”The Devil Wears Prada 2” – Noi nume sonore se alătură distribuției

Una dintre cele mai așteptate continuări ale unei povești cinematografice,”The Devil Wears Prada 2” – ”Diavolul se îmbracă de la Prada 2”, care va avea premiera la anul, vine cu o mulțime de surprize plăcute.
Printre acestea se numără și revenirea în distribuție a personajelor principale din filmul original – Meryl Streep, în rolul Mirandei Priestly, Anne Hathaway- ca Andy Sachs, Emily Blunt, în rolul Emily Charlton, Stanley Tucci etc. Producătorii au anunțat zilele acestea și cooptarea unui nou nume în distribuție, și anume pe cel al lui Patrick Brammall.

Actorul va juca rolul noului iubit al lui Andy Sachs (Anne Hathaway). Dacă în filmul original, din 2006, rolul iubitului lui Andy a fost interpretat de Adrian Grenier și apoi, de Simon Baker, în rolul lui Christian Thompson – scriitorul cu care Andy dezvoltă o idilă, în noua producție este introdusă o nouă figură care să agite apele.

Patrick Brammall are 49 de ani, este de origine australiană și a mai putut fi urmărit în producții precum Colin From Accounts, Call Your Mother, No Activity sau Evil.
Adrian Grenier nu va mai face parte din sequelul ”The Devil Wears Prada”, personajul lui Anne Hathaway fiind acum liber să-și urmeze noile aventuri sentimentale.

Dintre noile nume care se mai alătură distribuției ”Diavolul se îmbracă de la Prada 2” mai face parte si cel al lui Rachel Bloom, actriță cunoscută mai ales datorită serialului Crazy Ex-Girlfriend, pentru care aceasta a câștigat un premiu Emmy și un Glob de Aur. Bloom a fost atât protagonistă cât și co-producător al serialului de succes.

Rolul pe care îl va interpreta Rachel Bloom nu a fost anunțat încă. De asemenea, în film îi vom mai putea urmări pe Kenneth Branagh, în rolul soțului Mirandei Priestly, pe Lucy Liu, Justin Theroux, BJ Novak, Caleb Hearon, Helen J Shen, Conrad Ricamora, Pauline Chalamet și pe Simone Ashley. O mulțime de nume sonore, gata să adauge savoare unui sequel atât de așteptat de fani, care au pretenția ca acesta să se ridice măcar la nivelul filmului din 2006, inspirat din romanul omonim scris de Lauren Weisberger, publicat în 2003.
Foto: Hepta, Outnow.ch