Monica Cismaru ∙ April 16, 2020 ∙ 2 min read

actori vlad paste

Elvira Deatcu, Victoria Răileanu, Olimpia Melinte și Anghel Damian – protagoniștii serialului VLAD (PRO TV) ne dezvăluie cum își vor petrece anul acesta Paștele și împărtășesc amintiri despre cum obișnuiau să-și petreacă această sărbătoare în anii anteriori. 

Elvira Deatcu ne spune că spre deosebire de alți ani, anul acesta va sta acasă, la fel ca toată lumea. „Nu mai mergem la bunici anul acesta, iar pentru părinții mei era cea mai mare bucurie să-și vadă copiii și nepoții în jurul mesei. Mai ales că pe 18 aprilie vor sărbători 50 de ani de căsătorie! Să fim sănătoși și răbdători acum, ca să ne putem bucura de alte sărbători alături de părinți… mâine.”

Elvira Deatcu

 

Victoria Răileanu povestește că de obicei își petrecea Paștele în Republica Moldova, de unde este mama sa, și unde are o familie mare. „Anul acesta o să-mi lipsească foarte mult. Dar o să încerc să compensez cu alte activități. I-am pregătit lui Carol o vânătoare de ouă, un întreg traseu prin toată casa, iar cadoul de la Iepuraș e deja bine ascuns în dulap. De asemenea, vom face cozonac și vom vopsi ouă. Vopsitul ouălor e activitatea lui preferată în perioada asta a anului.”

Victoria Raileanu

 

 

Pentru Olimpia Melinte va fi primul Paște departe de familie. „De data asta suntem departe de familie, stăm acasă și ne dorim ca sărbătoarea de anul acesta să le aducă sănătate celor bolnavi și liniște celor care și-au pierdut speranța. Va fi primul Paște departe de toți ai mei, nu este simplu! Din fericire putem comunica și ne putem vedea cu ajutorul tehnologiei și asta mai reduce puțin distanța, vom ciocni ouă virtual și ne vom transmite gânduri bune la telefon, în felul acesta îi protejăm, și în momentul de față cred că asta e cel mai important. Sărbători fericite tuturor!”

 

Anghel Damian spune că pentru el, Paștele a fost întotdeauna sărbătoarea care reunește toată familia. „Încă din copilărie ne reuneam, în jurul mesei pline de mâncare, cu bunicii și verișorii mai mari plecați la studii sau mutați de-a binelea prin țări străine. În vreme de pandemie, rămânem cu apelurile video și mese mai improvizate, dar fericiți că suntem cu toții sănătoși. Iar de Paștele acesta, mai am o familie de adăugat în conferințele video, anume familia VLAD, colegii actori, regizori și oameni din producție, cu care am împărțit cele mai importante momente din viața ultimilor 2 ani.”

Anghel Damian

 

Related Posts

Melania Trump anunță publicarea cărții ei de memorii

Cartea de memorii, intitulată simplu ”Melania”, va conține detalii personale din viața autoarei, dar și fotografii de familie,…

Prelude to the Olympics- O pleiadă de vedete la petrecerea de dinaintea începerii JO2024 de la Paris

O mulțime de vedete de primă mână au fost invitate la petrecerea de avanpremieră a Jocurilor Olimpice de…

Ia-ți bilet la evenimentul de parenting al anului! Prima ediție a ParentED Fest aduce în premieră la București experți recunoscuți la nivel global

Ia-ți bilet la evenimentul de parenting al anului! Prima ediție a ParentED Fest aduce în premieră la București…

Smiley lansează „Cum te văd eu”, o declarație de adorație pentru femei, în numele bărbaților care le iubesc

Smiley lansează, în plin val de cosmetizare a realității pe rețelele de socializare, „Cum te văd eu”, o…

Rulouri de vinete cu nucă. Rețetă recomandată de Chef Adi Hădean

Aceste rulouri de vinete cu nucă vin ca răspuns la vara încinsă pe care o avem anul acesta….

Vezi ce cameră de hotel a cerut Lenny Kravitz pentru concertul de la UNTOLD

Lenny Kravitz, legendarul rocker cunoscut pentru hiturile atemporale și fizicul său impecabil, este de mult timp un susținător…

Ce ținute au purtat vedetele la Gala Verii Saint-Tropez

Pornind de la succesul galelor de vară anterioare, ce au avut loc în Sardinia și Capri, Gala One…

Serialul „IN VOGUE: ANII ’90”, cu Anna Wintour și multe alte personalități, vine la DISNEY+

Serialul „IN VOGUE: ANII ’90”, cu Anna Wintour și mute alte personalități, vine la DISNEY+ Disney+ anunță premiera…

Laura Lăzărescu, CEO la ECHO School: «Am înțeles, în sfârșit, ce înseamnă sintagma „the sky is the limit”»

Industria de jocuri video este în plin avânt, iar fetele se impun tot mai mult – în competițiile…

Noua teorie a emoțiilor: Emoțiile sunt create, nu declanșate

Ce ne arată noua știință despre cum iau naștere emoțiile? Ne spune psihologul și psihoterapeutul relațional Gáspár György….