S-a deschis cea de-a treia ediție a Neo Art Connect! Descoperă arta și știința viitorului până pe 30 iunie, la Muzeul Tehnic Dimitrie Leonida

Expoziția principală a celei de-a treia ediții Neo Art Connect (NAC), unica rețea și anuală de artă și știință din România, poate fi vizitată în perioada 5–30 iunie 2025 la Muzeul Național Tehnic „Dimitrie Leonida” din București. Sub tema „Comunitate”, expoziția aduce în prim-plan peste 50 de proiecte interdisciplinare din 8 țări, abordând subiecte legate de sustenabilitate, educație inovativă și impactul noilor tehnologii asupra societății, curatoare Anca Boeriu și Andreea Sandu
Programul de vizitare este: miercuri – duminică, în intervalul 10.30 – 18.00.
Deschiderea oficială din 5 iunie a inclus conferința dedicată câștigătorilor Burselor NAC 2025, cu participarea reprezentanților Renovatio trading, ICR, Goethe Institut, Universitatea Politehnica, intervenție performativă realizată de Alexandra Dancs și Vlad Benescu, tururi ghidate în muzeu realizate de cele două curatoare și directoarea MNT, Laura Albani și spectacol marca DJ Vasile, urmată, pe 6 iunie, de Conferința NAC #1: Comunitate – Provocările și Oportunitățile Noilor Tehnologii în Educație și Cultură: Sustenabilitate prin Inovație.
Structurată în trei paneluri moderate de Horea Avram, Anca Boeriu și Andreea Sandu, dialogul, dezbaterea și contribuțiile valoroase la arhiva NAC au fost oferite de: Andrei Bodnar, vicepreședinte OAR Iași, Dan Mircea Cipariu, scriitor, Agenția de Carte, Albert Guillaumes Marcer, artist vizual, Spania, Sabina Mihăilescu, reprezentant Între Vecini, Málna Mozsolits, artist vizual, Ungaria, Dr. arh. cercet. șt. Andreea Robu – Movilă, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, Lucian Sebastian Radu, artist vizual, Alina Rizescu, arhitect, reprezentant RIZI, lect. univ. dr. Mihai Zgondoiu, artist vizual, UVT Timișoara, prof. univ. dr. Marius Leordeanu, Universitatea Politehnica București, Institutul de Matematică al Academiei Române, Andrei Tudose, manager cultural, Marginal, Sabina Suru, artist vizual, Alexandru Berceanu, artist vizual și conf.univ dr UNATC, reprezentanți ai Centrului „Constantin Brâncuși”, Târgu Jiu, Andrei Lazăr, artist vizual, Universitatea de Arte Iași (online), Alexandru Papuc, artist vizual, Adina Aldea, artist vizual, reprezentanți ai Kulth și eprezentanți ai Atelierului Aachen, Germania.
În prim-planul expoziției se regăsesc lucrările câștigătorilor Burselor NAC 2025: Serena Stan și Ciprian Constantinescu, Carla Cezara Pădurean, Peter Leidl, Ioana Nicoară, Mihai Aureliu Savin, proiecte ce au beneficiat de mentorat, promovare națională și burse în valoare totală de 5.000 euro, oferite cu sprijinul Renovatio Trading.
Expoziția include lucrări multimedia, instalații, filme, performance-uri și intervenții realizate de artiști din România, Germania, Ungaria, Spania, Turcia, Panama, Austria și altele. În exteriorul muzeului poate fi explorată și expoziția FOTCIENCIA 19 și 20, realizate de CSIC și FECYT (Spania), iar în interiorul muzeului vizitatorii pot descoperi intervenții printre exponate.
Programul NAC continuă la muzeu și la galeria Galateca, următoarele evenimente fiind:
20 iunie, ora 17:30, Seară de filme în parteneriat cu Forumul Cultural Austriac și Ars Electronica 2024 și Artist Talk susținut de Andreea Zang Vita și Hella Fowein-Haganah (Germania), cu sprijinul: Goethe Institut și Atelierele Aachen.
Evenimentele de tip conferință și artist talk sunt transmise și online, iar serile de film sunt cu intrare liberă.
Neo Art Connect continuă și în lunile următoare în rețeaua națională de parteneri culturali și universitari din România și din străinătate, următorul pas fiind la galeria Galateca unde în intervalul iunie – august au loc o serie de expoziții în parteneriat cu universități de profil, precum UNATC, iar pe 20 iunie NAC ajunge la Sibiu în cadrul FITS, cu o expoziție dialog interior exterior în Piața Mică. Program integral pe www.neoartconnect.ro.
Cea mai valoroasă verigă în dezvoltarea sustenabilă a comunității este factorul uman prin asigurarea unui proces de educare, dezvoltare și continuitate, mai ales în contextul provocărilor tehnologice și socio-economice acute. Identificăm împreună perspective creative generate de impactul științei, cercetării, a noilor tehnologii cu focus pe dezbaterea legată de inteligența artificială, asupra culturii și educației.” – Anca Boeriu și Andreea Sandu, curatoarele NAC
„Pentru Renovatio Trading, susținerea inițiativelor care conectează arta, știința și inovația este o investiție în viitorul sustenabil al comunităților noastre. (…) Prin parteneriatul cu Neo Art Connect, sprijinim tinerii vizionari care văd în provocările prezentului oportunitățile de mâine.” – Alma Noragiu, Manager Marketing Renovatio
Neo Art Connect este organizat de Galeria Galateca și Asociația Culturală Neo Art România, cu sprijinul Renovatio Trading, Institutului Cultural Român, Ambasada Spaniei la Bucureștiși al unei largi rețele de parteneri instituționali, universitari și culturali din România și din străinătate. NAC continuă până în octombrie în rețeaua națională, tocmai s-a încheiat expoziția de la Iași din cadrul RCW, urmează Sibiu, în partaneriat cu FITS.