Nuntă boho: când stilul spune cine ești, nu cât ai

text de Adina Novac – Rosegold Events
Poate cel mai des lucru pe care îl aud de la mirii care ajung la mine este: „Ne dorim ceva altfel.” Nu știu de unde să înceapă, dar știu sigur că vor o zi în care să se simtă ei. Fără rigiditate. Fără presiuni. Fără reguli inutile. Așa ajungem, de cele mai multe ori, să vorbim despre o nuntă boho.
Mit buster „Boho” nu înseamnă dezordonat, ieftin sau boem în sensul “sloppy”.
Ba din contră: e printre cele mai curate, echilibrate și atent compuse stiluri. Doar că nu vine cu sclipici, opulenta de flori, coloane romane și mult auriu sau flori de plastic. Boho vine cu bun simț, libertate și o doză mare de naturalețe. E o estetică în care fiecare detaliu este așezat cu intenție: de la materiale naturale, la texturi, la florile uscate sau criogenate, la lumina caldă și aerul liber.

Cine sunt mirii care aleg o nuntă boho?
Boho-ul e pentru oamenii care vor să-și trăiască nunta, nu să o joace. Sunt cuplurile care nu vor mese pline cu marturii inutile, ci colțuri de atmosferă unde prietenii se adună, râd, se simt ei.
Nu sunt neapărat “hipsteri”, ci oameni autentici. Fără stres, cu vibe bun, care se implică în evenimentul lor și vor să spună: „Ăsta e despre noi, nu despre ce se face.”
În ultimii ani, am observat tot mai mulți miri care mă caută pentru un stil boho adaptat lor: pasteluri, flori uscate, accente de macrame, detalii rustice, dar mereu cizelate.
Nu vor să epateze. Nu vor opulență. Vor bucurie, libertate, timp real cu prietenii lor și un vibe cald, autentic.

Tendințele boho: flori, culori, atmosferă
Buchetele boho nu mai sunt doar aranjamente florale, ci povești. Miresele le păstrează amintire, pentru că folosim flori criogenate, uscate, elemente cu durabilitate și multă valoare emoțională.
Decorurile boho – mai ales în hambare, grădini sau locații alternative – se construiesc cu pampas, lunaria, ruscus vopsit, frunze de palmier uscate, eucalipt, gypsophila conservata dar și accente de ceramică, lemn, textile naturale. Tonurile predominante? Nude, olive, terracotta, crem, ivory, bejuri calde.

Zona de ceremonie & fotocorner 2-in-1
O altă semnătură a mea boho este folosirea inteligentă a spațiului.
De exemplu: zona de ceremonie – cu o arcadă triunghiulară, cu pampas, flori uscate și textile fluide – devine după ceremonie photo corner. Practic, util, dar mai ales wow în poze.
Arcada din lemn și drapaje, decorată cu pampas și flori uscate, este‘’scena’’ pe care se spun jurăminte, dar și backgroundul pentru pozele de grup. Dublu rol. Zero risipă.
Practic, fotocornerul a fost parte integrantă din povestea evenimentului, nu o anexă decorativă. Și asta e mereu regula în proiectele mele: totul are un sens, o funcționalitate, un vibe.

Din realitate: nunta ca un festival.
Cum arată o nuntă ca un festival: WEDFEST by Rosegold Events
WEDFEST a fost unul dintre proiectele mele de suflet și o demonstrație perfectă a ceea ce înseamnă o nuntă boho cu identitate.
Mireasa și mirele și-au dorit un festival, nu doar o nuntă. Și asta am creat. Cu zone multiple de relaxare, organizate în gradina hambarului. Mirii și-au dorit un eveniment relaxat, dar cu detalii memorabile.
Decorul a fost construit cu mai multe zone tematice
Zona de ceremonie – arcadă din lemn cu pampas, în aer liber
Instagram corner cu Polaroid & Guestbook – fiecare invitat a făcut o poză cu Polaroid, a scris un mesaj și a lipit fotografia în caietul cu amintiri
Tatuaje temporare, glitter & stickers pentru energie boho
Zona de picnic, cu perne și mese joase, pe iarbă
Escape Van Truck cu DJ live și cocktailuri
Shisha bar și Cigar Corner
Papetărie personalizată – meniuri, place cards
Brățări de festival cu numele mirilor, exact ca la un concert ca la orice festival care se respectă.
Totul a fost despre atmosferă, nu despre opulență. O nuntă fără presiuni, dar cu sens, super personala si tailor made.
Fiecare colț a fost gândit ca o experiență în sine.
Decorul? Tonuri naturale, pampas, flori uscate, macrameuri.
De ce să alegi o nuntă boho – Sfatul meu sincer
Dacă simți că o nuntă clasică nu e despre voi, boho-ul e un teren ideal. E sincer, cald, rafinat și prietenos cu natura.
Nu trebuie să demonstrezi nimic, ci doar să-ți creezi o zi care te reprezintă. Cu flori uscate, decor relaxat, texturi organice și muzică bună.
Este pentru mirii care vor să trăiască momentul, nu să-l regizeze pentru alții.
Dacă te simți copleșită de opțiuni, dar simți că ceva rigid nu ți se potrivește, gândește-te la o nuntă boho. Te ajută să respiri. Să creezi un spațiu care vorbește despre tine, nu despre trenduri impuse.

Tips & tricks de la mine, din experiență:
Folosește flori uscate sau criogenate în buchet – le poți păstra ca amintire.
Alege un spațiu outdoor cu personalitate – hambar, grădină, pădure.
Natura face parte din design.
Gândește zonele de decor multifuncționale – colțul pentru ceremonie poate deveni fotocorner.
Invită-ți invitații să interacționeze – photo guestbook/ audio guestbook
Brățări personalizate, mesaje scrise, tatuaje temporare.
Nu aglomera spațiul – fiecare piesă de decor trebuie să „respire”. Boho înseamnă echilibru.
Vrei un eveniment boho auentic?
Eu sunt Adina, de la Rosegold Events, și organizez evenimente boho din 2017. Dacă simți că stilul acesta ți se potrivește, te ajut cu drag să-l transformi în realitate. Cu un concept coerent, cu zone gândite pentru invitați, cu decor care se simte și rămâne în amintiri.
Scrie-mi și hai să povestim despre ziua voastră. Sau vezi exemple reale pe rosegoldevents.ro.
Te pot ajuta să-ți creezi propria poveste boho, cu toate detaliile care contează.
De la buchet până la photobooth, fără stres, fără presiuni.
Boho nu e un trend. E un stil de a fi. ♥