Acest sezon este bogat în lansări de tot felul. Iată ce ne-a atras atenția în aceste zile!
Obsentum anunță lansarea primul boutique de parfumerie la Brașov
La doar o săptămână de la inaugurarea Obsentum în Cluj-Napoca, brandul anunță o nouă lansare, de data aceasta în Brașov, în noul centru comercial Afi Brașov. Astfel, în luna octombrie, Obsentum își extinde rețeaua de boutique-uri de parfumerie, atingând un număr de 6 parfumerii în întreaga țară. Obsentum Brașov este cel de-al treilea boutique al brandului în afara capitalei și oferă pasionaților de parfumuri de nișă accesul către toate experiențele de cumpărare prezente în Obsentum București.
Pandora relansează cel de-al zecelea talisman de colecție în ediție limitată, pentru a marca aniversarea cu numărul 20 a faimoasei brățări Pandora Moments.
Pe parcursul anului 2020, Pandora marchează o realizare majoră prin celebrarea celor 20 de ani de când fanii își spun poveștile prin intermediul faimoasei brățări cu talismane. Brățara Pandora Moments, renumită și îndrăgită la nivel gloval de către colecționari ca o modalitate de a-și exprima iubirea și valorile prin bijuterii, a fost lansată pentru prima dată în anul 2000. În fiecare lună a anului 2020 va avea loc relansarea unuia dintre cele 12 cele mai iubite talismane Pandora, ca parte a seriei de Talismane 2020 în ediție limitată, așteptate să devină imediat produse de colecție.
Wella îți prezintă Wella Deluxe, o nouă gamă de produse de styling pentru păr
Acum, mai mult ca oricând, trebuie să îi oferim părului nostru clipe sporite de răsfăț și să alegem produse de styling, care îngrijesc și protejează totodată, astfel că ne vom putea bucura în continuare de coafuri noi, fără grija firelor rebele sau a vârfurilor degradate.
Wella Deluxe este îmbogățită cu un complex de keratine Kerashield 5, un amestec de ingredinte hrănitoare – panthenol, ulei de jojoba, ce asigură părului protecție și control al coafurii.
Noul Radiant Natural Fix Extra Coverage Liquid Concealer
Este prietenul tău cel mai bun când vine vorba de camuflarea cearcănelor și obținerea unui aspect fresh & flawless. Cu un finish mat și ultra-rezistent, e ideal pentru zilele în care machiajul tău trebuie să rămână intact. Am mentionat si faptul ca e waterproof? Descoperă cele 7 nuante disponibile și alege-o pe cea care ți se potrivește!”
AVON revoluționează îngrijirea pielii și introduce tehnologia Protinol© în cremele anti-rid ANEW
Produsele pentru menținerea tinereții tenului ANEW de la AVON sunt de acum îmbogățite cu noua tehnologie Protinol©, o inovație care dublează nivelul de colagen din piele, pentru un ten mai ferm, cu rezultate vizibile în doar două zile. PROTINOLUL© este o tehnologie patentată de AVON, care stimulează producția de colagen pentru a restabili fermitatea și hidratarea pielii. Noua formulă anti-rid aduce numai beneficii pielii: tenul este mai luminos, revitalizat și cu un aspect mai tânăr. Efectul este demonstrat clinic: reduce aspectul liniilor fine și dublează nivelul de hidratare al tenului. Gama de produse ANEW cuprinde crema de noapte, crema de zi și Fiolele hidratante pentru reîntinerirea tenului – cel mai bine vândut tratament AVON la ora actuală, cu eficiență dovedită: după 7 fiole, pielea arată și se simte mai fermă, mai plină de volum, cu ridurile fine reduse, îmbunătățiri remarcate de 95% dintre femeile care le-au folosit. Gama ANEW îmbunătățită cu Protinol© este recomandată de Monica Bîrlădeanu, frumoasa actriță și ambasadoare AVON.
ECCO ST.1 HYBRID LITE – Pentru barbatii care aleg intotdeauna stilul si confortul
Noua colectie ECCO ST.1 HYBRID LITE, dedicata sezonului de toamna 2020, iti va transforma fiecare moment al zilei intr-o experienta de neuitat pentru ca tu vei purta mereu perechea potrivita de incaltaminte.
„Cu o intreaga generatie de”urban youths” crescuti sa poarte sneakersi, exista o nevoie clara de un aspect cool, semi-formal. Pentru ei, reprezinta solutia la un aspect formalizat care permite totusi o interpretare casual – eleganta, dar moderna si confortabila. ST.1 HYBRID LITE rezoneaza cu consumatorul oferindu-i un confort avansat, fara a compromite aspectul fresh.” – Thomas Maymann, ECCO Category Management.
O tendinta inovatoare pentru barbatii care vor sa fie mereu in trend. Nu e nicio necunoscuta ca sneakersi de tip ”hibrid de birou” sunt la mare cautare pe toate pietele, mai ales de catre barbatii care doresc sa pastreze un look cool al tinutei office pe care o au.
Colectia este conceputa si pentru cei care nici macar nu ar lua in considerare purtarea unui pantof formal traditional la birou, deoarece ”s-ar putea sa se simta incomozi”. Cu ECCO ST.1 HYBRID LITE poti sa arati formal fara sa te simti formal.
Noutati de la TIS
Începând cu luna aceasta, veți găsi pe rafturi gama Q4U HIDRATIS – creme adaptate persoanelor începând cu vârsta de 25 de ani, acum într-un ambalaj nou. Cu texturi fine și mătăsoase, produsele din gama HIDRATIS sunt destinate tuturor tipurilor de ten și în special celor sensibile, cu tendință de deshidratare. Cremele HIDRATIS au la bază extracte naturale din plante, acid hialuronic, aloe vera și vitamine cu efect prelungit de hidratare, care conferă pielii un plus de suplețe și confort.
ELIADA- alegerea perfectă pentru un stil de viață sănătos
Magazinul online ELIADA.eu este alegerea potrivită dacă iubești produsele grecești, dacă ești în căutarea unui cadou gourmet sau dacă vrei să încerci renumitele uleiuri grecești PREMIUM extravirgine de măsline, produse și îmbuteliate în Grecia.
Toate produsele grecești sunt PREMIUM, atent selectate, pe baza reputației furnizorilor, a premiilor și certificărilor obtinute. Pe Eliada.eu gasesti toate tipurile de ulei de măsline comercializate de Eliada sunt extravirgine, extrase la rece, la temperatură sub 27◦ C, au aciditate scăzută (sub 0,8), unele dintre acestea având aciditatea chiar sub 0,3 (cum ar fi, uleiul Eliada SuperPremium).
Tort de ciocolată, rețeta recomandată de Adrian Hădean
Adrian Hădean adună pe blogul său cele mai interesante rețete și combinații de gusturi. Acum, am găsit o…
Topul destinațiilor de vacanță preferate ale celebrităților
Vedetele de la Hollywood își petrec vacanțele în locații exclusiviste și luxoase din întreaga lume. Recunoscute pentru combinația…
De ce sunt periculoase dietele rapide! Riscurile, explicate de nutriționist
Atunci când ne dorim să slăbim, mulți dintre noi suntem foarte nerăbdători și ne-am dori ca acest lucru…
Travel & blogging: Tokyo, destinație pentru 2025
Hoteluri excelente, peisaje de vis și mâncare… fabuloasă! Vicki Nicola a vizitat și acum recomandă o destinație spectaculoasă…
Cele mai așteptate filme din 2025
O biografie de-ale lui Bob Dylan, Tom Cruise acceptă ultima sa misiune imposibilă, Bridget Jones (Renée Zellweger) îsi…
4 trucuri de beauty de la vedete
Ne cuceresc cu fiecare apariție și ne inspiră cu alegerile lor. Jennifer Lopez, Jessica Alba, Eva Longoria și…
Radu Jude, în competiția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Berlin
Cel mai nou film scris și regizat de Radu Jude, Kontinental ‘25, a fost inclus în competiția oficială…
Travel & blogging: sudul Siciliei, destinație pentru 2025
Hoteluri excelente, peisaje de vis și mâncare… fabuloasă! Mirela Bucovicean a vizitat și acum recomandă o destinație spectaculoasă…
David Beckham, ambasador de 20 de ani
Celebrul fotbalist David Beckham a sărbătorit printr-un videoclip, postat în social media, cariera sa de 20 de ani…
Ce ținută a ales Melania Trump, la Balul Învestirii
Considerată una dintre cele mai elegante Prime Doamne din istorie, Melania Trump a uluit audiența, aseară, la balul…