Editor Alistmagazine.ro ∙ October 27, 2021 ∙ 6 min read

A-listers, ne-am gândit să adunăm cele mai COOL lucruri pe care le-am descoperit sau care ne-au plăcut în această lună și să vă dăm de veste despre ele! Așadar, avem o listă lungă și variată de recomandări, pentru toate gusturile.

Andreea Leța- Fashion Editor

Luna aceasta m-am reîndrăgostit de bijuterie, mai exact de inelele supradimensionate pe care le colecționez de ani buni. Așadar, am trei vești magice pentru cei care cred ca more is more: în primul rând, Monom a adus acum o parte generoasă din colecție la Alb Alb, în București, unde poți vedea cele mai frumoase piese din argint. A doua știre bună vine de la Octavia Chiru, care a lansat o linie specială de inele unice din ceramică. Iar ultima, dar nu cea din urmă poveste, este legată de Wagner Arte, care aduce în prim plan o nostalgie superbă, ilustrată prin porțelan și printr-o nuanță spectaculoasă de albastru completată de raze sensibile din foiță de aur.

Alina Burlacu- Beauty Editor

Îmi place foarte mult cea mai recentă colecție de machiaj Chanel, Collection Tone on Tone, pentru că are nuanțele perfecte pentru a fi în armonie cu decorul autumnal, luminat de razele blânde ale soarelui. Gri cald, kaki, teracota și un cafeniu-roșcat sunt culorile pe care le-am descoperit în creioanele Stylo Ombre et Contour și în fardul lichid de pleoape Ombre Premiere Laque. Colecția este completată de nuanțele lacului de unghii Le Vernis: Brun Fume, Rouge Brun, Beige Cendre și Terre Brulee, nuanțe foarte elegante, luminoase. Pentru buze, alte două nuanțe noi, subtile, au intrat în portofoliul Chanel: Rouge Allure Vevet Low Key, un roz-piersică pudrat, și Mode, un roșu-cărămiziu.

Rovena Andrei- Fashion Stylist

Descoperirea lunii octombrie este Maestoso, un brand nou românesc de accesorii, cu un design sculptural inspirat de fuziunea dintre eleganța atemporală a stilului minimalist și liniile geometrice din arhitectură și sculptură, creat de Claudia Tecuceanu. Mi-au atras atenția detaliile și accesoriile emblematice, precum mânerele metalice ale genților și eșarfele din mătase organică, un omagiu adus lui Brâncuși sau curentului Bauhaus. Pentru mai multe modele și inspirație, urmăriți contul de instagram al brandului, @maestoso_design si site-ul  https://www.maestoso-design.com

Nicoleta Nicolae- Redactor Șef Alistmagazine- ediția online

În această lună am descoperit importanța vaccinului și efectele lui pe propria piele. Au fost cele mai solicitante două săptămâni din viața mea, din toate punctele de vedere, iar dacă vaccinul nu mă proteja atât de bine, nu aș fi putut să-mi îngrijesc familia (cu Covid -19). Așa că acum, dar și în lunile ce vor urma vă recomand, de fapt vă rog mult să vă vaccinați. Numai așa putem pune capăt pandemiei. Numai așa îi putem proteja pe cei dragi. Numai așa ne putem recupera viețile și libertatea!

Alina Aliman- Redactor Șef Alist Magazine- ediția print

Recomandarea mea luna aceasta e cartea scrisă de Suleika Jaouad – Între două lumi, apărută la editura Humanitas. Poate pentru că n-am mai găsit de mult o carte care să mă țină trează vreo două nopți la rând, până am terminat-o. Pentru că are o scriitură extraordinară și o citești, în ciuda subiectului, ca pe un roman de aventuri. Și poate pentru că nici nu-mi imaginez cum e să fii diagnosticată la 20 de ani cu leucemie, cu 35% șanse de supraviețuire, iar după chimioterapie și o operație riscantă, să găsești puterea de a ține un jurnal, în care să consemnezi încercările la care te supune boala. Suleika Jaouad spune că vindecarea adevărată începe abia după ce, din punct de vedere medical, supraviețuiești. Știu, nu e o carte foarte veselă. Însă ar trebui s-o puneți pe lista de lecturi.

Adriana Moscu, Features Editor A List Magazine

O adaptare a miniseriei clasice a lui Ingmar Bergman, „Scene dintr-o căsnicie” (2021), difuzată de HBO GO, reexaminează cu ajutorul actorilor Jessica Chastain și Oscar Isaac noțiunile legendare despre dragoste, ură, dorință, monogamie, mariaj și divorț, prezentate din perspectiva unui cuplu american contemporan. Atenție, însă, s-ar putea să nu-ți spună nimic dacă ești la începutul vieții adulte, și s-ar putea să te răscolească foarte tare dacă ai trecut deja de 40 de ani și ai acumulat suficientă experiență de viață astfel încât să te regăsești în aproape toate scenele din film. A se consuma cu multe șervețele alături și neapărat cu un pahar de vin roșu prin preajmă.
Roxana Popescu- Social Media Manager
Ca orice român care se respectă, din casa mea era nelipsită faimoasa pungă ticsită cu pungi, majoritatea colecționate involuntar de la market, fiindcă activitatea de reaprovizionare mă prindea mereu pe picior greșit. Asta până am descoperit “The Sacosh”, brandul sustenabil autohton care mi-a revoluționat stilul de cumpărături, atât la propriu, cât și la figurat. Ce mi-a atras cel mai mult atenția (pe lângă design-ul lor super fresh) a fost materialul din care sunt realizate sacoshele: foste sticle de plastic dezinfectate, mărunțite și topite ce dau naștere unui fir de ață subțire. Folosindu-se de acesta, creatorii sacoshelor lucrează cu spor în atelierul lor din București pentru un rezultat cool, inovator, etic și mega util, pe care îl puteți admira și achiziționa pe www.thesacosh.shop sau pe pagina lor de Instagram @thesacosh.

Bianca Sterie- Features Editor A List Magazine

Recomandarea mea pentru luna aceasta este un mic și cochet restaurant cu poke bowls super fresh, Pokeful se numește și a fost deschis recent în Piața Dorobanți, pe Intrarea Tudor Ștefan nr 9. Conceptul de poke bowl provine din bucătăria hawaiiană și se referă la un bol care include bucățele de pește, orez, legume, fructe și diferite sosuri sau semințe. Cei de la Pokeful au adaptat conceptul și ne propun acum boluri colorate, în combinații inedite – pui, creveți, pește, legume de tot felul și sosuri absolut senzaționale. Cea mai bună alegere pentru un prânz healthy în oraș sau… acasă (pentru că da, îi găsiți pe toate aplicațiile de delivery).

 

Monica Cismaru, redactor www.alistmagazine.ro 

Herbal Sauna

herbal sauna

Am o abordare mai degrabă holistică asupra stilului meu de viață în ultimul timp, asta și datorită deselor călătorii pe care le-am întreprins în cele mai cunoscute zone balneare ale României. Cel mai recent, am fost la Băile Govora, în județul Vâlcea, unde am avut ocazia să testez, printre altele, și Herbal Sauna. Nu refuz niciodată o sesiune la saună și nu aveam cum să ratez experiența de la Hotel Palace din Govora. Herbal Sauna nu e una obișnuita, într-o încăpere plină de aburi, ci ești băgat într-un ciubăr de lemn, în care stai comod pe o băncuță – cu suport pentru mâini și doar capul îți rămâne afară, de la gât în jos faci baia de aburi aromați. Ai de ales să faci terapie împotriva insomniei, a depresiei, pentru detox și multe altele. Eu am ales detox și m-am lăsat cuprinsă de aroma de lavandă si de celelalte ierburi cu efect relaxant și detoxifiant. Temperatura nu crește foarte mult, până la maximum 45 de grade, iar sesiunea durează undeva la 15-20 de minute și e urmată de o ședință de drenaj. 

Related Posts

Tartă cu lămâie și busuioc. Rețetă recomandată de Adrian Hădean

Această tartă cu lămâie și busuioc este alegerea perfectă pentru zilele de primăvară. Gustul curajos al lămâilor este…

Ce aduce nou Gala Premiilor Gopo 2024. Cine sunt vedetele așteptate pe covorul roșu luni, 29 aprilie

Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat cinematografiei din România, se întoarce la cea de-a 18-a ediție…

A apărut primul ceas parfumat din lume

Cum ar fi să porți o bijuterie cu utilitate și parfumată? Culmea cochetăriei! Vacheron Constantin lansează un item…

Călătorii în adâncul sufletului – EMAA și noul său album – ,,f r a t e l e. a b i s”

EMAA prezintă “f r a t e l e. a b i s” – un album ca o…

Coffee Time! Interviu cu Cezara Carteș

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…

Alist Bazar, noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările săptămânii! KIKO MILANO a deschis primul…

Arta în mâinile tale – un proiect despre arhitectură, tehnologie și oameni

La lansarea noii serii Motorola Edge 50, am avut ocazia să stau de vorbă cu fotograful Alex Gâlmeanu…

The Fall Guy, filmul în care joacă pentru prima dată împreună Ryan Gosling și Emily Blunt

După ce la Premiile Oscar de anul acesta Ryan Gosling și Emily Blunt au fost concurenți, în filme…

Jon Bon Jovi își recunoaște infidelitatea față de soția sa, cu care e căsătorit de 34 de ani

Jon Bon Jovi (62 de ani) și soția lui, Dorothea, sunt căsătoriți de 34 de ani și se…

Prinții de Wales, William și Catherine, sărbătoresc ziua mezinului lor, Louis

Louis, cel mai mic dintre copiii Prinților de Wales, William și Catherine, împlinește azi șase ani. O fotografie…