Întoarcerea acasă: despre „părți”, relații și iubirea curajoasă 

De câte ori ne imaginăm iubirea ca fiind ceva ce vine din exterior – ca un miracol, o salvare sau un premiu – ne îndepărtăm de esență. Iubirea autentică, așa cum am descoperit atât în propria viață, cât și în munca mea, nu este o emoție oferită de cineva, ci o forță interioară care se naște în spațiul dintre acceptare și curaj. Curajul de a ne întâlni cu noi înșine și acceptarea necondiționată a ceea ce găsim acolo.

Text de Gáspár György.

Una dintre cele mai eliberatoare revelații din psihoterapia sistemelor familiale interne (IFS), dezvoltată de Richard Schwartz, este aceasta: nu suntem un singur „eu”, ci o întreagă familie de părți interioare. Fiecare parte are o poveste, o funcție și o intenție. Unele ne protejează de durere, altele o poartă în tăcere, iar altele încearcă cu disperare să repare ceea ce s-a rupt cândva. Nu suntem răi, slabi sau dezechilibrați pentru că avem aceste părți. Suntem umani.

Cine suntem dincolo de părți? Puterea Sinelui autentic

În centrul nostru – neînfricat, clar și plin de compasiune – se află Sinele cu „S” mare. Nu este un ideal sau o imagine dezirabilă, ci o prezență reală, vie și accesibilă, odată ce învățăm să ne diferențiem cu blândețe de părțile care au preluat controlul. Sinele este capabil să iubească cu adevărat. Este prezent fără să judece, înțelege fără să vrea să repare și susține fără să se piardă pe sine. Richard Schwartz descrie în cartea sa Tu ești persoana pe care o așteptai cum, atunci când ne conectăm cu acest Sine, putem începe să le oferim părților noastre rănite ceea ce au așteptat ani întregi de la ceilalți: atenție, înțelegere, protecție. Nu mai căutăm în afara noastră salvatori, ci devenim „părinți interni” pentru propriile noastre părți. Iar de aici începe adevărata transformare.

Iubirea curajoasă: între vulnerabilitate și responsabilitate

Iubirea curajoasă nu este un sentiment roz și siropos. Este o decizie matură și repetată de a rămâne prezent în fața suferinței; a noastre și a celuilalt. Este puterea de a spune: „Am fost rănit, dar aleg să nu-mi închid inima”. Este alegerea de a privi un conflict nu ca pe o amenințare, ci ca pe o oportunitate de a ne vedea cu adevărat. 

În practica terapeutică imago, pe care o îmbrățișez de ani de zile, întâlnirea autentică între parteneri este locul în care părțile noastre rănite se reactivează cel mai intens, dar și unde pot fi, în sfârșit, auzite. Relația devine astfel o scenă sacră, unde trauma și transformarea pot coexista. Iar când un partener spune: „În mine e o parte care se simte abandonată acum. Nu e vina ta, dar ai putea rămâne lângă mine?” – acela este un moment de maturizare.

Acceptarea necondiționată începe cu propria interioritate

Suntem învățați de mici că trebuie să fim „cum trebuie” pentru a fi iubiți. Mulți dintre noi trăiesc ani de zile în roluri, măști și forme de autocontrol perfecționiste. Dar în spațiul IFS și al terapiei relaționale, învățăm o lecție simplă și profundă: nu trebuie să fim perfecți ca să fim iubiți. Trebuie doar să fim autentici. Acceptarea necondiționată înseamnă să ne recunoaștem părțile critice, geloase, temătoare sau furioase – nu ca pe defecte (pentru că nu există părți rele), ci ca pe expresii ale unei inteligențe interioare care a încercat să ne protejeze. Iar când ne privim astfel, cu ochii Sinelui, apare ceva miraculos: compasiunea. Și odată cu ea, capacitatea de a ne iubi și de a iubi cu adevărat.

Din conflict în conexiune: sensul relațiilor conștiente

În cartea mea Când conflictul are sens, am argumentat că relațiile nu sunt menite să fie lipsite de provocări. Dimpotrivă, conflictele pot fi porți spre conștientizare, dacă le abordăm din locul potrivit. IFS ne învață să nu mai proiectăm părțile noastre rănite asupra celuilalt și să ne asumăm responsabilitatea pentru propria vindecare. Iar terapia imago ne oferă instrumentele dialogului empatic, care transformă reacția în relație. Mai multe despre acest dialog transformator poți afla la workshop-ul „Primește iubirea pe care o dorești”, pe care-l voi susține alături de colega mea Raluca Anton, la început de octombrie, la București. Atunci când partenerii se întâlnesc din Sine – adică fără a fi conduși de părțile lor defensive sau acuzatoare – se creează un câmp de siguranță și curiozitate. Din acel loc, iubirea nu mai este un joc de putere sau o dramă, ci un dans de explorare și dezvoltare.

Mulți oameni vin la terapie cu întrebarea: „De ce nu pot găsi pe cineva care să mă iubească așa cum sunt?” Răspunsul, oricât de dureros și eliberator ar fi, este acesta: pentru că încă nu te-ai întâlnit cu tine așa cum ești. Cartea lui Richard Schwartz (publicată anul aceasta la Editura Pagina de Psihologie) poartă un titlu care poate părea paradoxal: Tu ești persoana pe care o așteptai. Dar această propoziție, atât de simplă, este o revelație profundă. Atunci când ne aducem acasă părțile pierdute și învățăm să ne privim din Sine, nu mai trăim în așteptare. Începem să trăim în întâmpinare: cu deschidere, prezență și iubire.

Un legământ interior 

Îndrăznesc să cred că iubirea curajoasă va fi una dintre cele mai importante practici ale viitorului relațional. O iubire care nu cere perfecțiune, ci adevăr. O iubire care nu evită durerea, ci o conține. O iubire care nu se rupe la prima furtună, ci caută adăpost în sine, nu în fugă. Este nevoie de curaj să te întâlnești cu tine. Este nevoie de prezență să stai aproape de părțile tale care au fost rănite. Și este nevoie de blândețe să nu ceri celuilalt ceea ce tu nu ți-ai oferit încă. Dar odată ce înveți această iubire curajoasă, nu mai poți trăi altfel. Pentru că da – tu ești persoana pe care o așteptai. Iar când te întâlnești cu adevărat, iubirea nu mai e o promisiune venită din afară, ci o realitate care pornește din tine și se revarsă în lume.

Foto: pexels.com (ohshineon)