A List Magazine ∙ August 6, 2024 ∙ 2 min read

Cate Blanchett este una dintre cele mai admirate vedete de la Hollywood. Actrița australiană s-a născut la 14 mai 1969 în Melbourne, iar mai târziu a urmat cursurile Institutului Național de Arte Dramatice, pe care l-a absorvit în 1992.

Primul contact cu marele ecran a fost în anul 1997, în pelicula Paradise Road. Doi ani mai târziu a primit Globul de Aur pentru rolul reginei Elisabeta I. Au urmat prestațiile excelente în The Gift, Bandits, Charlotte Gray.

În 2001, a fost distribuită în seria Stăpânul inelelor, serie regizată de Peter Jackson, unde a înfățișat-o pe zâna -elf Galandriel. Se pare că actrița a acceptat acest rol din dorința de a purta urechi de elf, pe care ulterior și le-a păastrat acasa :).

În 2007, Cate a fost inclusă de revista Time, în lista celor 100 cei mai influenți oameni din lume, conform. www.biography.com.

În anul 2014, actrița a primit Oscarul pentru cel mai bun rol principal, în filmul regizat de Woody Allen, Blue Jasmine, iar patru ani mai târziu a prezitat juriul celei de-a 71 a ediții a Festivalului de Film de la Cannes.

În 2023 a fost din dou desemnată cea mai bună actriță în rol principal, în pelicula Tar, regizată de Todd Field.

Cât privește viața personală, actrița s-a căsătorit cu scenaristul Andrew Upton, în anul 1997 și au împreună trei băieți și o fiică adoptivă.

Un lucru mai puțin știut de public este faptul că Blanchett s-a ras în cap la vârsta de 15 ani, și tot atunci a fost la un pas să fie concediată de la azilul de bătrâni, unde lucra pe atunci. 

Și tot Cate este cunoscută pentru abilitatea sa fantastică de a juca rolul de bărbat. Și a făcut acest lucru de 3 ori. Am putut-o vedea în rolul lui Bob Dylan în I m Not There (2007), pe Richard al II și în Manifesto (2015).

Zilele acestea, actrița a fost surprisă de paparazzi pe străzile din Paris, în tinute cât se poate de masculine. Actrița a fost invitată de organizatorii Olimpiadei de la Paris, iar ea nu a ratat ocazia de a se plimba pe străzile celui mai romantic oraș din lume. Sursa FOTO: Hepta 

Related Posts

Selena Gomez și logodnicul ei, Benny Blanco, își lansează primul album împreună

Selena Gomez (32 de ani) și logodnicul ei, Benny Blanco (37 de ani), își duc povestea de dragoste…

Leonardo DiCaprio revine cu un nou film- ”One Battle After Another”

După mai mult de un an de pauză de pe marile ecrane, Leonardo DiCaprio (50 de ani) revine…

Am testat în redacția A List Magazine funcțiile de rezistență la apă ale noilor telefoane OPPO Reno13 Series

Am avut ocazia să testăm în redacția A List Magazine noile telefoane OPPO Reno13 Series și am fost…

Cum își educă Beyoncé cei trei copii

Beyoncé povestește despre stilul de parenting adoptat pentru creșterea celor trei copii pe care îi are cu Jay-Z…

La 57 de ani, Nicole Kidman este cel mai bine plătită actriță din lume

Nicole Kidman este cel mai bine plătită actriță din lume, a dezvăluit Forbes, după ce publicația a contorizat…

Bruce Willis a împlinit 70 de ani

Bruce Willis a sărbătorit împlinirea vârstei de 70 de ani, alături de fosta soție, Demi Moore, și de…

Patrick Schwarzenegger și iubita lui, într-un pictorial pentru Kim Kardashian

Patrick Schwarzenegger și logodnica lui Abby Champion apar în cea mai nouă campanie publicitară a brandulului de lenjerie…

Cum arată și ce mai face actrița Tiffani Thiessen, la 51 de ani

Actrița, cunoscută mai ales datorită rolurilor din seriale precum Salvați de clopoțel și Beverly Hills, 90210, a povestit în…

Filmele nominalizate la Premiile Gopo 2025

Anul nou care n-a fost (r. Bogdan Mureșanu), Moromeții 3 (r. Stere Gulea), Nasty (r. Tudor Giurgiu, Cristian…

A fost publicat testamentul lui Gene Hackman, iar copiii săi nu sunt menționați în document

Testamentul legendarului actor Gene Hackman a fost făcut public la câteva săptămâni după moartea sa. Ultima actualizare a…