Dîner d’Exception Cheval Blanc la Relais & Châteaux Le Bistrot Français

Seara Cheval Blanc

Relais & Châteaux Le Bistrot Français din București a găzduit o seară excepțională dedicată unuia dintre cele mai respectate nume din lumea vinului: Château Cheval Blanc, parte a grupului LVMH Vins d’Exception. Evenimentul a fost organizat în colaborare cu Le Manoir și marchează o întâlnire unică între vin, gastronomie și artă.

Invitatul special al serii a fost domnul Arnaud de Laforcade, Director Comercial al Château Cheval Blanc, care a prezentat filosofia și rafinamentul vinurilor acestui domeniu legendar.

Arnaud de Laforcade: ”Sunt încântat să vin în România și mai ales în acest excepțional loc din centrul Bucureștiului. Am observat că România a evoluat enorm în ultimii 20 de ani în ceea ce privește producția de vinuri, iar acest lucru ne bucură și, mai mult, aș spune că ne ajută. Asta pentru că pasionații de vin au șansa să încerce mai multe tipuri de vin, din diverse crame și producții, iar astfel își educă, cu timpul, gustul. Inevitabil vor căuta întotdeauna un vin mai bun, cu o personalitate mai deosebită. Astfel vor ajunge să cunoască și vinurile Château Cheval Blanc”.

Seara Cheval Blanc

Château Cheval Blanc – eleganță și legendă

Situat în Saint-Émilion, în inima Bordeaux-ului, Château Cheval Blanc este unul dintre cele mai prestigioase domenii viticole din lume, clasificat Premier Grand Cru Classé A încă din 1954. Proprietatea de 39 de hectare, deținută de familiile Arnault și Frère și administrată de Pierre Lurton, îmbrățișează tradiția viticolă cu o abordare modernă și sustenabilă a terroir-ului.

Seara Cheval Blanc

Prin combinația unică de Cabernet Franc și Merlot, vinurile Cheval Blanc se disting prin echilibru, profunzime și o eleganță atemporală. Crama desenată de arhitectul Christian de Portzamparc și filosofia de agro-ecologie adoptată în ultimul deceniu definesc noua eră a acestui simbol al excelenței franceze.

Cristian Preotu, fondator Le Manoir: ”Cina Cheval Blanc de la Bistrot Français este mai mult decât o degustare, este o celebrare a excelenței și a eleganței franceze. Fiecare detaliu, de la vinurile legendare până la meniul creat de Tom Meyer, reflectă filosofia noastră de la Le Manoir: respect pentru produs, pentru tradiție și pentru frumusețea momentului”.

Seara Cheval Blanc

O selecție de vinuri legendare

Seara Cheval Blanc a adus la București o degustare excepțională, reunită pentru prima dată în România, cu vinuri provenind din colecțiile LVMH Vins d’Exception și Le Manoir:

Petit Cheval Blanc 2019

Petit Cheval Blanc 2023

Cheval des Andes 2016

Cheval des Andes 2022

Château Cheval Blanc 2006, 2009, 2011, 2012, 2014, 2016, 2017, 2020

Această selecție ilustrează în mod perfect echilibrul, profunzimea și eleganța inconfundabilă a celebrei case de vinuri din Saint-Émilion.

Un meniu haute cuisine semnat Tom Meyer – 2★ Michelin

Pentru această seară, chef Tom Meyer – dublu distins cu stele Michelin la La Chèvre d’Or, unul dintre cei mai apreciați bucătari ai noii generații franceze – a creat un meniu care reflectă precizia și emoția ce definesc stilul său culinar. Format la școli de elită și discipol al unor maeștri precum Anne-Sophie Pic și Éric Pras, Tom Meyer este cunoscut pentru o bucătărie personală, evocatoare și memorabilă.

«Ma cuisine ne cherche pas à rassurer, elle cherche à marquer» – Tom Meyer

Meniul Dîner d’Exception Cheval Blanc:

Crab de Roscoff, fond de crustacee, vanilie, tarhon

Soufflé de trufe negre, Comté, ciuperci de pădure, sos de vin de Jura

Ris de veau, morcovi tineri, fructul pasiunii, sos Angostura

Vieux Comté

Ciocolată cremoasă, înghețată de alune, spumă de cafea

Le Bistrot Français – artă, gastronomie și rafinament

Amplasat într-o clădire istorică de lângă Ateneul Român, Le Bistrot Français este o destinație emblematică a gastronomiei de lux din București, afiliată prestigioasei rețele Relais & Châteaux. Sub coordonarea lui Cristian Preotu, spațiul a fost restaurat complet, păstrând rafinamentul Belle Époque și adăugând o dimensiune culturală unică printr-o colecție privată de artă românească, care include lucrări de Nicolae Tonitza, Eustatiu Stoenescu, Iosif Iser, Arthur Verona și alți mari artiști ai secolului XX.

Bistrot Français este mai mult decât un restaurant – este un loc unde gastronomia, arta și ospitalitatea se întâlnesc într-o armonie autentică.

Le Manoir – specialistul gastronomiei fine și al vinurilor excepționale

Fondat în 2004 de Cristian și Maria Preotu, Le Manoir este specialistul gastronomiei fine și al vinurilor rare în România. Compania a construit în peste 20 de ani de activitate o punte solidă între Franța și România, aducând în țara noastră cultura rafinamentului culinar și vinicol.

Le Manoir operează patru boutique-uri Comtesse du Barry, amplasate în cele mai elegante zone ale Bucureștiului – Ateneu, Dorobanți, Primăverii și Pipera – dedicate unei clientele de cunoscători și epicurieni.

Selecția Le Manoir include delicatese de renume mondial precum jamon Joselito și Cinco Jotas, foie gras Comtesse du Barry, brânzeturi Bordier, caviar Prunier și Petrossian, somon Balik și ciocolată Michel Cluizel. În portofoliul de vinuri se regăsesc peste 1.000 de etichete din Franța, de la marile castele din Bordeaux până la exclusivități din Bourgogne sau Champagne, precum Petrus, Salon, Bollinger Lucien Le Moine, Joseph Drouhin sau Bonneau du Martray.

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă