A List Magazine ∙ August 30, 2021 ∙ 2 min read

Regina Rania a Iordaniei este, alături de Regina Letizia a Spaniei și de Ducesa de Cambridge, una dintre cele mai elegante apariții regale ale lumii. Revista Vanity Fair a inclus-o în top 10 Cele mai stilate Prime Doamne. Și tot Rania este singura femeie arabă inclusă în topul Forbes al Celor mai Influente 100 de Femei.

Educator, avocat pentru drepturile omului și fashion icon, Regina Rania a Iordaniei este una dintre cele mai importante figuri ale lumii arabe și nu numai. Iată câteva lucruri interesante despre ea!

Regina Rania a Iordaniei s-a născut în 1970 din părinți palestinieni, iar cea mai mare parte a copilăriei a petrecut-o în Kuwait. De acolo plecat să-și ia diploma în administrarea afacerilor la Universitatea Americană din Cairo.

Rania și-a început cariera în domeniul business și tehnologiei, mai întâi ca marketer pentru City Bank, iar mai apoi pentru compania Apple.

Pe viitorul rege Abdullah II bin al-Hussein al Iordaniei, cel care avea să-i fie soț, l-a întâlnit la o petrecere. Cei doi s-au logodit două luni mai târziu după prima lor întâlnire și imediat sau și căsătorit.

Rania a lucrat cât la cot cu ministrul educației, stabilind o serie de inițiative educaționale proprii precum Academia profesorilor Reginei Rania.

Pe plan internațional, ea a câștigat o serie de premii în recunoașterea activității sale în numele tineretului și educației, inclusiv funcția de președinte onorific global pentru Inițiativa Educației Națiunilor Unite. Și tot ea a susținut campania 1Goal pentru educație și chiar a scris o carte pentru copii – The Sandwich Swap, inspirată din poveștile din copilărie.

Apare în mod frecvent în cadrul interviurilor de televiziune și este invitată pentru a susține discursuri motivaționale la conferințe internaționale.

Regina Rania a Iordaniei îmbină tradiționalul cu accentele modernității occidentale, atât în stilul ei vestimentar, cât și în abordarea monarhiei. Garderoba sa include atât costume foarte elegante, cât și ținute îndrăznețe. Rania știe să îmbine armonios cele mai cool ținute și accesorii de designer cu creații ale designerilor locali, respectând întotdeauna stilul conservator impus de religia sa.

FOTO: Hepta

 

Related Posts

Selena Gomez și logodnicul ei, Benny Blanco, își lansează primul album împreună

Selena Gomez (32 de ani) și logodnicul ei, Benny Blanco (37 de ani), își duc povestea de dragoste…

Leonardo DiCaprio revine cu un nou film- ”One Battle After Another”

După mai mult de un an de pauză de pe marile ecrane, Leonardo DiCaprio (50 de ani) revine…

Am testat în redacția A List Magazine funcțiile de rezistență la apă ale noilor telefoane OPPO Reno13 Series

Am avut ocazia să testăm în redacția A List Magazine noile telefoane OPPO Reno13 Series și am fost…

Cum își educă Beyoncé cei trei copii

Beyoncé povestește despre stilul de parenting adoptat pentru creșterea celor trei copii pe care îi are cu Jay-Z…

La 57 de ani, Nicole Kidman este cel mai bine plătită actriță din lume

Nicole Kidman este cel mai bine plătită actriță din lume, a dezvăluit Forbes, după ce publicația a contorizat…

Bruce Willis a împlinit 70 de ani

Bruce Willis a sărbătorit împlinirea vârstei de 70 de ani, alături de fosta soție, Demi Moore, și de…

Patrick Schwarzenegger și iubita lui, într-un pictorial pentru Kim Kardashian

Patrick Schwarzenegger și logodnica lui Abby Champion apar în cea mai nouă campanie publicitară a brandulului de lenjerie…

Cum arată și ce mai face actrița Tiffani Thiessen, la 51 de ani

Actrița, cunoscută mai ales datorită rolurilor din seriale precum Salvați de clopoțel și Beverly Hills, 90210, a povestit în…

Filmele nominalizate la Premiile Gopo 2025

Anul nou care n-a fost (r. Bogdan Mureșanu), Moromeții 3 (r. Stere Gulea), Nasty (r. Tudor Giurgiu, Cristian…

A fost publicat testamentul lui Gene Hackman, iar copiii săi nu sunt menționați în document

Testamentul legendarului actor Gene Hackman a fost făcut public la câteva săptămâni după moartea sa. Ultima actualizare a…