5 nuvele care să-ți retrezească cheful de citit

Iată câteva sugestii de lectură, câteva nuvele care să-ți reamintească de ce îți place să citești și de ce ar trebui să te reapuci de acest obicei benefic.

Bonjour tristesse, de Françoise Sagan (154 de pagini)

Bonjour tristesse a fost publicată în 1954, pe când autoarea avea doar 18 ani, și a avut parte de o primire entuziastă. Titlul provine de la poezia lui Paul Éluard, “À peine défigurée”, care începe cu versurile Adio, tristețe, bun venit tristețe…. . O adaptare cinematografică a cărții a fost făcută în 1958.

Cécile are 17 ani și își petrece vara la o vilă de pe riviera franceză alături de tatăl ei, Raymond, și de amanta acestuia, tânăra, superficială și cocheta Elsa, cu care Cécile se înțelege bine. Raymond e un bărbat atrăgator și imoral, care își găsește întotdeauna scuze pentru comportamentul său libertin și fără de griji. Cécile acceptă acest stil de viață și ajunge să-l considere un ideal de viață, destinat doar al celor privilegiați. Cécile duce o viață de huzur, fără să a fie presată să învețe, deoarece tatăl ei nu are ambiții intelectuale și o lasă să-și urmeze pasiunile, atât timp cât ea este o adiție plăcută a cercurilor sociale pe care le frecventează împreună. In vila vecină, locuiește un tânăr de 20 de ani, Cyril, cu care Cécile își începe viața sexuală. Traiul dulce și liniștit este tulburat de sosirea lui Anne, o fostă prietenă de-ale soției decedate a lui Raymond. Anne este o femeie stilată, educată, cu principii solide, muncitoare, de vârsta lui Raymond, care se consideră un fel de nașă pentru Cécile. De aici, lucrurile iau o întorsătură total neașteptată.

Franny și Zooey, de JD Salinger (224 de pagini)

Franny și Zooey sunt mezinele dintr-o familie de genii. Fiecare dintre vlăstarele familiei a urmat un program destinat copiilor inteligenți și își ia câte un job cel puțin bizar.

Când cresc, pe la vârsta de 20 si ceva de ani, acestea au parte de confuzie în a înțelege cine sunt cu adevărat și cine ar vrea să fie, știind cu siguranță ce Nu vor să fie. Avem parte de două povești– prima, despre viața la colegiu a lui Franny, când ea nu știe dacă să mai continue relația cu iubitul ei, iar a doua- despre Zooey, care primește sarcina din partea mamei ei să afle de ce Franny a revenit de la colegiu și nu mai vrea sa iasă din camera ei, unde este însoțită de o cărțulie cu coperți verzi, care i-ar fi retrezit interesul pentru religie.

La Place, de Annie Ernaux (113 pagini)

Relația dintre un tată și fiica lui nu este nicioadată una simplă, este dureroasă, implică distanțare, una în care neînțelegerile și încercările nereușite de împăcare cresc, în loc să scadă. În nuvela de memorii La Place, Annie Ernaux, câștigătoare a Premiului Nobel pentru Literatură în urmă cu câțiva ani, spune povestea ei și a tatălui ei, care pare a fi una universală – tatăl este aspru, temător în a-și arăta slăbiciunile, de care fiica a încercat să se apropie întreaga viață, în zadar. Acum, la maturitate, fiica și tatăl realizează că nu mai au nimic să-și spună, ca sunt doi adulți total diferiți- ea, o scriitoare renumită, iar el, un fermier și un muncitor simplu.

Deci la ce se referă titlul cărții– La place – Locul? ”Locul este acel spațiu invizibil care separă oamenii, distanța care se creează între viețile oamenilor, pe care literatura doar poate încerca s-o descrie, fără să fie capabilă s-o descifreze.”

Voices in the Evening, de Natalia Ginzburg (144 de pagini)

Cel mai amănunțit portret al unei mame opresive față de fiica ei a fost realizat în 1961 de Natalia Ginzburg, în timpul unei vacanțe la Londra. Este vorba despre acea mama care te întreabă în fiecare moment când ai de gând să te măriți, când ai de gând să-ți iei viața în serios…

Povestea începe cu o discuție dintre mamă și fiică, într-o după- amiază, în timpul unei plimbări, când fiecare are opinii diametral opuse. Elsa are 27 de ani, este necăsătorită, o pacoste pentru mama ei. Ce nu știe mama e că Elsa s-a îndrăgostit de Tommasino, mezinul familiei De Francisci. Totul se clatină când relația lor iese la iveală.

Case 19, de Claire-Louise Bennett (240 de pagini)

Nu e nimic mai reconfortant decât să citești despre obiceiurile de lectură ale cuiva. Este o poveste despre viața trăită prin cărți, una spusă de o povestitoare fără nume. Aceasta detaliază felul în care cărțile au acompaniat-o întreaga ei viață, de la iubitul care ura tot ce citea ea, la cel care citea doar biografii despre bărbați, la cel care era gelos pe cititul ei, până cand, într-o bună zi, a determinat-o să-și ardă toate volumele și manuscrisele și, într-un final, până la cartea la care a contribuit spre a fi scrisă.

Foto: Unsplash