Andi Valsuianu face parte din distribuția filmului ”Taximetriști”, în regia lui Bogdan Theodor Olteanu, alături alte nume celebre ale cinematografiei românești: Alexandru Ion (“Portretul luptătorului la tinereţe”, “Las Fierbinţi”), Ronaldo Matsangos (“Hârtia va fi albastră”, “Sieranevada”), Maria Popistașu (“Marţi după Crăciun”, “Întregalde”), Victoria Răileanu (“Vlad”), Monica Bârlădeanu (“Despre oameni și melci”, “Moartea domnului Lăzărescu”, “Closer to the Moon”), Andi Vasluianu (“Sieranevada”, “Umbre”, “Despre oameni și melci”) sau Cosmin Nedelcu (Micutzu). Cu apariţii speciale sunt prezenţi Adrian Nicolae (“Lumea e a mea”, “Mia își ratează răzbunarea”) și rapperul Spike.
”Taximetriști” va avea premiera pe 3 februarie 2023 și, până atunci, protagonistul Andi Vasluianu ne povestește despre rolul său și despre viziunea sa artistică, construită în ani de experiență.
Andi, spre ce tinzi cu fiecare rol pe care îl interpretezi?
Să fiu povestea, nu actorul care face parte din poveste. E greu să fii autentic, să-ți asumi o situație pe care nu ai trăit-o sau pe care nu o înțelegi. Vreau să fiu, atât.
Ce a trezit în tine, din punct de vedere artistic, rolul din Taximetriști?
A trezit o curiozitate, oare cum funcționeaza creierul unui om de genul ăsta, un om care crede că e atât de important încât calcă în picioare “pleava” fără scrupule. E interesant să-ți asumi genul ăsta de atitudine.
Dacă l-ai scoate din film, în ce context ți-ai mai plasa personajul, ce valențe și ce circumstanțe i-ai mai oferi?
Cred că mi-ar plăcea să-l vad acasă la el, să văd cum se poartă cu copiii lui, cu soția, iar valențele mi le-ar da scenaristul.
Ce descoperi la tine cu fiecare film în care joci, cu fiecare rol?
De cele mai multe ori e greu să nu judec acțiunile sau atitudinea personajului pe care îl interpretez, dar interesant e când încep să-i iau apărarea, îi găsesc justificări, îl cred și chiar îl țin de mână până la capăt.
Descopăr umbrele mele în ultimă instanță.
În ce context artistic nu te-ai vedea niciodată?
Mă văd în orice context artistic, dar trebuie să-mi placă oamenii cu care lucrez, atât.
Ce îți oferă încredere în tine? Un actor cu experiența ta are nevoie de confirmări, din încurajări din exterior? Ce te ”hrănește” pe tine?
Niciodată nu ești total relaxat, încrederea o capeți pe bucăți, într-o secvență care a ieșit bine, într-o privire admirativă… E o meserie de echipă, nu ești singur.
Mă hrănesc căutarea, discuțiile cu regizorul și cu colegii, umorul, greșeala, chiar și lipsa de încredere.
Te-a speriat vreodată propriul tău orgoliu? Este orgoliul vreodată bun la ceva?
Mă sperie în fiecare clipă, nu știu dacă e bun sau rău, dar cred că am început să mă obișnuiesc cu el (râde).
Care este cel mai mare păcat pe care poate să-l facă un actor?
Să se mintă pe el însuși.. că știe textul (râde).
Tort de ciocolată, rețeta recomandată de Adrian Hădean
Adrian Hădean adună pe blogul său cele mai interesante rețete și combinații de gusturi. Acum, am găsit o…
Topul destinațiilor de vacanță preferate ale celebrităților
Vedetele de la Hollywood își petrec vacanțele în locații exclusiviste și luxoase din întreaga lume. Recunoscute pentru combinația…
De ce sunt periculoase dietele rapide! Riscurile, explicate de nutriționist
Atunci când ne dorim să slăbim, mulți dintre noi suntem foarte nerăbdători și ne-am dori ca acest lucru…
Travel & blogging: Tokyo, destinație pentru 2025
Hoteluri excelente, peisaje de vis și mâncare… fabuloasă! Vicki Nicola a vizitat și acum recomandă o destinație spectaculoasă…
Cele mai așteptate filme din 2025
O biografie de-ale lui Bob Dylan, Tom Cruise acceptă ultima sa misiune imposibilă, Bridget Jones (Renée Zellweger) îsi…
4 trucuri de beauty de la vedete
Ne cuceresc cu fiecare apariție și ne inspiră cu alegerile lor. Jennifer Lopez, Jessica Alba, Eva Longoria și…
Radu Jude, în competiția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Berlin
Cel mai nou film scris și regizat de Radu Jude, Kontinental ‘25, a fost inclus în competiția oficială…
Travel & blogging: sudul Siciliei, destinație pentru 2025
Hoteluri excelente, peisaje de vis și mâncare… fabuloasă! Mirela Bucovicean a vizitat și acum recomandă o destinație spectaculoasă…
David Beckham, ambasador de 20 de ani
Celebrul fotbalist David Beckham a sărbătorit printr-un videoclip, postat în social media, cariera sa de 20 de ani…
Ce ținută a ales Melania Trump, la Balul Învestirii
Considerată una dintre cele mai elegante Prime Doamne din istorie, Melania Trump a uluit audiența, aseară, la balul…