiului cotidian. Însă, ar fi bine ca, în limita posibilităților, să urmezi o listă de priorități. Pe de altă parte, apar oportunități noi de câștig din munca proprie. Prin intermediul unor persoane din anturajul apropiat fie afli informații deosebite, care te vor ajuta să-ți îmbunătățești competențele profesionale și, în consecință, veniturile tale vor crește, fie te orientezi spre un alt job, care în viitor îți va aduce venituri substanțiale. Surprize de proporții în segmentul financiar. Finalul săptămânii este favorabil studiului, activităților culturale, dar și dialogului cu cei dragi și apropiați.

Taur

Primele zile ale săptămânii sunt favorabile singurătății, retragerii din forfota cotidiană și dialogului interior. Este bine să te odihnești, să te gândești la cele sfinte, să analizezi pe îndelete situațiile și relațiile în care ești implicat, plus să te implici în activități ușoare și care chiar îți fac plăcere și îți relaxează mentalul. Se pot accentua unele probleme de sănătate, fiind posibil să ai nevoie de un ajutor de specialitate. Însă, în limita posibilităților, găsește-ți și menține echilibrul interior, folosește remedii naturiste și fii alături de oamenii dragi și de încredere. Cu puțin efort și bunăvoință poți depăși cu bine orice neplăcere. În a doua parte a săptămânii te vei simți mai bine, dar nu forța nota. Se așterne în calea ta o nouă etapă de viață, etapă care îți va aduce surprize de proporții. Vino în întâmpinarea noilor circumstanțe, deschizându-te spre progres și trasându-ți alte planuri personale și personale. În weekend, primești bani, cadouri, dar vei fi nevoit să și cheltuiești. Informații prețioase despre salarizarea locului de muncă.

Gemeni

Foarte interesante sunt primele zile ale acestei săptămâni, din perspectiva relațiilor cu prietenii și cu persoanele din mediul profesional în care activezi. Informațiile aflate prin intermediul acestor persoane pot fi destabilizatoare, însă depinde numai de tine să selectezi totul și să reții doar ce îți este ție util. Pe de altă parte, ar fi bine să te desprinzi de unele persoane, care s-au dovedit până acum neserioase și care doar îți zădărnicesc planurile personale sau profesionale. Energia astrală din a doua parte a săptămânii te predispune la izolare, la obținerea unor informații pe căi mai puțin obișnuite și la a te gândi serios la viața ta de acum. Întrebările existențiale sunt frecvente în această perioadă, iar răspunsurile primite fie de la cei dragi, fie de la propriul tău suflet te vor ajuta să vezi situațiile în care ești implicat, dintr-o altă perspectivă. Se pot evidenția unele probleme de sănătate. Prudență și îngrijește-te pe îndelete, apelând chiar la specialiștii în sănătate. În weekend, te vei simți mult mai bine, dar nu forța nota.

Rac

Este adevărat că sunt zile libere, însă tu ești implicată mult și bine în chestiunile profesionale fie că este vorba despre dialogurile cu șefii, cu autoritățile, fie că îți continui nestingherit activitatea profesională. Este bine să-ți dozezi eforturile și să fii foarte prudent în toate, pentru că există riscul să fii văzut într-o lumină nefavorabilă. Analizează pe îndelete poziția ta din cadrul locului de muncă și vezi cum trebuie să-ți îmbunătățești fie modul de a relaționa cu ceilalți, în speță cu persoanele din mediul profesional, fie poate este cazul să te orientezi spre un alt loc de muncă. Foarte importante vor deveni de acum încolo relațiile cu prietenii. Se conturează relații noi care la rândul lor îți vor aduce proiecte personale și profesionale de anvergură. Surprizele vor fi uriașe, atât în ceea ce privește relațiile cu prietenii, cu susținătorii din mediul profesional, cât și în ceea ce privește proiectele în care vei avea oportunitatea și onoarea să te implici. La sfârșitul săptămânii se recomandă odihnă și activități ușoare.

Leu

Primele zile ale săptămânii îți susțin activitățile culturale și dialogurile cu persoanele aflate departe de granițele țării. Sunt momente bune pentru a-ți îmbogăți bagajul de cunoștințe prin studiu, documentare, vizionarea unor filme de top sau prin lecturarea unor cărți dragi sufletului tău. Forfota mentală este mare, de aceea există riscul suprasolicitării nervoase. Relaxează-te, evită să empatizezi cu neplăcerile altora și orientează-ți gândurile spre aspectele plăcute ale vieții. În plan profesional ți se vor deschide culoare noi de progres. Începe o etapă deosebită din toate punctele de vedere. Poate intra în discuție o nouă poziție socială, o funcție de conducere, sarcini și responsabilități socio-profesionale de mare anvergură cu efecte pe termen lung. Persoanele cu autoritate din mediul profesional în care activezi te vor solicita fie pentru un interviu special, fie pentru a-ți cere sfaturi personale și profesionale. Prudență, deoarece situațiile pot scăpa de sub control! La sfârșitul săptămânii se conturează dialoguri frumoase cu prietenii.

Fecioara

Este o săptămână care aduce în prim-plan chestiuni financiare comune cu alții, de tipul achitarea taxelor, datoriilor, investițiile, veniturile obținute din colaborări. Se recomandă prudență, deoarece există riscul unor pierderi sau fraudarea unor documente financiare. În mod special, fii ceva mai atent atât la veniturile, cât și la activitățile profesionale, deoarece dinspre toate acestea sunt posibile erori sau neplăceri majore. Pe de altă parte, sunt momente bune de te retrage din forfota cotidiană și a privi dincolo de aparențe. Prin căi mai puțin obișnuite vei afla informații utile înțelegerii situațiilor și relațiilor în care ești implicat. Dorința de rafinare sufletească este mare și ușor de satisfăcut în această săptămână. Relaxează-ți mintea și trupul cu activități culturale, citește cărți bune, vizitează în mod virtual marile muzee ale lumii și locurile deosebite din alte țări sau vorbește cu oameni de bună calitate. Te poți gândi la implicarea în forme de instruire personală sau profesională necesare în câmpul muncii. În weekend, se animă sfera socio-profesională, mai ales prin dialoguri colegiale și sarcini de lucru noi.

Balanță

Săptămâna debutează alături de partenerul de viață sau, în funcție de situație, alături de partenerii de afaceri și colaboratori. Se conturează dialoguri referitoare la bunul mers al proiectelor și acțiunilor comune. Sunt posibile controverse și aflarea unor informații destabilizatoare despre aceste persoane. De aceea, fii prudent, ascultă ce spun ceilalți și gândește-te cum poți îmbunătăți lucrurile. Foarte probabil ca unele colaborări sau o relație partenerială cu un partener de viață să se finalizeze fără echivoc. Din perspectiva financiară se deschid variante noi și inedite de a obține venituri colaterale din colaborări sau parteneriate de afaceri. Surprizele din segmentul financiar pot fi de mari proporții. Pe de altă parte, vor intra în prim-planul vieții și aspectele referitoare la moșteniri, partaje, datorii sau investiții pe termen lung. La finalul săptămânii este rost de dialoguri cu persoane aflate în străinătate, dar și de activități culturale.

Scorpion

Activitățile de rutină îți deschid această săptămână, fie că stai acasă, fie că mergi la serviciu. Probabil că s-au adunat restanțe și acum este nevoie să rezolvi totul în regim de urgență. Selectează prioritățile, deoarece sănătatea este vulnerabilă și există riscul să obosești, dar să se și evidențieze niscai afecțiuni vechi. De asemenea, pot intra în discuție analizele, consultațiile sau chiar intervențiile chirurgicale. Odihna conștientă, remediile naturiste, compania oamenilor dragi și de încredere sunt excepționale pentru îmbunătățirea stării tale generale. În plan partenerial se deschide o etapă nouă, deosebită, care se va întinde pe cel puțin un an de zile de acum încolo. Posibile finaluri în unele parteneriate personale sau profesionale, dar și oportunitatea de a te implica în altele de mare anvergură. Surprize mari și inedite. În zilele weekend se conturează rezolvări financiare, cadouri și cheltuieli.

Săgetător

Relațiile sentimentale te solicită mult la începutul săptămânii. Atât persoana iubită, cât și copiii  vor avea nevoie de sprijinul tău moral, emoțional sau material. Sunt posibile discuții aprinse. Este bine să ții cont de ceea ce îți spun sau de ceea ce au realmente nevoie cei dragi. În funcție de situație, o relație sentimentală se poate finaliza fără echivoc. Este bine să eviți implicarea în aventuri, excese sau în relații noi. La locul de muncă se deschide o etapă deosebită, datorită contextului astral de la mijlocul săptămânii. Sunt probabile sarcini de lucru noi de mare anvergură, responsabilități profesionale deosebite sau chiar un nou loc de muncă în care vei fi implicat multă vreme de acum încolo. Pe de altă parte, sănătatea este foarte vulnerabilă, putându-se evidenția probleme vechi sau se pot declanșa altele noi și deosebite. Prudență și măsură în toate! Evită eforturile mari și implicarea în discuții obositoare. La sfârșitul săptămânii se conturează armonie și antren în relațiile parteneriale.

Capricorn

Primele zile ale săptămânii îți aduc în preajmă membrii familiei. Sunt momente bune pentru dialoguri referitoare la chestiunile patrimoniale, dar și pentru a depăna amintiri de demult cu parfum de copilărie. Pe de altă parte, unele rude pot avea nevoie de sprjinul tu moral sau material. Acordă-l necondiționat! Treburile gospodărești sunt un alt subiect important al săptămânii de care trebuie să te ocupi pe îndelete. Sunt posibile avarii în spațiul domestic, de aceea fii prudent și repară corect totul. În plan sentimental se deschide o etapă deosebită, în care vor intra fie o relație amoroasă nouă, fie apariția unui copil. Dacă ești deja implicat într-o relație sentimentală, aceasta își va schimba cu siguranță, termenii și condițiile de desfășurare. Creativitatea îți va fi accentuată, astfel că te poți ocupa de un hobby, realizând adevărate opere de artă. În weekend te vei implica în treburi de rutină, fie că stai acasă, fie că mergi la serviciu. Selectează prioritățile și îngrijește-ți sănătatea! 

Vărsător

Perioada analizată îți este deschisă de relaționarea cu persoanele din anturajul apropiat. Sunt posibile dialoguri interesante pe teme de larg interes. Foarte probabil să te necăjească unele remarci, însă fii diplomat și evită să răspunzi în același mod. Printre vorbele dulci și altele mai puțin sunt adevăruri de care este bine să ții cont. Ar fi înțelept să te desprinzi de unii apropiați care se poartă necuviincios sau care se implică în viața ta nepermis de mult. Atenție dacă ești nevoit de împrejurări să călătorești, chiar și pe distanțe scurte, deoarece sunt posibile neplăceri! Relațiile cu membrii familiei și cu neamurile se animă foarte mult pe la mijlocul săptămânii, fiind probabile surprize de tot felul. Se deschide o etapă domestică care va aduce schimbări total neașteptate, atât în ceea ce privește familia, rudele, cât și în ceea ce privește bunurile patrimoniale și spațiul locativ. Trasarea planurilor de investiții familiale și personale au șanse deosebite de succes. La sfârșitul săptămânii ți se potrivesc activitățile de tipul hobby.

Pești

Este rost de cheltuieli importante în primele zile ale săptămânii, așa încât ar fi bine să alcătuiești o listă de priorități. De asemenea, vei primi bani, cadouri sau informații legate de salarizarea și condițiile unui loc de muncă. Mai mult este vorba despre aspecte care finalizează o etapă de câștig din munca proprie. Fii prudent în toate chestiunile referitoare la bani și bunuri personale, deoarece sunt posibile pierderi sau erori în documentele aferente. Mentalul îți este foarte solicitat în această săptămână, astfel că avalanșa de gânduri este greu de oprit. Multe persoane din mediul apropiat vor dori să dialogheze cu tine pe teme inedite. Excesul verbal te poate obosi și chiar îți poate accentua unele afecțiuni vechi. Unele relații apropiate se pot finaliza în chip nebănuit, însă în umbră se pregătesc altele care vor apărea la momentul potrivit. Se pot evidenția și călătoriile scurte, dar fii prudent. La finalul săptămânii, liniștea și confortul casei sunt cele mai recomandate, plus relaționarea cu membrii familiei.

Text de Astrolog Anca Stoica

Related Posts

Melania Trump anunță publicarea cărții ei de memorii

Cartea de memorii, intitulată simplu ”Melania”, va conține detalii personale din viața autoarei, dar și fotografii de familie,…

Prelude to the Olympics- O pleiadă de vedete la petrecerea de dinaintea începerii JO2024 de la Paris

O mulțime de vedete de primă mână au fost invitate la petrecerea de avanpremieră a Jocurilor Olimpice de…

Ia-ți bilet la evenimentul de parenting al anului! Prima ediție a ParentED Fest aduce în premieră la București experți recunoscuți la nivel global

Ia-ți bilet la evenimentul de parenting al anului! Prima ediție a ParentED Fest aduce în premieră la București…

Smiley lansează „Cum te văd eu”, o declarație de adorație pentru femei, în numele bărbaților care le iubesc

Smiley lansează, în plin val de cosmetizare a realității pe rețelele de socializare, „Cum te văd eu”, o…

Rulouri de vinete cu nucă. Rețetă recomandată de Chef Adi Hădean

Aceste rulouri de vinete cu nucă vin ca răspuns la vara încinsă pe care o avem anul acesta….

Vezi ce cameră de hotel a cerut Lenny Kravitz pentru concertul de la UNTOLD

Lenny Kravitz, legendarul rocker cunoscut pentru hiturile atemporale și fizicul său impecabil, este de mult timp un susținător…

Ce ținute au purtat vedetele la Gala Verii Saint-Tropez

Pornind de la succesul galelor de vară anterioare, ce au avut loc în Sardinia și Capri, Gala One…

Serialul „IN VOGUE: ANII ’90”, cu Anna Wintour și multe alte personalități, vine la DISNEY+

Serialul „IN VOGUE: ANII ’90”, cu Anna Wintour și mute alte personalități, vine la DISNEY+ Disney+ anunță premiera…

Laura Lăzărescu, CEO la ECHO School: «Am înțeles, în sfârșit, ce înseamnă sintagma „the sky is the limit”»

Industria de jocuri video este în plin avânt, iar fetele se impun tot mai mult – în competițiile…

Noua teorie a emoțiilor: Emoțiile sunt create, nu declanșate

Ce ne arată noua știință despre cum iau naștere emoțiile? Ne spune psihologul și psihoterapeutul relațional Gáspár György….