Monica Cismaru ∙ October 14, 2020 ∙ 4 min read

frida kahlo

O serie rară de portrete realizate în anii ’30 de fotografa americano-elvețiană Lucienne Bloch vor fi expuse la Paris, în decembrie, într-o expoziție de fotografie dedicată celebrei pictorițe mexicane Frida Kahlo, iar felul în care fotografa și-a imortalizat muza va putea fi admirat La Galerie de l’Instant. Lucienne a fost asistenta lui Diego Rivera, artist și soțul nu mai puțin celebru al Fridei Kahlo.

Iată câteva lucruri esențiale despre personalitatea Fridei Kahlo (1907-1954), pictoriță și militată feministă mexicană.

 

La Casa Azul, casa în care s-a născut și în care a murit Frida Kahlo este în prezent muzeu și îi poartă numele. Frida a mai avut trei surori, iar la vârsta de șase ani, Frida Kahlo a fost diagnosticată cu poliomielită și toată viața a suferit de o atrofiere a piciorului drept, pe care o masca sub fuste lungi.

La vârsta de 19 ani, a fost victima unui accident de autobuz, iar numeroasele contuzii au ținut-o la pat luni întregi, a suferit numeroase operații și a rămas cu sechele pe viață. Cu un an înainte de moarte, a trebuit să i se amputeze piciorul.

Frida_Kahlo_GaleriedelInstant_006

Primul contact cu arta l-a avut datorită tatălui ei, care era fotograf, dar Frida nu și-a imaginat niciodată că va deveni artistă. Frida Kahlo a urmat studiile la pretigioasa instituție de învățământ Escuela Nacional Preparatoria, unde a fost atrasă de științele naturale și spera să urmeze mai departe medicina. A fosta una dintre cele doar 35 de fete admise la școala unde studiau 2000 de elevi. Din cauza accidentului, a fost nevoită să-și abandoneze visul de a deveni medic și, astfel, a început să fie atrasă din ce în ce mai mult de artă și să foloseasca pictura ca mod cathartic de exprimare a durerii. Când încă era imobilizată la pat, picta pe șevalete suspendate.

frida kahlo

Autoportret Frida Kahlo 

Pictorul mexican Diego Rivera, cunoscut mai ales datorită lucrărilor sale murale, a cunoscut-o pe Frida când a vizitat școala acesteia în 1928. Impresionat de talentul ei artistic, acesta a declarat: ”Avea o sinceritate plastică fundamentală și o reală personalitate artistică. Lucrările ei exprimau o senzualitate vitala și o capacitate observațională brută”. Chiar dacă îi despărțeau 21 de ani, Frida și Diego s-au căsătorit în 1929 și au avut o relație tumultoasă, presărată cu numeroase aventuri de o parte și de alta, dintre care cea mai cunoscută a fost cea pictoriței cu revoluționarul bolșevic Leon Troțki.

Frida_Kahlo_GaleriedelInstant_006

Frida Kahlo s-a înscris în Partidul Comunist la 21 de ani și a militat pentru emanciperea femeilor în societatea profund machistă mexicană. A avut orientare bisexuală, în ciuda educației catolice în care a fost crescută și și-a exprimat crezurile și cauzele prin artă, în care a abordat subiecte sensibile precum avortul, dominația patriarhală, sexualitatea și chiar și-a folosit aspectul inedit oferit de sprâncenele ei pronunțate pentru a sfida presiunile și normele sociale ale vremii impuse asupra femeilor. Imaginea ei nonconformistă ne-o arată adesea pe Frida Kahlo îmbrăcată în haine bărbătești, cu un pahar de tequila în mână și cu o țigară în colțul gurii, lucruri scandaloase la acea vreme.

După ce l-a cunoscut pe scriitorul suprarealist André Breton, Frida s-a mutat în Franța, dar i-a displăcut instant Parisul, pe care l-a catalogat ca fiind murdar și pretențios. Totuși, Parisul a întâmpinat-o cu brațele deschise – Muzeul Luvru  a achiziționat unul dintre autoportretele ei, iar Elsa Schiaparelli a creat o rochie în onoarea ei – Madame Rivera.

Frida Kahlo a avut o aversiune față de suprarealism, bazat pe exprimarea prin explorarea subconștientului și deplina libertate de expresie, lucruri care se băteau cap în cap cu propriile ei crezuri. Frida s-a inspirat întotdeauna în arta sa din propriile ei experiențe, pe care le-a transpus în lucrările ei – boala, accidentul, presunea socială, poveștile de dragoste complicate, avorturile… Fiecare chin de natură fizică sau mentală a fost reflectat în picturile sale și Frida chiar a spus la un moment dat: ”Îmi pictez propria mea realitate” , iar 55 dintre cele 155 lucrări de-ale sale sunt autoportrete.

 

Foto: Lucienne Bloch, La Galerie de l’Instant, Paris, Hepta

Related Posts

Tartă cu lămâie și busuioc. Rețetă recomandată de Adrian Hădean

Această tartă cu lămâie și busuioc este alegerea perfectă pentru zilele de primăvară. Gustul curajos al lămâilor este…

Ce aduce nou Gala Premiilor Gopo 2024. Cine sunt vedetele așteptate pe covorul roșu luni, 29 aprilie

Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat cinematografiei din România, se întoarce la cea de-a 18-a ediție…

A apărut primul ceas parfumat din lume

Cum ar fi să porți o bijuterie cu utilitate și parfumată? Culmea cochetăriei! Vacheron Constantin lansează un item…

Călătorii în adâncul sufletului – EMAA și noul său album – ,,f r a t e l e. a b i s”

EMAA prezintă “f r a t e l e. a b i s” – un album ca o…

Coffee Time! Interviu cu Cezara Carteș

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…

Alist Bazar, noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările săptămânii! KIKO MILANO a deschis primul…

Arta în mâinile tale – un proiect despre arhitectură, tehnologie și oameni

La lansarea noii serii Motorola Edge 50, am avut ocazia să stau de vorbă cu fotograful Alex Gâlmeanu…

The Fall Guy, filmul în care joacă pentru prima dată împreună Ryan Gosling și Emily Blunt

După ce la Premiile Oscar de anul acesta Ryan Gosling și Emily Blunt au fost concurenți, în filme…

Jon Bon Jovi își recunoaște infidelitatea față de soția sa, cu care e căsătorit de 34 de ani

Jon Bon Jovi (62 de ani) și soția lui, Dorothea, sunt căsătoriți de 34 de ani și se…

Prinții de Wales, William și Catherine, sărbătoresc ziua mezinului lor, Louis

Louis, cel mai mic dintre copiii Prinților de Wales, William și Catherine, împlinește azi șase ani. O fotografie…