Giorgio Ciabattoni, „italianul care s-a îndrăgostit de România”

Giorgio Ciabattoni, a lansat „Il mio Maestro”, un single dedicat lui Franco Califano, una dintre cele mai autentice voci ale muzicii italiene: cantautor, poet urban și autor de versuri pentru artiști legendari, omul care a descoperit, a numit și a lansat trupa Ricchi e Poveri, devenită un reper iconic al muzicii italiene și extrem de cunoscută publicului român.

Publicul se poate delecta cu „Il mio Maestro”, noul single semnat de cantautorul și pianistul Giorgio Ciabattoni, artist internațional, dar profund legat de rădăcinile sale italiene și de orașul natal, San Benedetto del Tronto. Considerat primul cântec scris și publicat vreodată de un muzician apropiat, dedicat explicit lui Franco Califano, piesa este un omagiu care readuce în atenția publicului una dintre figurile esențiale ale cântecului de autor italian.

Astăzi, Ciabattoni este cunoscut drept italianul care s-a îndrăgostit de România, un artist adoptat de publicul român, care și-a construit aici o carieră solidă și o comunitate fidelă. Stabilit de peste un deceniu în România, el a devenit una dintre cele mai recognoscibile voci italiene din Europa de Est, un liant cultural între două lumi pe care le poartă cu aceeași emoție în muzica sa.

A List Magazine: Sunteți cunoscut drept „italianul care s-a îndrăgostit de România”. Ce a avut România special încât să vă facă să rămâi aici și să vă construiți o carieră pe termen lung?

Giorgio Ciabattoni: Da, România mi-a rămas cu adevărat în suflet. Prima dată am venit aici în 1998, în vacanță, și am fost imediat impresionat de frumusețea țării, de oamenii ei, de sensibilitatea și căldura lor.

M-am întors în 2008 și am lucrat aici timp de un an. În 2010 am decis să mă stabilesc definitiv, pentru că m-am simțit foarte bine primit, m-am apropiat de oameni, am dezvoltat proiecte muzicale și am simțit o legătură profundă între cultura italiană și cea românească: muzica, limba, rădăcinile latine comune ne apropie foarte mult. România este, într-un fel, o insulă latină în Estul Europei, și asta ne face să fim atât de conectați.

De peste un deceniu trăiți și creați în România. Cum v-a schimbat această experiență ca artist și ca om? Se simte România în muzica dvs.?

Desigur, după mai mult de zece ani, s-au schimbat și repertoriul, și modul în care interpretez muzica, dar mai ales felul în care o simt. Experiența din România m-a influențat profund, atât ca artist, cât și ca om. Trăind aici, în contact direct cu oamenii, cu energia lor și cu felul lor de a trăi muzica, am câștigat o deschidere diferită și o perspectivă mai nuanțată asupra artei mele.

Am spectacole frecvent în România, atât în cadrul unor evenimente publice, cât și private, iar publicul român are o sensibilitate aparte: ascultă cu emoție, se bucură sincer, se implică, trăiește muzica. Există o naturalețe și o căldură în felul în care românii se raportează la muzică, care m-au atras și m-au influențat în timp.

Explorez constant muzica românească. Ascult atât artiști contemporani, cât și romanțe românești mai vechi, care au o încărcătură emoțională extraordinară. România m-a învățat să privesc muzica italiană dintr-o altă perspectivă și să construiesc o legătură mai autentică între culturi, prin emoție, nu doar prin stil.

Fiind aici, am început să privesc muzica italiană autentică, canto, bel canto, cum se spune, printr-o perspectivă nouă. Trăind în România și văzând cât de mult este iubită această muzică, am redescoperit-o prin ochii publicului român.

Artiști precum Albano, Ricchi e Poveri, Pupo sau Toto Cutugno capătă aici o altă dimensiune: sunt ascultați cu emoție, cu nostalgie, cu o bucurie sinceră. Această raportare m-a ajutat să înțeleg mai profund muzica italiană a anilor ’80–’90 și să o simt din nou vie, actuală, relevantă, dincolo de propriile mele repere culturale.

Publicul român v-a adoptat rapid și v-a rămas fidel. Ce credeți că rezonează cel mai mult cu oamenii atunci când vă ascultă piesele – vocea, emoția italiană sau poveștile personale?

Am simțit mereu aprecierea oamenilor, pentru că există mulți români care mă urmăresc și mă ascultă de ani de zile, oameni cu care am construit, în timp, o relație apropiată. De multe ori îi pot numi prieteni. Sunt cei care mă invită să cânt la evenimentele lor și care revin constant la concertele mele.

Îmi spun adesea că, prin muzica mea, reușesc să le aduc puțin din atmosfera Italiei și să îi fac să se simtă bine. Cred că asta este, de fapt, ceea ce rezonează cel mai mult: emoția și sufletul pe care le pun în fiecare piesă. Mă bucur că, prin vocea mea și prin poveștile din spatele melodiilor, ajunge în România o parte din spiritul italian.

Ați devenit un veritabil liant cultural între Italia și România. Simțiți această responsabilitate atunci când urci pe scenă sau când compuneți muzică?

Da, simt o responsabilitate foarte mare, cu atât mai mult cu cât am fost premiat la Sanremo ca ambasador al muzicii italiene în străinătate. Este o recunoaștere care mă onorează și care mă face să fiu și mai atent la tot ceea ce fac: de la felul în care urc pe scenă, la muzica pe care o compun și până la modul în care relaționez cu publicul. Trăiesc această responsabilitate ca pe o bucurie, nu ca pe o presiune. Este o experiență extraordinară, un privilegiu, pe care îl prețuiesc profund.

„Il mio maestro” este o piesă profund personală, dedicată lui Franco Califano. Ce a însemnat el pentru dvs. și ce ați dorit să transmiteți prin acest omagiu muzical?

„Il mio maestro” este una dintre cele importante piese din parcursul meu artistic. Au trecut mai bine de 13 ani, până când am simțit că pot să-i aduc acest omagiu lui Franco Califano, care, din păcate, nu mai este printre noi.

Fiecare cuvânt a fost gândit cu mare grijă. Vorbim despre un artist care a făcut istorie în muzica italiană, un compozitor care a scris peste 500 de melodii pentru nume importante ale scenei italiene, precum Ornella Vanoni, Adriano Celentano sau Gianni Morandi.

Textul piesei mi-a luat aproape patru luni.

Am creat-o ca pe un omagiu unei personalități care a marcat o epocă întreagă și pe care o vei privi întotdeauna cu drag și admirație. Franco a fost atât un prieten, cât și un mentor, așa că am vrut ca această piesă să fie sinceră, respectuoasă și demnă de moștenirea lui.

Privind în urmă la drumul dvs. artistic din România, care este momentul ce v-a făcut să spuneți: „Da, aici este locul meu”? Și încotro se îndreaptă muzica lui Giorgio Ciabattoni în următorii ani?

M-am întrebat de multe ori dacă România a devenit casa mea. După atâția ani și după aprecierea constantă pe care am primit-o aici, din partea unei țări pe care o iubesc și o respect profund, nu m-am simțit niciodată un străin printre oamenii din România. Din contră, este a doua mea casă.

Mi se întâmplă adesea să oscilez emoțional între România și Italia, să simt că aici mi-am găsit locul, dar să mă gândesc și cu dor la rădăcinile mele.

Muzical, în următorii ani îmi propun să continui să compun și să creez piese cu spirit italian, care să rezoneze cu emoțiile publicului român. Voi rămâne un ambasador al muzicii italiene, purtând mai departe tot ceea ce am învățat de la Franco Califano și de la marile nume care au definit această cultură muzicală, valori pe care le aduc pe scenă și în compozițiile mele. România va rămâne o parte esențială din drumul meu artistic, iar Italia sursa identității mele muzicale.