Am petrecut câteva zile în Harghita, în niște locuri care mi-au întrecut orice așteptare. Am făcut drumeții pe munte, am explorat o peșteră, am trăit senzații tari cu buggy-urile și cu bicicleta electrică, m-am relaxat la spa și, nu în ultimul rând, am avut parte de cea mai bună experiență culinară încercată în ultimul timp. 

Am acceptat cu încântare invitația de a petrece patru zile pline de activități în aer liber, în Harghita, unul dintre cele mai verzi județe ale României. Eram nerăbdătoare să plec de-acasă, mai ales după un an și jumătate care s-a scurs lent, timp în care anxietatea mea a atins cote alarmante. Așa că n-am stat pe gânduri, mi-am făcut rapid bagajul și m-am îmbarcat într-o aventură plină de adrenalină și de senzații tari – oferite inclusiv de afinata servită pe post de cafea de dimineață de gazdele noastre, despre care am să povestesc pe larg imediat.

Excursia noastră, organizată la invitația Travel Communication, împreună cu inițiativa Visit Harghita, a început la Șumuleu Ciuc, unde am mâncat la pensiunea Jakab Antal Ház – Csíksomlyó, locul în care Papa Francisc a luat masa și s-a recules timp de câteva ore în 2019, când a vizitat România. Am avut astfel ocazia să degustăm meniul papal, care este unul conceput după principiul de cumpătare și de modestie al Sanctității Sale – cu supă, carne de pui, legume și orez, clătite cu dulceață, toate delicioase. Dacă vă poarta drumul prin zonă, puteți lua masa aici – meniul costă doar 22 de lei și poate fi găsit la pensiunea amintită mai sus, administrată de organizația filantropică Caritas Alba Iulia.

Tot aici am putut vedea și camera în care a petrecut timp Papa Francisc și am vizitat și Biserica Franciscană Sfânta Maria, cunoscută ca fiind unul dintre monumentele arhitecturale cele mai apreciate ale Transilvaniei. Construită între 1804 și 1834, în stil baroc, Biserica a fost sfințită la 20 august 1876, iar aici se află și Statuia Maicii Domnului, considerată a fi făcătoare de minuni, artefact ce datează din secolul 16. Aici ne-a întâmpinat Fratele franciscan Hugo, care ne-a povestit mai multe despre acest loc sacru.

Traseul nostru a continuat cu Miercurea Ciuc, care avea să fie matca noastră pentru următoarele trei nopți, de unde am plecat spre diverse puncte de vizită din program.

Ziua 1

După ce ne-am cazat la hotelul Hunguest Fenyo (fenyo înseamnă brad în maghiară) din Miercurea Ciuc, proaspăt renovat, am despachetat și am descins la spa-ul hotelului, care încă nu fusese deschis oficial (inaugurarea are loc la 1 iunie), dar care ne-a fost pus la dispoziție cu amabilitate de gazdele noastre. Piscină cu apă încălzită și jacuzzi, trei saune, piscină de copii, masaj, toate au fost bine- venite după drumul de cinci ore de la București la Miercurea Ciuc.

Nici n-am apucat bine să încheiem sesiunea relaxantă de la spa că a venit vremea cinei, iar surprizele nu au încetat să apară. Am fost întâmpinați cu elementul care avea să devină laitmotivul călătoriei noastre, o palincă de-a locului, numai bună să ne deschidă apetitul (nu că am fi dus lipsa de așa ceva, unii dintre noi). Masa a fost mai degrabă un festin, cu preparate fine, un fusion modern-tradițional, pe care le-am admirat, fotografiat și savurat deopotrivă.

Am să vă povestesc aici și am să vă las să admirați din fotografii bunătățile cu care ne-au delectat gazdele noastre de la Hunguest Fenyo.

La aperitiv– tartar de păstrăv afumat în crustă verde, salată de ardei copți și piure de morcovi;

Supă- la alegere: supă ragout de cerb sau supă-cremă de cartofi cu tarhon, șuncă afumată și conopidă prăjită.

La felul principal – mușchi de porc umplut cu telemea și spanac, cartofi gratinați, legume la grătar și hribi prăjiți, iar la desert – clătite Gundel cu înghețată de nucă și portocale. Toate felurile au fost însoțite de vinurile potrivite, din podgorii renumite.

Așa s-a încheiat prima noastra seară la Miercurea Ciuc, care a deschis seria unor evenimente de neuitat.

Ziua 2

Dis de dimineață, după un mic dejun frugal, ne-am suit în microbuz și ne-am îndreptat spre Merești, de unde urma să plecam în drumeție către Cheile Vârghișului și Via Feratta. Ziua a doua a purtat numele de cod de Ziua Exatlon, deoarece ne așteptau diverse activități solicitante, care aveau să ne ofere amintiri cât pentru o viață. După ce am descins la Merești, unde am fost așteptați de echipele de Salvamont, care aveau să ne însoțească în ”periplul” nostru prin sălbăticie, am fost tratați cu o afinată și cu plăcintă de mere (că doar eram la Merești!) și am plecat în explorările noastre.

Traseul Cheile Vârghișului e revigorant, accesibil oricui, cu condiția să fie bine echipat; am făcut față cu brio cu toții, chiar dacă mulți dintre noi aveam mușchii atrofiați de la atât stat în casă, conexiunea cu natura te energizează imediat!

Am urmat cursul unui râu, pe care l-am traversat pe numeroase podețe, ne-am cățărat și ne-am pus la încercare mobilitatea și flexibilitatea, am traversat apa pe pietre și pe bușteni- poduri improvizate – și chiar ne-am întâlnit la un moment dat cu urme ce atestau faptul că un urs trecuse prin zonă, dacă înțelegeți ce vreau să spun… 

 

 

După un traseu de 2,7 kilometri, care se parcurge în mod normal într-o ora și jumătate, am ajuns la un punct în care echipele noastre s-au despărțit. Amatorii de senzații tari erau invitați sa urce pe Via Feratta, un traseu nou-nouț, care îți oferă la final o perspectivă unică, de sus.

Via Feratta este o stâncă înaltă de peste 100 de metri, pe care munțomanii o pot escalada în condiții de siguranță totală; restul dintre noi, mai puțin temerari, am făcut o incursiune în Peștera Merești, a cărei explorare ”lejeră” poate ajunge până la 800 de metri în adâncul muntelui, unde sunt numeroase colonii de lilieci, specii protejate.

Nici demersul nostru n-a fost mai prejos, iar cel mai interesant moment a fost cel în care, aproape de capătul traseului nostru prin peșteră, deloc facil, am stins toate luminile, am tăcut toți și am trecut printr-un scurt moment de meditație, noi și cu gândurile noastre, în liniștea și în bezna de mormânt din pântecul muntelui.

Ne-am întors de unde am plecat pe același traseu, unde am făcut joncțiunea cu cei care au urcat pe Via Feratta și am plecat spre Merești, unde urma să luam masa și să ne bucuram de beneficiile băii în ciubăr cu apă salină – jacuzzi-ul secuiesc, cum au glumit gazdele noastre primitoare.

Trebuie să vă spun că mâncarea din secuime e doar pentru cei care nu-și fac griji în privința siluetei și a colesterolului, pentru că e foarte sățioasă și constă, în cea mai mare parte, din carne grasă. Iar toate preparatele sunt scăldate din belșug cu palincă, zmeurată și afinata, care par să le priască de minune localnicilor, semn că mâncarea naturală, direct de la sursă și activitatea în aer liber, curat, merg de minune împreună și nu lasă urme deloc.

De aici am plecat spre parcul Mini Transylvania, un loc recomandat mai ales celor cu copii, deorece locul e plin cu miniaturile celor mai cunoscute clădiri istorice din Transilvania- palate și biserici. Locul e în plină expansiune și cu siguranță devine un punct de mare interes pentru vizitatorii din toată țara.

Aventurile zilei nu se încheie aici. Doza de adrenalină maximă de-abia acum urmează, deoarece am făcut o cursă către un alt punct care nu trebuie ratat când ești în Harghita, și anume Statuia Inima lui Isus de pe Dealul Gordon, la care se ajunge cu mașinile de teren și cu buggy-urile, niște vehicule desprinse parcă din Mad Max.

Atât drumul cât și destinația ne-au trezit complet din lentoarea ce ne cuprinsese. Ne-am îmbarcat într-o cursă nebună, off-road, care s-a încheiat triumfător la statuia impresionantă din metal, cu o înălțime de 22 de metri, cu doar doi metri mai puțin decât celebra statuie a lui Isus de la Rio.

Cursa dătătoare de senzații tari până acolo, cu automobilele celor de la Transylvania Adventure Park, ne-a agitat fiecare celulă și ne-a făcut să ne simțim ca-n filmele de acțiune!

De la Dealul lui Gordon, pe care e musai să-l vizitați, am plecat spre Lupeni, localitate aflată la poale culmii, unde ne aștepta o masă, cum altfel decât copioasă, udată cu de-acum celebra zmeurată. Am mâncat la Barangoló Panzió, o pensiune cochetă, cu o piscină impecabilă.

Ziua 3

După un somn odihnitor și binemeritat după Ziua Exatlon, vremea ploioasă ne-a încurcat puțin planurile, astfel că am ales să vizităm Castelul Mikó, principala atracție a orașului Miercurea Ciuc, a cărui construcție a început în 1623 sub contele Hídvégi Mikó Ferenc. Locul are funcționalitatea de muzeu, în care poți afla întreaga istorie a locului.

De aici, am plecat spre Lacul Sfânta Ana, dar ne-am oprit mai întâi la masa de prânz, la pensiunea Amadé din Siculeni, un loc pitoresc, cu mâncare excepțională. Gazdele ne-au pregătit un meniu special, tot în stilul fusion-tradițional, cu ciorbă de miel, friptură de pulpe de pui în prapur de porc, piure de mazăre și cartofi copți, iar la desert, cele mai bune clătite pe care le-am mâncat vreodată – aluatul era tăiat franjuri și scăldat într-un sos fin și răcoritor de iaurt, cu sirop parfumat de căpșune, garnisit cu mentă proapată, tocată.

După masa bogată, am moțăit în mașină până la Lacul Sfânta Ana. Pe drum, somnul nostru dulce de după masă a fost alungat de întâlnirea cu un pui de urs, care ieșise din desișul pădurii la șosea, în căutare de mâncare, pe la turiști.

Rangerii de la Lacul Sfânta Ana ne-au povestit că în zonă e suprapopulație de urși, care nu mai găsesc hrană suficientă în arealul ocupat, prea mic pentru ei, iar nevoia îi îndeamnă pe bieții de ei să iasă la drumul mare. Cu toate acestea, nu e recomandat să le oferim mâncare și să avem mare grijă când ne avântăm în sălbăticie, deoarece aceste animale simt imediat mirosul de hrană.

Obiectivul Sfânta Ana a fost o premieră pentru mine și am rămas impresionată de magia locului, foarte bine îngrijit și protejat. Chiar dacă o ploaie măruntă ne-a împiedicat spre explorări și experiențe mai amănunțite, ne-am bucurat din plin de energia acestui lac vulcanic și am avut ocazia să facem muuulte fotografii instagramabile.

Călătoria noastră nu s-a oprit aici. Ziua a fost încununată de vizita la fabrica de bere Csiki Sör din Sânsimion, unde am făcut un tur al locului și unde, bineînțeles, am degustat din multitudinea de sortimente de beri artizanale.

După o masă cu ciolan în pâine, cu numeroase shot-uri de distilat de bere și de pahare de bere brună, de zmeură, cu afine, cu miere – da, toate au fost degustate, și după o sesiune de dans și de socializare intensă, am plecat într-o formație gălăgioasă, mult mai degajată și binedispusă spre hotel.

Ziua 4

Ultima noastră zi pe plaiuri harghitene. După o noapte cu multă bere (din nou!) și somn puțin, programul nostru prevedea o vizită la Lacul Roșu. Cu ochii mici de somn, am ajuns la celălalt Cel mai frumos lac din România, după Sfânta Ana, Lacul Roșu.

Aerul zonei ne-a mai trezit puțin din mahmureala cu care am venit la pachet și am fost invitați să testăm din activitățile zonei. M-am lăsat convinsă (cu greu, recunosc, spre rușinea mea) să încerc o plimbare cu bicicleta electrică pe lângă Lacul Roșu și am avut parte de una dintre cele mai frumoase experiențe testate în această excursie!

Cei de la Bikkla.ro pun la dispoziția turiștilor biciclete electrice pe diverse trasee, cu grade diferite de lungime și de dificultate. A fost prima dată când am mers cu bicicleta electrică, dar sper că nu ultima! Recomand călduros să încercați aceste plimbări- Lacul Roșu se vede minunat de pe bicicletă și sunt convinsă că și din barcă, dupa cum a încercat cealaltă parte a grupului, care a ales varianta de admirare a peisajului de pe apă. Eu sunt adepta experienței pe două roți, e o senzație magnifică!

O masă delicioasă la Oxygen Restro, un nou restaurant cu o panoramă inegalabilă asupra peisajului din zonă a încheiat glorios cele patru zile pline din Harghita, un loc în care aș reveni oricând cu drag, pentru că e plin de obiective demne de vizitat și de experiențe de încercat!

Mulțumesc încă o dată Travel Communication și Visit Harghita pentru oportunitatea de a cunoaște oameni minunați și de a vizita locuri atât de frumoase!

Foto: Arhiva personală, Visit Harghita