A List Magazine ∙ April 15, 2020 ∙ 10 min read

 

Fiecare săptămână aduce noutăți care mai de care mai variate. Chiar dacă #stamacasa, trebuie să fim la curent cu lansările care au loc în aceste zile. Iată câteva dintre ele!

Noi vești cu aromă de cafea 5 to go!

5 to go, brandul de cafea 100% românesc, redeschide toate locațiile pe 5 mai, în regim de „to go” și „drive”, pentru ca iubitorii de cafea din București și din țară să se bucure din nou de produsele 5 to go, în cele mai sigure condiții. În plus, brandul vine și cu o surpriză pentru toți consumatorii la redeschidere și face cinste cu cafea până la finalul anului: la achiziționarea oricărei cafele espresso, espresso lung sau americano, clienții vor primi încă una!

Se păstrează toate măsurile de siguranță implementate înainte de închidere și se adaugă altele noi, atât pentru binele clienților, cât și al angajaților. Reorganizarea spațiilor și a timpului petrecut în locații, distanța dintre clienți sau purtarea măștilor de protecție și a mănușilor de către barista fiind unele dintre măsuri.

Cu Sabon ești mai aproape de cei dragi cu ocazia sărbătorilor pascale

Profită de fiecare prilej ca să arăți celor dragi că îi porți în suflet și în gând. Chiar dacă anul acesta petreci Paștele într-un cadru restrâns, poți fi aproape de cei pe care îi prețuiești cu un minunat cadou Sabon. Comandă online fără griji pe sabon.ro și luminează ziua persoanei căreia îi duci dorul.

În preajma sărbătorilor pascale, fiecare simte nevoia de a fi aproape de cei dragi. Sabon îți propune să fii împreună cu aceștia, împărtășind aceeași stare de bine pe care le oferă magia produselor Sabon.

Exprimă-ți afecțiunea față de oamenii frumoși din viața ta și oferă-le necondiționat momente prețioase. Alege din colecțiile Sabon acele produse care să aducă în casa lor povestea sinceră a inimii tale. Bogăția ingredientelor naturale, care se regăsesc în fiecare produs Sabon, va transforma minunatele beneficii asupra corpului și sufletului în dovada supremă de tandrețe.

Din confortul casei tale, accesează online universul Sabon și alege din produsele dragi ție ulei de duș, exfoliant, lapte și loțiune de corp, body gelée, unt și cremă de mâini, săpun lichid, aromă de cameră și EAU de SABON – pe cele ce redau gingășia emoțiilor tale. Găsește-ți inspirația în gama îmbietoare de arome fructate și florale dar și în inima ta!

Odată ce selecția produselor potrivite este gata, acestea vor fi livrate în cele mai bune condiții la cei pe care vrei să îi răsfeți! Acordă-ți răgazul să faci fapte bune și frumoase pentru cei dragi.

          

Chef Cătălin Scărlătescu lansează casolet.ro și livrează meniuri speciale pentru Paște

Chef Cătălin Scărlătescu, unul dintre cei trei jurați de la Chefi la cuțite, a lansat un nou proiect: casolet.ro este bucătăria virtuală de unde se pot comanda meniuri pentru Paște sau mâncare pentru fiecare zi, gătită de chef Scărlătescu și echipa lui. De câteva zile, acesta gătește de dimineața până seara, pregătind tot felul de preparate pentru perioada ce urmează, de la celebrii lui cozonaci până la drob de miel, salata boeuf, stufat de miel, coaste de porc sau cârnați picanți. Produsele ce pot fi comandate se găsesc pe site-ul casolet.ro, la fel ca și toate informațiile despre livrare.

“E un proiect la care mă gândesc de ceva vreme, dar întotdeauna eram prins cu altele. Perioada asta am folosit-o pentru a pune la punct casolet.ro, pentru că la fiecare sărbătoare oamenii mă întreabă de unde pot lua cozonac, sau coaste, sau drob s.a.m.d.  Am intrat în bucătărie acum câteva zile pentru că din momentul în care am format echipa am stat cu toții în izolare 2 săptămâni, să fim safe și să respectăm toate procedurile. Ce e frumos la proiectul ăsta e că e făcut cu mulți prieteni, așa se face că echipa mea de livratori este formată din oameni apropiați, care în perioada asta au vrut să mă ajute. Casolet.ro este un proiect care va continua și după Paște, funcționând ca un site de delivery, unde oamenii pot comanda de mâncare în fiecare zi”, a povestit Chef Cătălin Scărlătescu.

HAINELE SUSTENABILE – VIITORUL MODEI

În ultimii ani, unul dintre subiectele principale de îngrijorare pentru oamenii de știință l-au constituit schimbările climatice. Poluarea, exploatarea excesivă a resurselor, defrișările unor zone extinse de vegetație au condus la efecte negative asupra climei ce se resimt pe întregul glob în condițiile meteo de multe ori extreme și neobișnuite pentru perioada anului și zona în care au loc. Un rol important în toate acestea îl joacă diversele industrii, inclusiv cea a modei.

La nivel global, cererea pentru articole vestimentare s-a aflat într-o continuă creștere, în special în ultimii zece ani, când producția acestora a cunoscut o creștere semnificativă. Unul dintre efectele pozitive notabile este crearea unor noi locuri de muncă, în anul 2014 numărul celor care lucrau în industria modei fiind estimat între 60 și 75 de milioane de persoane, mult peste cele 20 de milioane, cât erau raportate în anul 2000. Cu toate acestea, producția tot mai mare de haine, rezultat al cererii crescute de pe piață și al unor modificări apărute în comportamentul consumatorilor (aceștia alegând să își schimbe garderoba mult mai des decât în deceniile anterioare, indiferent de multe ori de starea articolelor vestimentare deținute), a dus la crearea unei presiuni tot mai mari asupra mediului.

Astăzi, brandurile și designerii de modă care aleg să ia măsuri în acest sens sunt cei care, prin responsabilitate, duc moda mai departe, către un viitor cu un nivel scăzut de poluare și resurse reciclate, astfel încât mediul să fie cât mai puțin afectat. Tommy Hilfiger, binecunoscutul designer american, a fost unul dintre primii actori de pe scena modei care a înțeles importanța grijii față de mediu și a ales să ia decizii importante în acest sens. Acesta se află într-o misiune de a crea o modă care să nu irosească nimic și să întâmpine toate alternativele. În cadrul acestui demers, compania sa și-a stabilit ținte ambițioase și și-a unit forțele cu partenerii din industrie pentru a progresa. În august 2019, Tommy Hilfiger a semnat The Fashion Pact, alăturându-se cu mândrie unui grup de colaboratori cu idei similare pentru a avansa în continuare sustenabilitatea în domeniul modei. În 2019, Tommy Hilfiger a lansat, de asemenea, Jeans Redesign Guidelines cu Ellen MacArthur Foundation pentru a stabili cerințe minime privind durabilitatea articolelor, sănătatea materialelor, reciclabilitatea și trasabilitatea. În același an, Tommy Hilfiger s-a alăturat We Are Still In – the Fashion Industry Charter for Climate Action – și RE100, angajându-se să furnizeze 100% energie electrică regenerabilă în toate instalațiile deținute și operate până în 2030.

De curând, brandul Tommy Hilfiger a prezentat două modele de încălțăminte pe cât de cool, pe atât de responsabile față de mediu, proiectate folosind fibră din coajă de măr reciclată – o alternativă bio pentru piele, derivată din deșeurile industriei agricole. Aceasta este rezistentă și groasă, cu un impact asupra mediului mai mic decât alte alternative de piele vegană, care conțin de obicei cantități mari de materiale pe bază de fosile.

De asemenea, colecția Tommy Jeans Primăvară 2020 propune stiluri din denim 100% reciclat, ce prezintă printre altele fire de coasere realizate din sticle PET reciclate. Nici principalele colecții Tommy Hilfiger pentru femei, bărbați și copii din acest sezon nu au fost uitate, materialele textile reciclate și bumbacul organic fiind prezente în proporții impresionante, din grija față de mediu și față de consumatori

Acum în România BioSil®, PRIMUL și SINGURUL Generator avansat de colagen

BioSil® reprezintă o descoperire majoră în industria sănătății și frumuseții, cu generatorul său avansat de colagen, special creat pentru a ajuta la hrănirea celor trei proteine de frumusețe ale corpului. Starea de sănătate și aspectul părului, pielii și al unghiilor depind de producția de colagen, elastină și cheratină, pe care cercetătorii le numesc cele 3 ”proteine de frumusețe”.

Colagenul este o proteină produsă în mod natural de către organismul nostru și principala proteină structurală care se găsește în spațiul extracelular în diverse țesuturi conjunctive animale. Fiind principalul component al țesutului conjunctiv, colagenul este cea mai răspândită proteină din corpul uman, reprezentând aproximativ 25% până la 35% din cantitatea totală de proteine.

Colagenul este substanța proteică produsă în mod natural în organism și prezentă în sistemul osos, digestiv, sistemul muscular, în articulații  și sânge. Are rol activ în regenerarea celulară și țesuturi cognitive și poate fi găsit în mai mult forme, fiecare formă având propriul mod de acțiune. Colagenul, împreună cu elastina, proteina care ajută țesuturile să își revină la forma inițială imediat după o contracție, asigură o funcționalitate optimă a întregului organism, în special a oaselor, articulațiilor și a pielii

Ioana Ginghină aniversează opt ani de MiniArt Show şi şapte ani de Şcoală de Actorie exclusiv online cu o ediţie specială de Paşti

Actriţă, blogger, vlogger, antreprenor şi nu în ultimul rând mamă, Ioana Ginghină aniversează zilele acestea opt ani de când a pus bazele propriei companii de evenimente, MiniArt Show, precum şi şapte ani de la primele cursuri susţinute în cadrul Şcolii de Actorie înfiinţate pe cont propriu. Pentru a marca dubla aniversare MiniArt Show by Ioana Ginghină, actriţa va susţine live o ediţie specială de Paşti, joi, 16 aprilie, cu începere de la ora 17.00, atât pe pagina sa oficială de Facebook, cât şi pe cea a companiei MiniArt Show, unde într-un decor de poveste, va oferi celor mici o incursiune unică în universul tradiţiilor şi obiceiurilor pascale.

,,Cu toţii ne adaptăm acestor vremuri şi acum mai mult decât oricând este nevoie să fim uniţi, să învăţăm să ne bucurăm şi altfel unii de alţii. Chiar dacă aceste sărbători vor fi cu siguranţă diferite de ceea ce noi am experimentat până acum, pentru că nu avem cum să ne întâlnim cu prietenii şi toţi membrii familiei, eu vreau să fac ceva special atât pentru copii, cât şi pentru toţi cei care încă mai cred în magia sărbătorilor. Sunt foarte bucuroasă că acest proiect va marca dubla aniversare MiniArt Show, compania mea de evenimente şi a Şcolii de Actorie, pentru care în continuare ţin cursuri şi coordonez înscrierile online.”, a declarat Ioana Ginghină.

Related Posts

Arta în mâinile tale – un proiect despre arhitectură, tehnologie și oameni

La lansarea noii serii Motorola Edge 50, am avut ocazia să stau de vorbă cu fotograful Alex Gâlmeanu…

The Fall Guy, filmul în care joacă pentru prima dată împreună Ryan Gosling și Emily Blunt

După ce la Premiile Oscar de anul acesta Ryan Gosling și Emily Blunt au fost concurenți, în filme…

Jon Bon Jovi își recunoaște infidelitatea față de soția sa, cu care e căsătorit de 34 de ani

Jon Bon Jovi (62 de ani) și soția lui, Dorothea, sunt căsătoriți de 34 de ani și se…

Alist Bazar, noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările săptămânii! KIKO MILANO a deschis primul…

Prinții de Wales, William și Catherine, sărbătoresc ziua mezinului lor, Louis

Louis, cel mai mic dintre copiii Prinților de Wales, William și Catherine, împlinește azi șase ani. O fotografie…

Irina Shayk dezvăluie rutina ei de skincare, cu metode moștenite de la mama ei

Irina Shaik (38 de ani) este una dintre cele mai râvnite femei din lume și totodată una dintre…

Două producții românești, selectate la Festivalul de Film de la Cannes

”Trei kilometri până la capătul lumii”, în regia lui Emanuel Pârvu, și documentarul ”NASTY”, despre viața și cariera…

Actrița Christina Hendricks (Mad Men) s-a măritat a doua oară

Actrița Christina Hendricks (48 de ani), cunoscută publicului mai ales datorită rolului Joan Harris din serialul de succes…

Milan Design Week – o experiență numită The Red Experience by Ploom

Sute de mii de amatori de artă și design, mii de instalații care de care mai interesante, sute…

Paris Hilton, primele fotografii cu fiica ei în vârstă de cinci luni

La cinci luni de la venirea pe lume a fiicei ei, Paris Hilton împărtășește cu publicul primele fotografii…