A List Magazine ∙ September 15, 2021 ∙ 3 min read

 

5GANG, un adevărat fenomen al noii generații se desparte, fiecare dintre membrii ei o va lua pe propriul drum. Până atunci, fanii vor avea ocazia să-i vadă pentru ultima dată în formula deja consacrată, la concertul din 19 septembrie 2021, la Romexpo.

Trebuie să recunosc că momentul ăsta a venit mai repede decât mă așteptam. Însă am luat împreună această decizie și eu cred că e decizia bună. Anul ăsta, proiectul 5GANG ia sfârșit. Concertul de pe 19 septembrie, de duminica asta, va fi ultimul pe care îl vom susține, iar ultimul proiect al nostru va fi filmul TABĂRA DE VARĂ, care se va lansa pe 27 decembrie., spune Selly.

Am început proiectul ăsta acum aproape 4 ani de zile, cu o piesă înregistrată, la propriu, în șifonier. Nu ne-am propus niciodată să ne luam în serios ca artiști, însă tinerilor le-au plăcut piesele noastre atât de mult încât ele au fost toate pe locul 1 în trending. Am început treaba asta din pasiune și din prietenie, și nu vrem să forțăm lucrurile mai mult decât este cazul. De aproape 4 ani am muncit împreună și, pe lângă că am doborât niște recorduri, am rămas cu amintiri care ne vor însoți toată viața., mai spune vloggerul.

Pe 22 decembrie 2017, trupa 5GANG lansa prima piesa, SINGURI ACASĂ, iar doar în câteva ore era pe locul 1 în Trending. Atunci a început un fenomen- fenomenul 5GANG, o trupă ale căror piese au adunat în cei 4 ani de existență peste 280 de milioane de vizualizări.

 

Nu o să uit niciodată diminețile în care ne trezeam cu noaptea în cap să mergem să filmam clipurile. Nu o să uit niciodată concertul de la Arenele Romane, unde am făcut cel mai rapid sold out din istoria Arenelor Romane și am susținut 2 concerte în aceeași zi, fiindcă s-au vândut 10.000 bilete, iar capacitatea Arenelor era de doar 5.000 de persoane. Nu o să uit niciodată turneul prin țară, toată distracția din dubă, de pe drum, și entuziasmul vostru atunci când ne vedeați. Apoi, la 2 ani de când am început proiectul, am lansat un film. Nu aveam cele mai mari așteptări, fiindcă eram toți începători, iar filmul a avut un buget de doar 300.000 euro, devenind rapid cel mai vizionat film românesc din ultimii 24 de ani. Am depășit efectiv orice alt film romanesc din 1995, am depășit orice film românesc lansat in timpul vieții mele., își amintește Selly.

 

Acum, trăim din nou momentele frumoase din 2019. Facem ultimul nostru concert duminica asta, la Romexpo, si filmam cel de-al doilea film, care va iesi mult, mult mai bine decat primul. Sper sa va vad pe toti acolo, pentru ca o sa ne dam toata energia pe scena. 5GANG a fost nucleul activității noastre în ultimii 4 ani și am făcut tot ce se putea face. Dar acum e momentul să trecem la următorul nivel, și să ne continuam proiectele independente.


Va mulțumim și vă așteptăm, pe 19 septembrie, la ultimul concert. Nu uitați că o să aleg un câștigător dintre cei care au bilet, pe care îl voi lua de acasă și îl voi duce cu mașina la concert. Găsiți bilete pe bilete.5gang.ro. Ne vedem acolo! Va fi ultima dată când ne vedeți pe o scenă mare împreună, așa că vreau să văd toți fanii acolo. Și desigur, în decembrie, iese filmul.

 

Related Posts

Hugh Grant schimbă actoria cu politica?

Într-un interviu acordat Entertainment Weekly,  actorul britanic Hugh Grant a recunoscut că s-a gândit să se implice într-o…

Diana Ross, la 80 de ani

Legendara cântăreață Diana Ross a împlinit pe 26 martie venerabila vârstă de 80 de ani, iar fiica ei,…

4 trucuri să renunțăm la dulce

Gustul zahărului ne face corpul să elibereze endorfine, oferindu-ne o senzație de calm și de relaxare. Adevărata problemă…

Alist Bazar. Noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu ceea ce este nou în zona de beauty, fashion…

Lucien Laviscount, vedeta din Emily in Paris, centaur în videoclipul Shakirei

Lucien Laviscount, interpretul personajului lui Alfie, din serialul Emily in Paris, este protagonistul celui mai nou videoclip lansat…

Scarlett Johansson ar putea fi noua vedetă din Jurassic World

Scarlett Johansson (39 de ani) ar fi vedeta care preia rolul principal din noua producție a seriei Jurassic…

Meghan Markle se lansează pe piața de beauty și de lifestyle

Meghan Markle intră cu arme și bagaje pe piața de beauty și de lifestyle cu brandul său recent…

Top 10 cel mai bine plătiți influenceri, în 2024

Cine sunt cel mai bine plătiți influenceri, în 2024, care încasează între 3.234.000 și 1.763.000 de dolari pe…

Cameron Diaz este din nou mămică

Actrița Cameron Diaz (51 de ani) a anunțat pe rețelele de socializare că familia ei s-a mărit cu…

Horoscopul săptămânii 25- 31 martie 2024

Astrologul Anca Stoica vine cu detalii despre fiecare zodie în parte. Iată ce ne rezervă astrele în săptămâna…