Dreame X60 Ultra Complete: Cum arată curățenia când produsele smart lucrează în fundal 

Dreame X60 Ultra Complete

Puțini oameni se trezesc sâmbătă dimineața gândindu-se: „Abia aștept să fac curățenie.” Și totuși, cumva, praful apare la fel de des ca notificările de pe telefon, iar podelele nu se curăță singure. Sau cel puțin nu se curățau până de curând.

Dreame X60 Ultra Complete face parte din noua generație de produse care transformă una dintre cele mai repetitive sarcini din casă într-un proces aproape autonom. Nu promite să-ți schimbe viața peste noapte, dar îți poate oferi ceva ce pare tot mai greu de găsit: mai mult timp. Timp pe care să-l petreci cu cei dragi, descoperind un hobby nou sau, pur și simplu, timp în care nu trebuie să te gândești la următorul task pe care îl ai de făcut.

În ultimii ani, ideea de smart home s-a schimbat. Nu mai este vorba doar despre dispozitive smart pe care le controlezi de pe telefon, ci despre produse care funcționează atât de bine încât aproape uiți că sunt acolo. Iar acesta este exact rolul pe care îl joacă X60 Ultra Complete în rutina de zi cu zi.

La prima vedere, Dreame X60 Ultra Complete este un aspirator robot. În realitate, este mai degrabă genul de produs care începe să schimbe relația pe care o avem cu treburile casnice.

Dreame X60 Ultra Complete

Un robot gândit pentru spațiile greu accesibile

Cu un design ultra-subțire de doar 79,5 mm și cu ajutorul sistemului de navigare retractabil VersaLift™, modelul poate ajunge cu ușurință sub paturi, canapele sau alte piese de mobilier joase, acolo unde curățenia este de obicei amânată pentru „data viitoare”.

În plus, sistemul său inteligent de navigație îi permite să se adapteze în timp real la spațiul în care se află, fiind capabil să treacă peste obstacole de până la 8,8 cm (trepte duble) sau 4,5 cm (trepte simple), optimizând în același timp traseele de curățare, astfel încât sesiunea de curățenie să nu se transforme într-o cursă cu obstacole.

Însă adevărata diferență apare atunci când vorbim despre performanță. Cu o putere de aspirare de până la 35.000 Pa (35 kPa), una dintre cele mai ridicate din această categorie de produse, X60 Ultra Complete este proiectat să colecteze eficient atât praful fin și părul de animale, cât și murdăria care se acumulează zilnic în zonele intens circulate ale locuinței.

Bateria de 6.400 mAh oferă o autonomie extinsă, permițând curățarea eficientă a locuințelor mai mari într-o singură sesiune. 

Tehnologie care recunoaște și înțelege ritmul unei case locuite

Echipat cu două camere AI și tehnologie laterală cu lumină structurată 3D, X60 Ultra Complete detectează și evită obstacolele din locuință în timp real, adaptându-și traseul pentru o navigare fluidă în toate spațiile unei case locuite.

Dreame X60 Ultra Complete

Pe scurt, este genul de produs smart care înțelege că o locuință reală nu arată niciodată ca un showroom. Există cabluri, jucării uitate prin casă, boluri pentru animale sau obiecte lăsate în grabă pe podea. X60 Ultra Complete este conceput să se adapteze acestui tip de realitate, nu să o evite.

Pentru cei care au animale de companie, un avantaj important constă în sistemul HyperStream™ Detangling DuoBrush 2.0, dezvoltat pentru a preveni acumularea și încurcarea firelor de păr aspirate, contribuind la menținerea performanței de aspirare pe termen lung.

Sistemul Dual Omni-Scrub combină mopurile termice, o forță de apăsare de 15 N, o viteză de rotație de 230 RPM și temperaturi de până la 40°C în timpul spălării pentru a îndepărta mai eficient grăsimea și petele persistente. În plus, brațele flexibile duble permit o curățare mai atentă a marginilor și colțurilor.

Mai puțină intervenție din partea utilizatorului

Dacă robotul este responsabil de curățenie, stația inteligentă de andocare este responsabilă de întreținerea lui. De la umplerea automată a rezervorului de apă și adăugarea soluției de curățare până la golirea recipientului de praf și autocurățarea mopurilor cu apă fierbinte de până la 100°C, stația este concepută pentru a reduce la minimum intervenția utilizatorului.

Rezultatul este o experiență de utilizare cât mai apropiată de ceea ce promite de ani buni conceptul de smart home: tehnologie care funcționează discret în fundal, fără să îți solicite atenția în permanență.

Dreame X60 Ultra Complete

Dincolo de produsele inovatoare, Dreame își consolidează prezența la nivel global prin parteneriatul recent anunțat cu Cristiano Ronaldo, noul ambasador global al brandului. Colaborarea reflectă angajamentul Dreame pentru performanță, inovație și dezvoltarea unor tehnologii inteligente menite să simplifice viața de zi cu zi.

În fond, poate că acesta este cel mai mare avantaj al lui Dreame X60 Ultra Complete. Nu faptul că integrează tehnologii avansate de navigație bazate pe inteligență artificială sau că oferă o putere de aspirare impresionantă, ci faptul că îți permite să uiți, măcar pentru o vreme, de una dintre activitățile care revin constant pe lista de lucruri de to-do.

X60 Ultra Complete face parte din ecosistemul smart dezvoltat de Dreame și este disponibil în România la principalii retaileri și parteneri autorizați ai brandului, precum eMAG, Altex, Flanco și evoMag: https://www.emag.ro/robot-de-aspirare-cu-mop-dreame-x60-ultra-complete-tehnologie-hyperstream-detangling-duobrush-2-0-navigare-versalift-dtof-cu-camere-ai-35000pa-autocuratare-mop-100-c-si-spalare-cu-apa-calda-40-c-bater/pd/DDQ4NB2BM/

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă