Sebastian Stan, într-un interviu rar în limba română: „Am găsit românul în mine din nou”

sebastian stan amalia enache

Sunt interviuri care pornesc de la un film și ajung, firesc, într-un loc mult mai personal. Așa este dialogul dintre Amalia Enache și Sebastian Stan, realizat în exclusivitate de JIDVEI, pentru seria-jurnal „Vin la povești. Spiritul românesc în dialog cu lumea. Într-una dintre foarte rarele sale apariții realizate integral în limba română, actorul vorbește deschis despre tot ce a regăsit lucrând în limba țării în care s-a născut.

Cannes, mai 2026. Mai era o zi până la premiera mondială Fjord. Filmul avea să fie aplaudat în picioare peste 10 minute și, câteva zile mai târziu, să îi aducă lui Cristian Mungiu al doilea Palme d’Or din carieră. Sebastian Stan nu văzuse încă filmul. În acele ore de dinaintea premierei mondiale, departe de agitația de pe covorul roșu, actorul a vorbit despre experiența care îl adusese pentru prima dată pe un platou alături de o echipă românească.

Rezultatul este o mărturisire emoționantă. Băiatul plecat din Constanța la 8 ani, devenit între timp actor premiat la Festivalul de Film de la Berlin, câștigător al unui Glob de Aur și nominalizat la Oscar, povestește despre ceea ce a găsit în timpul filmărilor: limba pe care a vorbit-o zi de zi, căldura oamenilor și un sentiment de acasă pe care nu îl mai trăise de mult.

„Te-ai întors acasă, ești unul din noi“

În Fjord, Sebastian Stan joacă rolul lui Mihai, tată a cinci copii, într-o poveste despre familie, migrație și tensiunile care apar între oameni atunci când valorile lor încep să se ciocnească. Filmul, în care joacă alături de Renate Reinsve, s-a transformat, dincolo de proiectul cinematografic, într-o întoarcere acasă:„Echipa pe care am avut-o m-a luat, m-au îmbrățișat. Până la urmă au pus steagul peste mine, ca și cum ar fi zis: «Te-ai întors acasă, ești unul din noi». Era să plâng la sfârșit. În ultima zi m-au luat pe sus, m-au ridicat și m-au făcut să mă simt foarte bine.”

sebastian stan amalia enache
Sebastian Stan, în dialog cu Amalia Enache. Festival de Cannes 2026 | Foto: Nicolae Anghel pentru JIDVEI

Filmările au avut loc într-un cadru izolat, la munte, unde echipa se aduna zilnic în același restaurant, „de dimineața până seara”. Acolo, actorul a vorbit românește în fiecare zi, iar în această rutină simplă a apărut un sentiment de apartenență pe care nu știa că îl mai păstrează.

„A fost o simțire foarte particulară, o familiaritate pe care nu am simțit-o de mult timp și nu știam de ea. Parcă ceva s-a deschis în mine diferit. Și cred că am găsit românul în mine din nou.”

În același timp, Sebastian Stan vorbește cu o sinceritate dezarmantă despre emoția și teama cu care a venit. Plecase din România prea devreme pentru a pretinde că știe totul despre locul în care s-a născut și nu își dorea ca revenirea sa să pară sigură pe sine până la impostură. Tocmai de aceea, firescul cu care a fost primit l-a surprins.

 Drumul spre primul proiect cu o echipă românească

Sebastian Stan și Amalia Enache s-au reîntâlnit la Cannes după opt ani de la primul lor dialog public, pe o scenă din România – atunci când actorul a participat la American Independent Film Festival și la o proiecție caritabilă organizată în cadrul proiectului de voluntariat Our Big Day Out, alături de peste 400 de copii din medii defavorizate.

 În tot acest timp, legătura actorului cu cinematografia românească a continuat să se construiască. Primul său proiect alături de industria de film din România a fost susținerea, în calitate de producător și finanțator, a lungmetrajului de debut al regizoarei Andreea Cristina Borțun, Malul Vânăt / A River’s Gaze, un film susținut, de asemenea, de Jidvei, care va avea premiera pe 17 iunie, la Cluj, în cadrul TIFF, Transilvania International Film Festival, și care va intra în cinematografe începând cu 3 iulie 2026.

Poster realizat manual de Andrei Tudoran

În paralel, Sebastian Stan își dorea un proiect cu rădăcini românești, în care să joace. Acest proiect a venit prin Fjord, care l-a adus alături de Cristian Mungiu, pe un platou de filmare românesc și, apoi, chiar pe scena de la Cannes.

„Cannes a fost tot timpul un vis. Cristian a fost un vis – iar acum pare că toate s-au așezat ca să fim aici împreună. Nu numai noi doi, ci și cu România. Parcă nu m-am trezit din visul ăsta. Mă simt norocos, mă simt mulțumit, încerc să fiu prezent.”

Cultura, cel mai puternic limbaj al nostru

„La Cannes, un festival cu filme din 141 de țări, atunci când spui că vii din România, vezi în ochii oamenilor un respect câștigat film cu film, deceniu după deceniu. În cinematografie, România este deja o voce pe care lumea a învățat să o asculte. Iar în seara în care Cristian Mungiu a ridicat Palme d’Or-ul pentru Fjord, al doilea din cariera sa, acest respect s-a transformat în trofeu.

Asemenea celorlalte interviuri din serie, printre care se numără cele cu Matei Vișniec, Mircea Cantor, Dan Perjovschi sau Corneliu Porumboiu, dialogul cu Sebastian Stan surprinde esența seriei-jurnal „Vin la povești. Spiritul românesc în dialog cu lumea”: un actor cu o carieră internațională remarcabilă își regăsește limba, rădăcinile și identitatea și alege să vorbească despre asta în românește, pentru publicul de acasă. Iar seria nu se oprește la nume mari: ea este, în egală măsură, despre artiștii și profesioniștii care construiesc cultura română, adesea departe de lumina reflectoarelor.

Am pornit acest demers din convingerea că un brand românesc trebuie să fie prezent acolo unde se construiește imaginea țării: în film, muzică, literatură și arte vizuale. De la Centrul Pompidou, Festivalul de Carte de la Paris și Festivalul „Un Week-end à l’Est”, care a reunit peste 80 de artiști români, până la TIFF, Conferințele Humanitas „Despre lumea în care trăim” și Festivalul de la Cannes, Jidvei a fost și rămâne aproape de creatorii și ideile care duc România mai departe.” Alexandra Tînjală – initiaţiatoarea proiectului „Vin la povești. Spiritul românesc în dialog cu lumea”- Consultant Strategie Comunicare, PR și Parteneriate culturale Jidvei.

jidvei
Festival de Cannes 2026 | Foto: Nicolae Anghel pentru JIDVEI

Când un rol deschide o ușă spre tine însuți

Dialogul ajunge și la felul în care Sebastian Stan se raportează la meseria sa. Pentru el, transformarea fizică poate crea distanța necesară față de propria identitate. Când chipul din oglindă nu mai este complet familiar, apare libertatea de a intra într-o altă viață.

Dincolo de personaje și de recunoașterea internațională, conversația se apropie de o întrebare intimă: ce înseamnă să fii prezent pentru oamenii pe care îi iubești și să îți privești propriile alegeri fără să te protejezi de adevăr.

„Cred că răbdarea este foarte importantă, acceptarea este foarte importantă. Să fii prezent pentru familie, pentru valorile tale, pentru adevărul tău. […] Asta nu este foarte ușor.”

 Este una dintre acele conversații în care cariera rămâne importantă, dar nu ocupă tot cadrul. În spatele actorului premiat apare omul care încearcă să înțeleagă ce a păstrat din locul din care a plecat și cum poate face pace cu această parte din el.

Interviul integral, realizat în exclusivitate pentru Jidvei, în cadrul seriei-jurnal „Vin la povești. Spiritul românesc în dialog cu lumea”, poate fi urmărit pe canalul YouTube și pe pagina de Instagram @jidveiromania.

Prezența românească la Cannes 2026, documentată din interior

A fost o ediție istorică pentru cineaștii români. Patru producții cu participare românească au fost prezente în patru secțiuni distincte ale festivalului: Fjord, regizat de Cristian Mungiu, în competiția oficială; Jurnalul unei cameriste, regizat de Radu Jude, în Quinzaine des Cinéastes; Atlasul Universului, regizat de Paul Negoescu, în Écrans Juniors, primul film românesc pentru tineret selectat vreodată în această secțiune; și Titanic Ocean, produs de Radu Stancu și Ioana Lascăr, în Un Certain Regard.

Jidvei a fost vinul oficial al României la Cannes 2026, aducând soiul său emblematic, Feteasca Regală, prin colecțiile SPIRIT, Grand Reserve și Owner’s Choice: Ana & Maria, alături de colecția de spumante Mysterium, atât pe Croazetă, cât și pe covorul roșu.

jidvei
 Mysterium, JIDVEI

Reprezentarea României la Cannes a fost realizată cu sprijinul Alianței Producătorilor de Film, Oficiului de Film și Investiții Culturale, Centrului Național al Cinematografiei, Guvernului României și Creative Romanian Film Makers.

Roxana Bădescu, Amalia Enache, Sebastian Stan, Alexandra Tinjala. Festival de Cannes 2026

Despre Jidvei

Cu peste 1.000 de medalii internaționale şi o poziție în Top 100 producători globali de vinuri şi distilate premium, Jidvei confirmă că România este şi va rămâne Ţara Vinului, atât acasă, cât şi pe scena europeană. Brandul reunește tradiția vitivinicolă de peste 75 de ani cu inovația tehnologică și expertiza transmisă din generație în generație, fiind prezent la marile evenimente culturale și diplomatice europene: de la Centrul Pompidou din Paris și Teatrul La Fenice din Veneția, până la Grand Palais, în cadrul Festivalului de Carte de la Paris, și pe Croazeta de la Festivalul de Film de la Cannes. Jidvei este cel mai mare producător de vinuri cu Denumire de Origine Controlată din România (D.O.C. Jidvei) şi deține cel mai extins domeniu viticol cu proprietar unic din Europa, 2.500 ha în inima Transilvaniei.

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă