Cel de-al doilea sezon al emisiunii #GataDeBusiness, realizată de Raiffeisen Bank și moderată de către Andreea Esca, începe cu povestea de succes a lui Bogdan Ciocian, fondator și owner Meron, un brand- pasiune care aduce laolaltă iubitorii de cafea și în același timp un model de business global, dar cu rădăcini puternice. Așadar, te invităm să îl cunoști mai bine pe cel care a făcut din propria filosofie de viață un business și viceversa.
Cu experiență în zona corporate, dar cu nevoia unei activități care să îi „echilibreze sufletul”, Bogdan Ciocian a ales să exploreze poate una dintre puținele industrii care se adresează atâtor senzori precum cea a cafelei de specialitate, așa cum chiar antreprenorul din Cluj îi mărturisește Andreei Esca.
Astfel, fără să se abată de la propria filosofie de viață care celebrează experiențele umane, nevoia de a descoperi frumusețile care te înconjoară și bucuria de a trăi din plin fiecare zi, owner-ul Meron a perseverat pe o piață pe cât de fascinantă pe atât de dificilă. Primii doi – trei ani și-a îndreptat atenția și energia către procesul de know-how, cunoscând și înțelegând, până la cele mai subtile detalii, mecanismele acestei industrii și, mai presus de toate, învățând din propriile greșeli. Cel mai eficient MBA pe care un antreprenor îl poate experimenta.
Pentru că orice business are nevoie de un gram de curaj, Bogdan Ciocian și-a asumat toate riscurile posibile, având alături doi parteneri ideali: soția sa, și Raiffeisen Bank pentru suportul financiar.
Despre particularitățile unui astfel de business, despre cât de important este, pentru a avea succes, să crezi în modul cum alegi să îți implementezi ideile sau, mai mult, despre cum linia dintre succes și eșec este creionată de capacitatea de a aduna și de a fideliza lângă tine o comunitate de oameni pe aceeași lungime de undă, de la angajați la clienți, poți descoperi în video-ul de mai sus. „Într-o lună, ne trec pragul aproximativ 200 000 oameni, un orășel. Avem responsabiliatea să îi oferim fiecărui client o experiență”, a conchis fondatorul Meron.
Însă, ceea ce poate fi o adevărată lecție de business, dar și o lecție de viață constă tocmai în capacitatea de adaptabilitate la toate provocările perioadei în care trăim – de la pandemie la revoluția tehnologică ce schimbă cu pași repezi și industria cafelei – calități antreprenoriale și personale care îl ghidează pe owner-ul Meron.
Tot urmărind interviul pe care Bogdan Ciocian l-a acordat Andreei Esca pentru a marca începutul celui de-al doilea sezon #GataDeBusiness, poți descoperi ce înseamnă pentru un antreprenor român, foarte tânăr, cu o filosofie de viață sănătoasă, un viitor prosper, cu proiecte globale pe axa New York – Singapore, și nu în ultimul rând, cu o carte de referință oarecum neașteptată: Biblia.
#GataDeBusiness cu Andreea Esca, emisiune realizată de Raiffeisen Bank
Fii și tu #GataDeBusiness și activează noile aplicații Smart Business pentru IMM!
Filosofia de viață și de frumusețe a lui Anne Hathaway
Anne Hathaway este una dintre cele mai apreciate actrițe de la Hollywood. La 40 de ani, vedeta a…
Colecția de artă a lui Gérard Depardieu, scoasă la licitație
În septembrie, aproape 250 de lucrări (sculpturi, picturi și desene) din colecția de artă a lui Gérard Depardieu…
Cindy Crawford povestește cum a schimbat-o mariajul cu Richard Gere
Cindy Crawford (57 de ani) s-a căsătorit cu Richard Gere (74 de ani) la vârsta de doar 22…
Power Couples – Regele Charles și Camilla, alături de Emmanuel și Brigitte Macron
Regele Charles III, alături de Regina Camilla, se află zilele acestea într-o vizită oficială în Franța, unde îl…
„Obiectivul ar trebui să fie găsirea unui echilibru în care designerii și AI-ul conclucrează”, spune Isabel Regino, Senior Brand Strategist & Marketing Manager
„AI nu este un substitut pentru creativitatea umană, imaginație și gândire critică” crede Isabel Regino, Senior Brand Strategist…
10 lucruri pe care nu le știai despre Sophia Loren (în afară de faptul că azi împlinește 89 de ani)
Câștigătoarea premiului Oscar, celebra actriță Sophia Loren a împlinit 89 de ani, astăzi, pe 20 septembrie. După lansarea,…
Jennifer Aniston: ”Arăt mai bine acum decât la 20 de ani!”
Jennifer Aniston a acordat un interviu despre rutina ei de fitness, pe care o compară cu cea din…
Shannen Doherty, Brenda din Beverly Hills, 90210, în lacrimi
O parte dintre vedetele serialului pentru adolescenți extrem de popular în anii ’90, Beverly Hills, 90210 s-au reunit…
Upgrade Education, consiliere educațională pentru elevii care vor să studieze la universități de top din străinătate (P)
Upgrade Education este o firma de consiliere educațională care oferă sprijin elevilor care își doresc să studieze la…
Irina Bossy Ghica: Anul acesta, Karpatia Horse Show aduce puncte de calificare la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024.
Irina Bossy Ghica, stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino, este moștenitoarea domeniului Cantacuzino de…