A List Magazine ∙ September 1, 2021 ∙ 2 min read

Odată cu înaintarea în vârstă auzim tot mai des termenul de „carieră”, fapt ce ne creează senzația că stăpânim cât se poate de bine sensul acestuia, însă, în realitate, multora ne este necunoscut. De multe ori, vorbim despre carieră, însă nu știm exact ce presupune aceasta, considerând că au o carieră doar oamenii care fac lucruri foarte importante sau care activează în domenii mai bine cunoscute, precum politică, sport sau știință.

În primul rând, toată lumea poate avea o carieră, indiferent de domeniul în care alege să o construiască. Aceasta este dinamică, trecând prin diferite procese, fie de avansare, fie de schimbare, fie pur si simplu de stagnat, însă toate alcătuiesc procesul dezvoltării unei cariere. Totodată, ea presupune mai mult decât activitatea săvârșită la job, fiind într-o strânsă legătură și cu educațiea, cu rolul în societate, activitățile din timpul liber etc. De asemenea, procesul construirii unei cariere începe încă din momentul studiilor sau al recrutării și până la pensionare, uneori continuând chiar și după.

Astfel,  aceasta presupune rezultatul tuturor activităților pe care le săvârșim la locul de muncă, în societate sau chiar și în familie. Cariera are la bază, cu alte cuvinte, un cumul format din locurile de muncă, pozițiile, experiențele de viață, comportament sau atitudine. Aceasta presupune un proces de lungă durată și se bazează pe asocierea imaginii cu anumite organizații, pe dorința dezvoltării personale sau pe crearea unui profil personal.

Există o serie de elemente favorabile în dezvoltarea unei cariere:

  1. Dezvoltarea la locul de muncă:
  • Educația continuă pentru aprofundarea domeniului în care activăm;
  • Mentoring;
  • Consiliere;
  • Coaching;
  • Programe de auto-cunoaștere și auto-dezvoltare;

 

  1. Dezvoltare pe bază de training:
  • Perfecționare de specialitate;
  • Training pentru dezvoltarea competențelor;

 

  1. Consiliere în carieră
  • Workshop-uri care au la baza planificarea carierei;
  • Programe pentru construirea unei cariere.

De cele mai multe ori, angajatorii nu iau în calcul doar studiile pe care posibilul angajat le are, ci și experiența educațională pe care acesta a obținut-o independent de educația formală. Studiul continuu este vital pentru cariera. Astfel, este necesar să ne perfecționăm continuu. Siguranța în carieră nu consta într-un singur loc de muncă în care am fost angajat, ci în posibilitatea de a putea fi acceptat mereu, oriunde.

Platforma Bun în Carieră pune la dispoziție teste vocaționale, ședințe de consiliere și mentorat din dorința de a îi ajuta pe tineri să înțeleagă tot ce presupune o carieră și procesul de formare a acesteia.

Specialiștii Bun în Carieră vor realiza toate demersurile pentru a îi putea ajuta se decidă în ce direcție ar trebui să se îndrepte când vine vorba de formarea unei cariere.

www.bunincariera.ro  – pentru cei care vor să se descopere pe ei înșiși și să pornească în drumul spre cariera potrivită!

 

Related Posts

Povestea „Sufrageriei Irinei” – Cum a devenit un moment intim o experiență care adună mii de oameni

Pe 21 februarie, Irina Rimes aduce „Sufrageria Irinei” la Sala Palatului, transformând un concept personal într-un spectacol memorabil….

Angelina Jolie a izbucnit în lacrimi la un festival de film

Angelina Jolie (49 de ani) a primit recent premiul Maltin Modern Master Award în cadrul Festivalului Internațional de…

Gisele Bündchen a născut cel de-al treilea copil

Gisele Bündchen a devenit mamă pentru a treia oară, la vârsta de 44 de ani. Modelul a adus…

Trenduri exclusiviste de călătorie în 2025

Un simplu city break într-o metropolă europeană precum Barcelona sau Roma sau o vacanță la mare într-un resort…

Previziuni Feng Shui pentru 2025

Anul 2025 marchează o etapă importantă în viețile tuturor, fiind un an transformațional, cu influențe Feng Shui contrastante,…

Cele mai afrodisiace parfumuri

Preferințele în ceea ce privește parfumurile sunt subiective, dar există câteva arome asupra cărora experții parfumieri au ajuns…

Nu îți place Vunk? Ai locul asigurat la concertul lor din 14 februarie – Vunk Simfonic

Vunk lansează o provocare inedită pentru toți “anti-fanii” lor, cu ocazia concertului din 14 februarie de la Sala…

Prințul Louis, fotograf pentru mama lui, Prințesa Kate

Palatul Kensington a publicat o fotografie plină de însemnătate pentru Prințesa de Wales, Kate Middleton, în ajunul Zilei Mondiale…

Lily Collins, vedeta din Emily in Paris, a devenit mamă

Lily Collins (35 de ani), protagonista serialului de succes Emily in Paris (Netflix), a anunțat că a devenit…

Studiu al Clinicilor „Dr. Holhoș”, brandul nr. 1 în oftalmologie din România: Lucrul cu calculatorul, principalul motiv pentru care românii poartă ochelari

Mai mult de o treime (36%) dintre românii care poartă ochelari o fac timp de peste 10 ore…