A List Magazine ∙ March 26, 2021 ∙ 9 min read

A-listers, ne-am gândit să adunăm cele mai COOL lucruri pe care le-am descoperit sau care ne-au plăcut în această lună și să vă dăm de veste despre ele! Așadar, avem o listă lungă și variată de recomandări. Enjoy!

Andreea Esca

Vă recomand cartea care va ieși în curând la editura Humanitas și pe care am avut norocul să o citesc deja pentru interviul cu autoarea, Lisa Brennan Jobs: “ O poveste de viață și de familie”. Este o mărturie sensibilă, dar și foarte dură a celei mai mari fiice a lui Steve Jobs, fondatorul Apple, despre viața în preajma legendarului geniu informatic.

Rovena Andrei- Fashion Stylist Alist Magazine

Luna aceasta mi-au atras atenția bijuteriile Ousiai, nu doar prin design-ul lor inedit, cu forme organice și ușor atipice, ci și prin abordarea sustenabilă a brandului. Pornind de la numele brandului derivat din latină  (de la cuvântul usia, care semnifică substanța sau esența) la întregul proces creativ, prin înlăturarea oricărui ornament în plus, până la forma organică, aproape brută, a obiectului finit. Mai mult decât atât, ai opțiunea de a primi reduceri substanțiale pentru achiziția unei noi bijuterii, dacă aduci argint vechi la schimb, acesta fiind reintegrat, primind o nouă viață prin forme noi și unice. De urmărit evoluția acestui brand, pe www.ousiaijewellery.com și a demersului creativ al Sorinei Costea, fondatoarea brandului pe https://www.instagram.com/ousiai_jewellery/.

Nicoleta Nicolae- Redactor Șef www.alistmagazine.ro

De aproape un an, de când masca a devenit accesoriul obligatoriu în garderoba noastră, pielea mea a avut de suferit. Am încercat tot felul de produse pentru ten, iar acum sunt fascinată de serumul Guinot Hydra Sensitive pentru Ten Sensibil/Reactiv. Calmează pielea și atenuează reacțiile de intoleranța tenului. Îl recomand celor cu probleme similare.

Și aș mai avea o recomandare. Nu este foarte nou, dar eu l-am descoperit întâmplător în urmă cu câteva săptămâni și de atunci nu m-a mai lăsat să dorm. Este vorba despre serialul Vikingii (îl găsiți pe Netlix- are 6 sezoane). Este despre onoare, tradiții, rădăcini, despre putere și curaj. Cei care au urmărit cu sufletul la gură fiecare episod din Games of Thrones vor deveni și fanii vikingilor, cu siguranță.

Alexia Eram (Trend Challenge)

Amintind de un palat italian din secolul al XVI-lea, Palazzo Versace Dubai este cu adevărat impresionant. Este poziționat în inima zonei Culture Village, la mai puțin de 15 minute de Aeroportul Internațional din Dubai și la câteva minute de Burj Khalifa și Downtown Dubai. Se pare că toate piesele de mobilier ale hotelului au fost concepute și realizate la comandă de Casa Versace special pentru hotelul Palazzo Versace Dubai. Cele 3 piscine în aer liber sunt decorate cu mozaic și sunt înconjurate de palmieri și flori, iar grădinile frumos amenajate fac din acest hotel luxos un loc ideal pentru o super vacanță.

Adriana Moscu, Feature editor A List Magazine

Potrivit unui studiu al revistei NATURE, femeile sunt cele mai afectate de pandemie pentru că adesea nu au acces la comunități de sprijin, la sisteme de sănătate funcționale sau la job-uri stabile. Două treimi dintre persoanele care au rămas fără loc de muncă în România de la începutul pandemiei sunt femei, arată Institutul Național de Statistică.
Mai mult, în perioada pandemiei, cazurile de violență domestică și abuz au escaladat și inegalitățile s-au adâncit. În acest context, proiectul FRAGILE – Ioana Flora îți spune 10 povești reale despre viețile femeilor în pandemie capătă o semnificație cu atât mai mare, cu cât fenomenul este unul global, în mai multe țări înregistrându-se în ultima vreme un regres în ce privește drepturile femeilor și egalitatea de gen.
În acest context, actrița Ioana Flora spune, sub forma unor monoloage, poveștile reale a 10 femei de vârste diferite și din medii diverse, aflate în luptă cu abuzurile, cu tensiunile create de prejudecățile celorlalți și de așteptările societății.
Proiectul are ca scop încurajarea femeilor să caute ajutor specializat, arătând că există o rețea de sprijin formată din organizații neguvernamentale. Documentarul reunește 10 episoade, iar primele cinci sunt deja disponibile pentru publicul larg, gratuit, începând cu 23 martie 2021 pe platforma web dedicată proiectului: https://fragile.live/
Conceptul proiectului și scenariile poveștilor îi aparțin actriței Ioana Flora, desemnată mai mulți ani la rând ca fiind cea mai bună actriță la Premiile Gopo și cele ale Uniunii Cineaștilor din România, precum și la festivaluri internaționale.
Regia proiectului este semnată de Ioana Mischie (Fulbright Alumna), artist și futurist transmedia, multi-premiată pentru film, VR și pentru dezvoltarea de concepte inovatoare. Coordonarea parteneriatelor este facilitată de Rucsandra Pop (Fulbright Alumna), artistă și activistă cu o privire antropologică asupra feminității contemporane. Extensiile fotografice ale proiectului sunt semnate de Ionuț Macri.
Proiectul este realizat și finanțat cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii, prin intermediul granturilor destinate Fulbright Alumni. Opiniile, constatările şi concluziile prezentate în acest proiect sunt ale autorilor şi nu le reflectă neapărat pe cele ale Departamentului de Stat al S.U.A.
Proiectul FRAGILE poate fi urmărit pe pagina oficială https://fragile.live/, pe Facebook și Instagram.

Alina Burlacu- Beauty Editor Alist Magazine

Cine nu și-ar dori o gumă de mestecat anti-gânduri negative, mai ales acum? Ți-am făcut poftă? Excelent! Pentru că urmează să îți povestesc despre noul concept cu mood de bubble gum de la Moschino. Este vorba despre noul parfum Toy 2 Bubble Gum, un ursuleț parfumat, îmbrăcat într-o nuanţă modernă de roz, dedicat femeilor #pinkaddicted. Esenţa gurmandă cuprinde note delicioase de bubble gum, măr caramelizat, acord de piersică şi scorţişoară, pudră de ghimbir, coacăze negre, esenţă de trandafir bulgăresc, dar și esenţă de lemn de cedru, vin de piersică, mosc și ambrofix. Moschino Toy 2 Bubble Gum, EDT, 50 ml, 306 lei.

 

Andreea Leța – Fashion Editor Alist Magazine
Fascinația Japoniei nu cred că poate lăsa indiferent pe cineva. În liceu, am fost pasionată de gheișe, atât de pasionată încât încă trag ponoasele obsesiei pentru sprâncele subțiri și drepte pe care mi le „șlefuiam” săptămânal. Din secunda în care am conștientizat odată pentru totdeauna că niciun efort nu mă poate transforma într-una veritabilă, am rămas totuși cu o admirație profundă pentru tot ce înseamnă costumul de gheișă. Astfel, e de înțeles de ce Oh Kimono este unul dintre brandurile mele preferate care se află până pe 31 martie la Alist Designers Boutique, în București Mall Vitan!

Alina Aliman- Redactor Șef Alist Magazine- editia print

Uneori, arta trebuie privită și cu umor. Nu doar cu o admirație (uneori nejustificată). Și nimeni n-o face mai bine ca cei implicați în procesul de cumpărare, vânzare, producție și promovare de artă. Așa că luna aceasta o să recomand o colecție tare simpatică, de la editura Pandora M, numită StART. Și trei cărți care mi-au plăcut mult de tot. Respectiv, „Confesiunile unei dependente de artă”, a lui Peggy Guggenheim, un personaj pe cât de excentric, pe atât de bine organizat și cu fler în promovarea artiștilor epocii sale (printre poveștile ei, cele despre întâlnirile cu Constantin Brâncuși). „Șapte zile în lumea artei”, scrisă de jurnalista Sarah Thornton, care ne prezintă cu foarte mult umor mecanismele care stau la baza unor licitații cu prețuri exorbitante și ne introduce în atelierele artiștilor și în culisele târgurilor de artă, cu personajele lor extrem de bizare. Și, nu în ultimul rând, preferata mea, „Mă cheamă Charles Saatchi și sunt un artoholic” – răspunsurile celebrului colecționar de artă, fondator al agenției de publicitate cu același nume, la întrebări care de care mai ciudate din partea jurnaliștilor și cititorilor – de la „Ce colecționați” la „O să mergeți în rai sau în iad?” și până la „Tablourile acelea cu puncte nu sunt doar tapet?”, răspunsul lui fiind „Puteți spune că tablourile lui Rothko arată ca niște covoare drăguțe. Nu e nicio crimă dacă arta e decorativă.”

 

Monica Cismaru- Redactor Alist Magazine

Probabil că din cauza stresului, a deficitului de minerale și de vitamine și a faptului că am stat mai mult la interior în ultimul an, îmi cade părul mai mult decât de obicei și am vrut să iau măsuri imediat, pentru că țin foarte mult la podoaba mea capilară și vreau s-o îngrijesc cum pot mai bine. Am vrut să aleg un tratament ușor de folosit și care să nu-mi dea mare bătaie de cap (pun intended), că am destule lucruri de făcut și nu mai aveam nevoie de ÎNCĂ o rutină complicată de îngrijire pe lângă cele pe care le derulez deja. Cineva mi-a recomandat Nioxin Anti Hair Loss Serum, un tratament intensiv de la Nioxin, care nu numai că poate combate căderea părului în doar opt săptămâni, dar îl și îndesește! Păr sănătos și des? Mă înscriu! Nu pot spune deocamdată cât de eficient este, pentru că nu am terminat tratamentul, dar, până acum, sunt foarte încântată de el – aplicarea se face zilnic, câte 12-15 pompițe de produs pe părul umed sau uscat, se masează scalpul și ești good to go! Nu lasă în urmă nici un fel de reziduu, din contră, textura părului este una plăcută și are un miros superb!

Bianca Sterie – Lifestyle Contributor

Recomandarea mea pentru această lună e un serial care provoacă dependență, numai bun de văzut în compania celor mai bune prietene. Se numește The Bold Type, este despre trei prietene mega simpatice – Jane, Kat și Sutton – care lucrează împreună la o revistă glossy din New York. Un adevărat deliciu pentru cei cărora le-au plăcut titluri precum Gossip Girl sau Sex and the City.

Primele trei sezoane sunt disponibile pe Netflix.

Related Posts

Russell Crowe va juca în remake-ul ”Exorcistul”

Filmul clasic de groază Exorcistul, lansat în 1973, are parte de un remake, ce va aparea în cinematografe…

Andrei Bănuță: „Pentru mine contează ce spun și ce simt atunci când cânt”

Melodiile lui se transformă instantaneu în hituri, ba chiar devin virale pe TikTok. Iar versurile și vocea lui…

Tartă cu lămâie și busuioc. Rețetă recomandată de Adrian Hădean

Această tartă cu lămâie și busuioc este alegerea perfectă pentru zilele de primăvară. Gustul curajos al lămâilor este…

Ce aduce nou Gala Premiilor Gopo 2024. Cine sunt vedetele așteptate pe covorul roșu luni, 29 aprilie

Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat cinematografiei din România, se întoarce la cea de-a 18-a ediție…

A apărut primul ceas parfumat din lume

Cum ar fi să porți o bijuterie cu utilitate și parfumată? Culmea cochetăriei! Vacheron Constantin lansează un item…

Călătorii în adâncul sufletului – EMAA și noul său album – ,,f r a t e l e. a b i s”

EMAA prezintă “f r a t e l e. a b i s” – un album ca o…

Coffee Time! Interviu cu Cezara Carteș

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…

Alist Bazar, noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările săptămânii! KIKO MILANO a deschis primul…

Arta în mâinile tale – un proiect despre arhitectură, tehnologie și oameni

La lansarea noii serii Motorola Edge 50, am avut ocazia să stau de vorbă cu fotograful Alex Gâlmeanu…

The Fall Guy, filmul în care joacă pentru prima dată împreună Ryan Gosling și Emily Blunt

După ce la Premiile Oscar de anul acesta Ryan Gosling și Emily Blunt au fost concurenți, în filme…