„Vrem să aducem în discuție modul în care arta influențează relația noastră ca cetățeni cu orașul” – interviu cu Alex Radu, curatorul RAD Sculpture Park
Am stat de vorbă cu Alex Radu, curatorul expoziției RAD Sculpture Park (în care vom găsi peste 100 de lucrări de artă semnate de mai mult de 60 de artiști), despre nevoia de sculpturi ca artă în spațiul public, despre arta contemporană din România dar și despre… cum ar arăta anul 2025 dacă ar fi o operă de artă (vă dau un hint – un amestec de Brâncuși cu Duchamp și banana lui Cattelan).
De ce un Sculpture Park? De ce era nevoie de el?
De ce nu? Avem mare nevoie de proiecte curajoase în spațiile publice, de expunerea la lucrări de artă care să ne inspire sau să ne pună pe gânduri, la lucrări care explorează diferite materialități, tematici și concepte. Iar RAD Sculpture Park, o inițiativă realizată în parteneriat cu Hotel CARO, a fost foarte bine primită încă de la început, oferind o experiență de neratat în peisajul artistic autohton, un proiect inspirațional și un mod de a celebra și onora idea de spațiu comun.
RAD Sculpture Park este în primul rând o expoziție de sculptură contemporană în aer liber, cu acces gratuit (până pe 25 mai deschisă – n.red – citește mai multe aici), un proiect care țintește accesibilitate maximă pentru cetățenii Bucureștiului. Iar grădinile de CARO sunt un loc unic, în zonă centrală, deschise publicului oricând, cu acces la lac. Expoziția a pornit ca o componentă a târgului de artă contemporană RAD Art Fair și în doar trei ani a reușit să se dezvolte semnificativ. Anul acesta am deschis parcul de sculpturi cu aproape o lună înainte de RAD Art Fair și aducem laolaltă lucrările a peste 60 de artiști din România, Austria, Germania, Italia, Moldova, Polonia, Rusia, Elveția și Zimbabwe.
RAD Sculpture Park este și o invitație deschisă către autoritățile publice, o oportunitate să se inspire pentru achizițiile pe care le fac pentru domeniul public. Succesul edițiilor anterioare RAD Sculpture Park vorbește de la sine despre nevoia noastră de artă actuală (nu doar busturi) în spațiul public. Însă ceea ce este evident pentru noi de atât de multă vreme, acest efect pozitiv al artelor actuale, este încă atât de puțin cunoscut pentru autoritățile publice.
Vrem ca prin acest proiect să aducem în discuție și modul în care arta influențează relația noastră ca cetățeni cu orașul, cu comunitatea din care facem parte. În rândul tinerilor știm că expunerea la artă le extinde orizontul, le crește capacitatea de memorie, de învățare, de compasiune atât de necesară, iar nouă tuturor ne dezvoltă gândirea critică și creativă. În contextual extins al problemelor sociale actuale, al asaltului de manipulare și propagandă extremistă, vedem în această inițiativă și o modalitate de a provoca diferite convingeri, de a găsi soluții inovatoare la probleme actuale și de a ieși din dinamica camerelor de ecou.
Care a fost ideea principală de la care ați pornit în amenajarea parcului de sculpturi de anul acesta?
Ne-am dorit în această ediție să vorbim despre probleme actuale, despre nevoia de diversitate și nevoia de dialog. Trebuie să recunoaștem că suntem din ce în mai diferiți între noi și ne place asta, trăim o contemporaneitate a diferențierilor, un aspect ce nu e deloc ceva negativ, din contră, ne poate îmbogăți ca societate. Avem moduri nenumărate de a vedea, de a simți și de a înțelege. Dar înseamnă, totodată, că avem o nevoie esențială de a găsi moduri prin care să aducem laolaltă – în compoziții, nu doar în competiții – atât diferențele, cât și asemănările dintre noi. Avem nevoie de întâlnire autentică, nu de izolare sau simplificare forțată.
În acest context, ne-am gândit ca anul acesta să folosim numărul mare de artiști și lucrări expuse, diversitatea de materialități, de moduri de abordare, de tematici și concepte, pentru a pune în prim plan acest dialog, uneori neașteptat și surprins vizual chiar prin poziționarea lucrărilor în intersecțiile de alei din întreg parcul.
După ce anume ne uităm în mod special în park? Care ar trebui să fie lucrarea cu care să începem traseul, ca să avem cea mai bună experiență? Și cât timp să ne alocăm pentru acest parc?
Parcul începe chiar de la intrarea în complexul Caro, dar se poate parcurge în orice fel, cu harta la îndemână, pentru a nu rata numeroasele spații ce găzduiesc lucrări. Vă invit să observați dialogurile, așa că luați-vă timp să savurați detaliile fiecărei lucrări în parte, să povestiți despre ele cu cei de lângă voi, cu cei apropiați. Veți descoperi astfel și noi moduri a privi aceeași lucrare, respectiv aceeași intersecție-dialog. Luați-vă timp să vă gândiți (și să povestiți) despre relația dintre conceptul lucrării și materialitățile ei. Faceți poze, dar faceți și pauze pentru o cafea, o apă, o felie de pizza, un pahar de vin, un prânz, la oricare din terasele devenite piațete din complexul Caro, pentru a savura cât mai bine ideea de cum ar trebui și cum ar putea sa arate spațiul comun în care ne petrecem timpul liber, ceea ce denumim uneori al treilea spațiu. Oricât timp puteți petrece va fi un timp de calitate. Simpla plimbare poate lua doar o oră. Dar experiența este intensă vizual, așa că noi credem că merită să vă luați mai multe zile și să reveniți după ce ați mai parcurs câteva informații despre lucrările expuse și despre artiști.
Mulți oameni spun că sculpturile sunt mai greu de înțeles ca mesaj decât o pictură. Și mai greu de integrat într-un spațiu, în caz că vrei să le cumperi… Ce părere aveți? Cum integrezi o sculptură acasă, ca operă de artă?
Sunt atât de multe moduri de a privi și înțelege o sculptură… și desigur, în termeni simpli, putem spune că o sculptură ocupă un spațiu, în timp ce o pictură e ca un portal pe un perete, creează un spațiu nou (imaginar). Dar, tot în termeni simpli, o sculptură vorbește mult mai bine despre spațiu și spațializare, despre plin și gol, despre prezență și absență. Pictura sau imaginea la perete este doar una din experiențele posibile și importante ale artei. Fără sculptură, obiect, ori instalație am fi din nou văduviți, ca și cum am trăi fără mâini pentru că avem picioare. (Râde) În plus, sculptura de exterior este ceea ce expunem noi, deci nu ar fi vorba să ocupe spațiu în interiorul unei case, deși multe dintre aceste lucrări pot sta foarte bine și la interior. Ele își pot găsi locul în spațiul exterior al caselor, fie ele locuințe sau spații ale unor companii sau instituții, dar mai ales pe domeniul public… nu e nevoie să ducem toate experiențele în sufragerie, bucătărie sau dormitor. În plus, putem solicita celor care administrează spații comune să aducă astfel de lucrări, ele pot fi o investiție foarte firească care se face cu ușurință în numeroase orașe/țări din Europa.
Și… apropos de integrat sculpturile în spațiul din jur, care credeți că e țara / orașul care a integrat cel mai bine sculpturile contemporane în arta / în peisajul urban și care e orașul din România care a făcut acest lucru cel mai bine (că mie una… Bucureștiul nu mi se pare un exemplu).
Sunt nenumărate exemple urbane și non-urbane de parcuri de sculptură oriunde în Europa, de unde să încep? Antwerp Public Art Collection ce include Middelheim Museum/Park este un exemplu de colecție de artă în spațiu public, incluzând un mega parc de sculptură, dar și lucrări în diferite zone din oraș. Achiziționează în permanență noi lucrări, comisionează lucrări site-specific. Londra are de asemenea un astfel de program „Sculpture in the city”. Köln Sculpture Park este un alt exemplu minunat. Pe de altă parte, sunt multe parcuri de sculptură în afara marilor orașe, care devin astfel locuri turistice extrem de frecventate. Arta contemporană creează și atrage turism cultural masiv.
București nu este, într-adevăr, un exemplu, doar câteva lucrări istorice sunt ascunse prin câteva parcuri, în rest avem doar busturi, adică propagandă. În Galați, pe faleză, ruginesc lucrări din metal de pe vremea taberelor de sculptură în metal. Avem o imperativă nevoie de administratori publici care să înțeleagă imensa nevoie de cultură și de artă în spațiul comun.
Dacă anul 2025 ar arăta ca o sculptură clasică, pe care toată lumea să o recunoască, ar fi…
… haha, ce întrebare, provocatoare, nu știu să răspund, dar o să întorc o imagine (imersivă), o imagine valabilă pentru o secundă: la masa tăcerii, cu coloana infinitului pe masă, intră prin poarta sărutului cumințenia pământului, pisoarul lui Duchamp, banana lui Cattelan, și o sculptură invizibilă, și povestesc la cină la ce mai este bună arta contemporană.
Dacă vrem să înțelegem mai bine sculptura românească contemporană, trebuie să ne uităm după artiști ca…
Există foarte multă diversitate în sculptura contemporană românească, ca și-n viața social-politică, nu mai exista doar o singură trăsătura anume. Cu cât descoperi mai mult cu atât mai bogată va fi imaginea, dacă te uiți doar la un număr finit de artiști îi vei înțelege pe ei, vei înțelege ceva despre sculptură în general, dar nu despre sculptura românească. Aducem anul acesta peste 50 de artiști cu lucrări de exterior, iar eu unul nu pot să spun ca alții, că prin asta am putea oferi o radiografie pentru sculptura românească.
Despre curatorul Alex Radu trebuie să știm că…
Este/sunt fondator al /SAC @ Berthelot și /SAC @ Malmaison; (co-)curator de expoziții de grup de artă contemporană pe teme antropo-socio-politice și cu o cercetare continuă a spațiului expoziției (de grup) ca un mediu în sine și loc de întâlnire, abordat implicit colaborativ; curator al programului Open Context de instalații performative create prin practici colaborative și transdisciplinare între artele vizuale și cele performative scenice; manager co-fondator și editor de carte de artă la Editura Vellant; antreprenor/ producător/ manager cultural și (co-)creator de contexte expoziționale și culturale, consultant pentru politici și practici culturale și artistice.
Tocmai am deschis expoziția internațională de grup „Notes from Underground” la /SAC @ (Atelierele) Malmaison cu 25 de artiști, despre cum resimțim acest moment imersiv înainte de alegeri cu o creștere atât de alarmantă pentru un vot irațional pentru politicieni de extremă-dreapta, pentru naționalism/suveranism. O meditație subiectiva despre relativa/iluzoria noastră putere (a actorilor din lumile artelor) de „a schimba lumea prin artă”.
În planurile apropiate pregătesc o altă expoziție de grup internațională, „The Thin Tread Line, despre linia fermă, încercată, care ne desparte, sau linia fragilă care ne unește. Care delimitează teme sau desenează intersecții de explorat. Firul (firav) care ne ține uneori în viață, de care ne agățăm uneori cu speranță. Firul pe care îl urmărim zi de zi cu dorința/nevoia de coerență, integritatea personală. Poate fi și firul care ne curatoriază diferențierile, individualizarea, și firul vulnerabil care ne (re)pune (/înșiră) într-o continuitate, în compoziții. Păienjenișurile hipercomplexe, vizibile și/sau invizibile, care ne interconectează. Linia unui orizont comun.
Am stat de vorbă cu Alex Radu, curatorul expoziției RAD Sculpture Park (în care vom găsi peste 100 de lucrări de artă semnate de mai mult de 60 de artiști), despre nevoia de sculpturi ca artă în spațiul public, despre arta contemporană din România dar și despre… cum ar arăta anul 2025 dacă ar fi o operă de artă (vă dau un hint – un amestec de Brâncuși cu Duchamp și banana lui Cattelan).
De ce un Sculpture Park? De ce era nevoie de el?
De ce nu? Avem mare nevoie de proiecte curajoase în spațiile publice, de expunerea la lucrări de artă care să ne inspire sau să ne pună pe gânduri, la lucrări care explorează diferite materialități, tematici și concepte. Iar RAD Sculpture Park, o inițiativă realizată în parteneriat cu Hotel CARO, a fost foarte bine primită încă de la început, oferind o experiență de neratat în peisajul artistic autohton, un proiect inspirațional și un mod de a celebra și onora idea de spațiu comun.
RAD Sculpture Park este în primul rând o expoziție de sculptură contemporană în aer liber, cu acces gratuit (până pe 25 mai deschisă – n.red – citește mai multe aici), un proiect care țintește accesibilitate maximă pentru cetățenii Bucureștiului. Iar grădinile de CARO sunt un loc unic, în zonă centrală, deschise publicului oricând, cu acces la lac. Expoziția a pornit ca o componentă a târgului de artă contemporană RAD Art Fair și în doar trei ani a reușit să se dezvolte semnificativ. Anul acesta am deschis parcul de sculpturi cu aproape o lună înainte de RAD Art Fair și aducem laolaltă lucrările a peste 60 de artiști din România, Austria, Germania, Italia, Moldova, Polonia, Rusia, Elveția și Zimbabwe.
RAD Sculpture Park este și o invitație deschisă către autoritățile publice, o oportunitate să se inspire pentru achizițiile pe care le fac pentru domeniul public. Succesul edițiilor anterioare RAD Sculpture Park vorbește de la sine despre nevoia noastră de artă actuală (nu doar busturi) în spațiul public. Însă ceea ce este evident pentru noi de atât de multă vreme, acest efect pozitiv al artelor actuale, este încă atât de puțin cunoscut pentru autoritățile publice.
Vrem ca prin acest proiect să aducem în discuție și modul în care arta influențează relația noastră ca cetățeni cu orașul, cu comunitatea din care facem parte. În rândul tinerilor știm că expunerea la artă le extinde orizontul, le crește capacitatea de memorie, de învățare, de compasiune atât de necesară, iar nouă tuturor ne dezvoltă gândirea critică și creativă. În contextual extins al problemelor sociale actuale, al asaltului de manipulare și propagandă extremistă, vedem în această inițiativă și o modalitate de a provoca diferite convingeri, de a găsi soluții inovatoare la probleme actuale și de a ieși din dinamica camerelor de ecou.
Care a fost ideea principală de la care ați pornit în amenajarea parcului de sculpturi de anul acesta?
Ne-am dorit în această ediție să vorbim despre probleme actuale, despre nevoia de diversitate și nevoia de dialog. Trebuie să recunoaștem că suntem din ce în mai diferiți între noi și ne place asta, trăim o contemporaneitate a diferențierilor, un aspect ce nu e deloc ceva negativ, din contră, ne poate îmbogăți ca societate. Avem moduri nenumărate de a vedea, de a simți și de a înțelege. Dar înseamnă, totodată, că avem o nevoie esențială de a găsi moduri prin care să aducem laolaltă – în compoziții, nu doar în competiții – atât diferențele, cât și asemănările dintre noi. Avem nevoie de întâlnire autentică, nu de izolare sau simplificare forțată.
În acest context, ne-am gândit ca anul acesta să folosim numărul mare de artiști și lucrări expuse, diversitatea de materialități, de moduri de abordare, de tematici și concepte, pentru a pune în prim plan acest dialog, uneori neașteptat și surprins vizual chiar prin poziționarea lucrărilor în intersecțiile de alei din întreg parcul.
După ce anume ne uităm în mod special în park? Care ar trebui să fie lucrarea cu care să începem traseul, ca să avem cea mai bună experiență? Și cât timp să ne alocăm pentru acest parc?
Parcul începe chiar de la intrarea în complexul Caro, dar se poate parcurge în orice fel, cu harta la îndemână, pentru a nu rata numeroasele spații ce găzduiesc lucrări. Vă invit să observați dialogurile, așa că luați-vă timp să savurați detaliile fiecărei lucrări în parte, să povestiți despre ele cu cei de lângă voi, cu cei apropiați. Veți descoperi astfel și noi moduri a privi aceeași lucrare, respectiv aceeași intersecție-dialog. Luați-vă timp să vă gândiți (și să povestiți) despre relația dintre conceptul lucrării și materialitățile ei. Faceți poze, dar faceți și pauze pentru o cafea, o apă, o felie de pizza, un pahar de vin, un prânz, la oricare din terasele devenite piațete din complexul Caro, pentru a savura cât mai bine ideea de cum ar trebui și cum ar putea sa arate spațiul comun în care ne petrecem timpul liber, ceea ce denumim uneori al treilea spațiu. Oricât timp puteți petrece va fi un timp de calitate. Simpla plimbare poate lua doar o oră. Dar experiența este intensă vizual, așa că noi credem că merită să vă luați mai multe zile și să reveniți după ce ați mai parcurs câteva informații despre lucrările expuse și despre artiști.
Mulți oameni spun că sculpturile sunt mai greu de înțeles ca mesaj decât o pictură. Și mai greu de integrat într-un spațiu, în caz că vrei să le cumperi… Ce părere aveți? Cum integrezi o sculptură acasă, ca operă de artă?
Sunt atât de multe moduri de a privi și înțelege o sculptură… și desigur, în termeni simpli, putem spune că o sculptură ocupă un spațiu, în timp ce o pictură e ca un portal pe un perete, creează un spațiu nou (imaginar). Dar, tot în termeni simpli, o sculptură vorbește mult mai bine despre spațiu și spațializare, despre plin și gol, despre prezență și absență. Pictura sau imaginea la perete este doar una din experiențele posibile și importante ale artei. Fără sculptură, obiect, ori instalație am fi din nou văduviți, ca și cum am trăi fără mâini pentru că avem picioare. (Râde) În plus, sculptura de exterior este ceea ce expunem noi, deci nu ar fi vorba să ocupe spațiu în interiorul unei case, deși multe dintre aceste lucrări pot sta foarte bine și la interior. Ele își pot găsi locul în spațiul exterior al caselor, fie ele locuințe sau spații ale unor companii sau instituții, dar mai ales pe domeniul public… nu e nevoie să ducem toate experiențele în sufragerie, bucătărie sau dormitor. În plus, putem solicita celor care administrează spații comune să aducă astfel de lucrări, ele pot fi o investiție foarte firească care se face cu ușurință în numeroase orașe/țări din Europa.
Și… apropos de integrat sculpturile în spațiul din jur, care credeți că e țara / orașul care a integrat cel mai bine sculpturile contemporane în arta / în peisajul urban și care e orașul din România care a făcut acest lucru cel mai bine (că mie una… Bucureștiul nu mi se pare un exemplu).
Sunt nenumărate exemple urbane și non-urbane de parcuri de sculptură oriunde în Europa, de unde să încep? Antwerp Public Art Collection ce include Middelheim Museum/Park este un exemplu de colecție de artă în spațiu public, incluzând un mega parc de sculptură, dar și lucrări în diferite zone din oraș. Achiziționează în permanență noi lucrări, comisionează lucrări site-specific. Londra are de asemenea un astfel de program „Sculpture in the city”. Köln Sculpture Park este un alt exemplu minunat. Pe de altă parte, sunt multe parcuri de sculptură în afara marilor orașe, care devin astfel locuri turistice extrem de frecventate. Arta contemporană creează și atrage turism cultural masiv.
București nu este, într-adevăr, un exemplu, doar câteva lucrări istorice sunt ascunse prin câteva parcuri, în rest avem doar busturi, adică propagandă. În Galați, pe faleză, ruginesc lucrări din metal de pe vremea taberelor de sculptură în metal. Avem o imperativă nevoie de administratori publici care să înțeleagă imensa nevoie de cultură și de artă în spațiul comun.
Dacă anul 2025 ar arăta ca o sculptură clasică, pe care toată lumea să o recunoască, ar fi…
… haha, ce întrebare, provocatoare, nu știu să răspund, dar o să întorc o imagine (imersivă), o imagine valabilă pentru o secundă: la masa tăcerii, cu coloana infinitului pe masă, intră prin poarta sărutului cumințenia pământului, pisoarul lui Duchamp, banana lui Cattelan, și o sculptură invizibilă, și povestesc la cină la ce mai este bună arta contemporană.
Dacă vrem să înțelegem mai bine sculptura românească contemporană, trebuie să ne uităm după artiști ca…
Există foarte multă diversitate în sculptura contemporană românească, ca și-n viața social-politică, nu mai exista doar o singură trăsătura anume. Cu cât descoperi mai mult cu atât mai bogată va fi imaginea, dacă te uiți doar la un număr finit de artiști îi vei înțelege pe ei, vei înțelege ceva despre sculptură în general, dar nu despre sculptura românească. Aducem anul acesta peste 50 de artiști cu lucrări de exterior, iar eu unul nu pot să spun ca alții, că prin asta am putea oferi o radiografie pentru sculptura românească.
Despre curatorul Alex Radu trebuie să știm că…
Este/sunt fondator al /SAC @ Berthelot și /SAC @ Malmaison; (co-)curator de expoziții de grup de artă contemporană pe teme antropo-socio-politice și cu o cercetare continuă a spațiului expoziției (de grup) ca un mediu în sine și loc de întâlnire, abordat implicit colaborativ; curator al programului Open Context de instalații performative create prin practici colaborative și transdisciplinare între artele vizuale și cele performative scenice; manager co-fondator și editor de carte de artă la Editura Vellant; antreprenor/ producător/ manager cultural și (co-)creator de contexte expoziționale și culturale, consultant pentru politici și practici culturale și artistice.
Tocmai am deschis expoziția internațională de grup „Notes from Underground” la /SAC @ (Atelierele) Malmaison cu 25 de artiști, despre cum resimțim acest moment imersiv înainte de alegeri cu o creștere atât de alarmantă pentru un vot irațional pentru politicieni de extremă-dreapta, pentru naționalism/suveranism. O meditație subiectiva despre relativa/iluzoria noastră putere (a actorilor din lumile artelor) de „a schimba lumea prin artă”.
În planurile apropiate pregătesc o altă expoziție de grup internațională, „The Thin Tread Line, despre linia fermă, încercată, care ne desparte, sau linia fragilă care ne unește. Care delimitează teme sau desenează intersecții de explorat. Firul (firav) care ne ține uneori în viață, de care ne agățăm uneori cu speranță. Firul pe care îl urmărim zi de zi cu dorința/nevoia de coerență, integritatea personală. Poate fi și firul care ne curatoriază diferențierile, individualizarea, și firul vulnerabil care ne (re)pune (/înșiră) într-o continuitate, în compoziții. Păienjenișurile hipercomplexe, vizibile și/sau invizibile, care ne interconectează. Linia unui orizont comun.
