A List Magazine ∙ September 23, 2022 ∙ 5 min read

Karpatia Horse Show devine evenimentul hipic în care sportul ecvestru își dă întâlnire cu muzica! Unul dintre cele mai așteptate evenimente de echitație și lifestyle ecvestru din România și sud-estul Europei, ce va avea loc în weekend-ul 23-25 septembrie, Karpatia Horse Show își așteaptă spectatorii pe Domeniul Cantacuzino din Florești (Prahova).


Competiția debutează vineri, 23 septembrie începând cu ora 14.00, unde pe arena principală vor avea loc Concursurile Complet Naționale (Novici, Prenovici) și Concursul Complet Internațional (1* și 2*) la proba Dresaj, iar pe arena secundară va avea loc proba Dresaj din cadrul Concursului de Working Equitation, o disciplină nouă și mai puțin cunoscută românilor.


Începând cu ora 18.00, pe Scena Micului Trianon, încep concertele de jazz live pe Scena Micului Trainon, în fața ruinei palatului, elegant luminată! Zoom Band, apoi Luiza Zan, una dintre cele mai apreciate voci ale jazz-ului românesc, alături de membrii formației Ploiești Jazz Trio ne vor surprinde cu o selecție a celor mai îndrăgite piese jazz interpretate în manieră proprie, dar și compoziții originale.

Sâmbătă, 24 septembrie, de la ora 11.00 Concursul Complet continuă pe întreg domeniul cu proba de Cross-Country pentru călăreți și cai (Prenovici, Novici, 1* și 2*), iar în paralel, pe arena secundară, se va desfășura competiția de Working Equitation cu proba de Manevrabilitate (Stil). Mari maeștrii ai atelajelor cu doi și patru cai se vor întrece apoi la proba de maraton care își propune să testeze abilitatea concurenților de a conduce un vehicul tras de cai.

De la ora 17.30 încep demonstrațiile de Voltijă, o ramură specifică a echitației care presupune mișcări și exerciții de gimnastică și aerobic pe un cal aflat în mișcare, la pas sau la galop. Echipa clubului sportiv Equs Art Oradea va evolua în fața spectatorilor într-o demonstrație de curaj, echilibru și eleganță.


Ziua de sâmbătă se va încheia în forță pe ritmurile muzicii, pentru că începând cu ora 18: 00 membrii trupei Moonlight Breakfast, în premieră la acest eveniment, vor oferi un concert live de neuitat.


Concursul Complet se încheie duminică, 25 septembrie, cu proba Obstacole, în timp ce mari maeștrii ai atelajelor vor continua cu proba Conuri. Pe arena secundară se va desfășura ultima probă a concursului Working Equitation (viteză). La ora 16.00 va începe Concursul demonstrativ de atelaje cu patru cai, o demonstrație de forță și eleganță, în care spectatorii îl vor putea vedea pe Eduard Bartha, câștigător în 2015 al uneia dintre probele Campionatului Mondial de Atelaje.


Și această ultimă zi a ediției a VII-a a Karpatia Horse Show vine cu demonstrații ecvestre unice și acorduri de muzică live.

La ora 13.30 pe scena Micului Trianon va avea loc un concert Alexandra Ușurelu&Band, alături de care vor evolua: Alexandru Rotaru, Cristina Răducan, Claudiu Purcarin și Bobby Stoica.

De asemenea, la ora 15.00 publicul va putea asista la un elegant moment de Doma Vaquera, prezentat de Singureni Manor prin David Guerrero Garcia, dresor și instructor profesionist cu o vastă experiență în diverse discipline ecvestre.

Competiția se încheie la ora 17:30 cu premierea câștigătorilor Concursului Complet Național și Internațional și a concursului Working Equitation.

Cele mai inspirate ținute ale celor din public vor fi premiate de Singureni Manor cu trei premii excepționale: un weekend la prestigiosul retreat ecvestru și două abonamente cu cate 10 lecții de echitație.

Automobile Morgan, dar și alte mașini de colecție rare și spectaculoase vor fi prezente pe Domeniul Cantacuzino, la parada eleganței ce va încununa finalul evenimentului ecvestru.

“Anul acesta, avem un excepțional comentator din Marea Britanie, Spencer Sturmey care în urmă cu o lună a comentat Campionatul Mondial de Dresaj ce a avut loc în Herning, Danemarca, dar și arbitrii din Japonia, Marea Britanie, Suedia și Venezuela. Vom promova discipline ecvestre spectaculoase, dar mai puțin cunoscute publicului din România, printre care Voltijă – reprezentanții unui club de elită din Oradea vor veni special pentru Karpatia Horse Show, precum și atelajele cu doi și patru cai, disciplină ecvestră la care România excelează! Cei care debutează în Concursul Complet vor putea participa la un stagiu de pregătire pe Domeniul Cantacuzino cu Spencer Sturmey, reputat călăreț de 4*, înainte de eveniment!”, a declarat Mihnea Vîrgolici, directorul evenimentului Karpatia Horse Show.


“Am avut norocul să întâlnim un om pasionat de cai, Mihnea Vîrgolici care ne-a pus în legătură cu Federația Internațională Ecvestră care a rămas impresionată de măreția Domeniului Cantacuzino. Nu puteam găsi o activitate mai nobilă și mai potrivită pentru acest loc pe care stră-stră bunicul meu, Gheorghe Grigore Cantacuzino și l-a dorit elegant și estetic. Și Concursul Complet de Echitație întrunește toate aceste calități. Anul acesta, Karpatia Horse Show este un festival în adevăratul sens al cuvântului”, a declarat Irina Bossy-Ghica, descendenta familiei Cantacuzino care a construit Domeniului Cantacuzino din Florești (Prahova).

În afara concursului ecvestru, evenimentul invită la o evadare completă din cotidian pentru prieteni și întreaga familie, la doar o oră distanță de București și Brașov. Adulții și copiii vor avea la dispoziție numeroase activități: ateliere creative, zone de agrement ecvestru, Aventura Park, tiroliană, tras cu arcul, plimbări cu biciclete electrice, vizite ghidate pe Domeniul Cantacuzino, shopping inspirat de lumea echitației, Food&Drinks cu o zonă Gourmet.

Ca noutate exclusivă, anul acesta iubitorii de natură și evadări din cotidian pot campa pe Domeniul Cantacuzino, chiar lângă liziera pădurii.
Pentru programul evenimentului accesați Program Karpatia Horse Show

Biletele și abonamentele pot fi achiziționate de pe site-ul evenimentului – Bilete – Karpatia Horse Show– și de la punctele de vânzare bilete.ro

În zilele de desfășurare ale evenimentului, bilete valabile pentru o singură zi se pot achiziționa și la punctele de acces din incinta Domeniului Cantacuzino – Florești, la prețul de 75 lei pentru un adult și 40 lei pentru un copil.

Related Posts

Cine este noul iubit al Selenei Gomez?

Selena Gomez (31 de ani) a păstrat secretă relația pe care o are de șase luni cu producătorul…

Grace Couture Cakes lansează colecția de Crăciun Nordic Lights

Grace Couture Cakes deschide sezonul sărbătorilor de iarnă prin dezvăluirea colecției festive ”Nordic Lights”, inspirată de designul scandinav…

The Timeless Pirelli

Sfârșitul anului a adus cu el și lansarea iconicului calendar Pirelli, a 50-a ediție, lansare care a avut…

Corina Olaru, designerul de interior care a transformat Room 12 în „acasă”

Ediția print de iarnă Alist Magazine este o bucurie estetică de la prima până la ultima pagină. Pentru…

Cozonacul lui Scărlătescu, secretul desertului-vedetă de pe Masa de Crăciun

Ai intrat deja în febra Sărbătorilor? De la cadouri până la preparatele cu care îi surprinzi pe cei…

Taylor Swift a fost desemnată Personalitatea Anului de publicația Time

Nu e nicio surpriză în alegerea publicației Time pentru Personalitatea Anului 2023. Taylor Swift (33 de ani) primește…

De Crăciun, Stella Artois continuă să aducă prietenii și familiile împreună

Îmi amintesc cu claritate Crăciunurile copilăriei, cea mai așteptată și frumoasă perioada a anului, când găseam dimineața bradul…

Angelina Jolie revine în Maleficent, partea a treia

Angelina Jolie (48 de ani) anunță că revine în rolul ei de succes, Maleficent, partea a treia, după…

Peste 140 000 de vizitatori în weekend-ul prelungit de deschidere al “WEST SIDE CHRISTMAS MARKET”, târgul de Crăciun organizat de UNTOLD UNIVERSE

Spectacol cu focuri de artificii, zeci de mii de luminițe de Crăciun și concerte Fuego și Gașca Zurli…

Cele mai bune filme ale anului 2023

Cele mai importante publicații internaționale au realizat clasamente cu cele mai bune filme ale anului 2023. Anul care…