„Dansul nu mai este doar expresie artistică, ci și o formă de rezistență și de prezență” – Carmen Coțofană, directoarea Bucharest International Dance Film Festival
Keep Calm and Keep on Moving. Asta ne îndeamnă ediția de anul acesta a Bucharest International Dance Film Festival. Pentru patru zile, Bucureștiul se transformă într-un loc plin de muzică și dans, cu filme muzicale care au cucerit competiții internaționale (și inimile spectatorilor), dar și cu evenimente speciale, performance-uri și experiențe VR. Am vorbit despre toate acestea cu Carmen Coțofană, directoarea Bucharest International Dance Film Festival, dar și despre cum stă România la capitolul dans și film de dans și… de ce avem nevoie de filmele muzicale în viața și pe ecranele noastre.
Bucharest International Dance Film Festival este singurul festival internațional de film de dans din Europa de Est. Evenimentul a ajuns la cea de-a 11-a ediție și va avea loc anul acesta în perioada 11-14 septembrie. Din program fac parte proiecții de film, expoziții și instalații de artă vizuală, o expoziție VR, spectacole, concerte, ateliere și masterclass-uri. Keep Calm and Keep on Moving este tema festivalului de anul acesta. Ce spuneți, o respectăm?
Care sunt proiecțiile / spectacolele / evenimentele pe care nu trebuie să le ratăm la ediția 2025 a International Dance Festival? De ce? Și… dacă avem o doar o seară la dispoziție, unde ar trebui să o petrecem la Bucharest International Dance Film Festival?
Tema acestei ediții – Keep Calm and Keep on Moving – reflectă fragilitățile și crizele emoționale prin care trecem astăzi, dar și nevoia urgentă de a găsi în mișcare un instrument de reziliență, dialog și reinventare. Trăim într-un context în care incertitudinea a devenit rutină, iar emoțiile colective se rescriu constant. În acest peisaj, dansul nu mai este doar expresie artistică, ci și o formă de rezistență și de prezență, un mod de a nu ne lăsa înfrânți.
Anul acesta am adus publicului o combinație de energie, inovație și diversitate artistică. Filmele de dans din competiția internațională rămân nucleul festivalului, acolo descoperim voci noi, perspective surprinzătoare și coregrafii filmate spectaculos. În același timp, recomand cu căldură evenimentele speciale, proiecțiile tematice și întâlnirile cu artiștii invitați, unde se nasc dialoguri vii și neașteptate. Mi-e greu să aleg doar o seară, pentru că în cele patru zile programul este intens și divers, de la proiecții de filme, tururi ghidate și experiențe VR, până la performance-uri care pun corpul în prim-plan.
Aș menționa însă două momente cheie din timpul festivalului. Primul are loc în ziua de deschidere, care începe cu cu premiera coregrafului Mihai Mihalcea – Sweet Spot (Din Mijlocul Terorii), un exercițiu de divertisment care provoacă și surprinde, prezentat la CNDB, și continuă la Cinema Elvire Popesco cu documentarul regizorului Anton Álvarez aka C. Tangana – The Flamenco Guitar of Yerai Cortés, considerat unul dintre cele mai interesante și sensibile filme muzicale ale ultimilor ani, care reușește să depășească tiparul clasic al documentarului și să surprindă frumusețea, dar și fragilitatea relațiilor umane.
La fel de intensă este și ziua de închidere, 14 septembrie, cu performance-ul italianului Jacopo Jenna – Danse Macabre! A Choreography of Terror, o explorare intensă a dansului în forme instabile și mereu schimbătoare, unde filmul, muzica electronică și lumina se întâlnesc la CNDB. Iar seara se încheie cu Gala BIDFF Awards, la Grădina cu Filme – Cinema & More, unde descoperim împreună filmele premiate în competiția internațională de scurtmetraje de dans, alături de juriu și artiști. Este momentul în care se concentrează întreaga energie a festivalului, de la intensitatea filmelor de dans la atmosfera de sărbătoare și întâlnirea directă cu comunitatea artistică.
Ați adus în program și expoziție VR, ateliere noi, masterclassuri. Cu ce vor fi diferite de edițiile din anii trecuți, care e relația lor cu dansul și ce îi vor învăța pe participanții la festival?
Ne dorim ca BIDFF să fie mai mult decât un spațiu de vizionare pasivă, vrem să devină un loc al experimentului și al explorării. De aceea, anul acesta am creat contexte noi de interacțiune între public, dans și tehnologie. La /SAC@Malmaison, în cadrul BIDFF VR, spectatorii pot experimenta dansul în realitate virtuală, într-o formă personală și imersivă, care implică atât corpul, cât și privirea. Expoziția VR transformă publicul în parte din coregrafie: dansul nu mai este doar privit, ci trăit direct, într-o apropiere virtuală surprinzătoare.
Atelierele și masterclassurile vin să completeze această dimensiune prin instrumente practice și teoretice. În cadrul BIDFF Expand, avem un laborator de video-dans – FRAMING, condus de Jacopo Jenna (IT), care explorează posibilitățile de expresie și dialogul dintre cameră și dans, iar masterclass-ul Sfere Cinematice: Explorând Mediul Cinematic în 360°, susținut de Marius Hodea (RO), oferă participanților o bază solidă pentru înțelegerea și crearea de conținut VR, echilibrând tehnologia cu expresia artistică. Diferența față de edițiile trecute este accentul mai puternic pe interdisciplinaritate și pe felul în care tehnologia se întâlnește cu arta mișcării. Participanții vor pleca nu doar cu o experiență senzorială unică, ci și cu instrumente concrete pentru a integra dansul și filmul de dans în noile medii digitale.
Cum arată scena românească a dansului /a filmului de dans? Ce-avem mai bun, ce ne lipsește față de celelalte țări din Europa, ce putem îmbunătăți?
Scena românească a dansului contemporan este extrem de vie, curajoasă și plină de voci tinere gata să experimenteze. Avem artiști care explorează teme sociale, politice, identitare și care folosesc dansul ca un limbaj puternic de comentariu asupra lumii în care trăim. Creativitatea nu ne lipsește; dimpotrivă, ceea ce se întâmplă în România are adesea o energie radicală și o nevoie autentică de expresie, care poate fi mai rar întâlnită în țările cu infrastructură artistică consolidată.
Din păcate dansul contemporan nu face parte dintr-un sistem coerent de programe școlare, iar lipsa unui cadru instituționalizat îl face mai puțin accesibil pentru publicul larg. În școli, orele de educație fizică sunt adesea reduse, iar cursurile de dans se desfășoară în mare parte în studiouri private, cu abonamente costisitoare. Copiii au nevoie de dans nu doar pentru mișcare, ci și pentru a se exprima liber, pentru a-și descoperi corpul și personalitatea. Apoi, infrastructura de bază: avem prea puține săli dedicate, iar cele existente se luptă pentru resurse. Lipsesc spațiile de creație și rezidențele artistice susținute constant. La acestea se adaugă problemele legislative și politice: finanțările pentru cultură sunt adesea instabile, dependente de conjuncturi sau schimbări administrative, ceea ce face dificilă planificarea pe termen lung. Spre deosebire de alte țări europene, sectorul independent – acolo unde se dezvoltă cel mai mult dansul contemporan – rămâne vulnerabil, chiar dacă produce rezultate remarcabile.
În ceea ce privește filmul de dans, suntem încă la început de drum. Este un teritoriu care experimentează mult, dar care are nevoie de vizibilitate și de un cadru de susținere. Tocmai aici intervine BIDFF, care nu doar creează contexte de proiecție, ci și o rețea de colaborări și un spațiu de afirmare pentru artiști, un exemplu de platformă care funcționează ca motor de creștere și recunoaștere. Ce se poate îmbunătăți? În primul rând, printr-un sprijin constant și predictibil al politicilor culturale, de la finanțări stabile, la recunoașterea dansului contemporan ca parte a patrimoniului cultural viu. Apoi, prin dezvoltarea de colaborări internaționale care să creeze punți și să ofere vizibilitate artiștilor români. Și, poate cel mai important, prin cultivarea unui public educat și curios, care să înțeleagă și să își asume dansul contemporan nu ca pe o artă „de nișă”, ci ca pe o componentă firească a culturii vizuale și emoționale a prezentului.
Cum a început dragostea dvs. pentru aceasta lume a dansului, ce v-a învățat dansul în toți acești ani?
Dragostea mea pentru dans a început cu fascinația pentru mișcare, pentru felul în care corpul poate exprima ceea ce cuvintele nu reușesc. Dansul m-a învățat răbdarea, disciplina, dar mai ales libertatea. Am descoperit în toți acești ani că dansul nu este doar o formă de artă, ci și o formă de cunoaștere: a corpului, a lumii, a celuilalt. Mi-a dat curaj să mă exprim și să cred în forța emoției transmise direct, fără filtre. Primii pași i-am făcut la Liceul de Coregrafie „Octavian Stroia” din Cluj, unde am ajuns datorită mamei mele, căreia îi sunt recunoscătoare pentru că a urmat instinctul meu artistic și m-a sprijinit să devin dansatoare, pasiune pe care am descoperit-o încă din copilărie. Ulterior, am absolvit Universitatea Națională de Artă și Cinematografie „I.L. Caragiale”, secția Coregrafie. De atunci, am explorat multiple ipostaze artistice: creații personale, dar și colaborări cu coregrafi importanți precum Vava Ștefănescu, Florin Fieroiu, Mihai Mihalcea, Mădălina Dan, Alexandra Pirici, Manuel Pelmus. Am lucrat și în teatru, alături de regizori ca Gianina Cărbunariu, Alexandru Dabija, Radu Nica, Ioana Păun, Radu Apostol, Peca Ștefan, Ana Mărgineanu, Irina Gâdiuță, David Schwartz, experiențe care mi-au oferit perspective diferite asupra relației dintre mișcare, spațiu și public.
Experiența mea profesională a fost întotdeauna strâns legată de dorința de a împărtăși dansul și de a sprijini comunitatea artistică. Am avut privilegiul să fiu profesor de dans contemporan la Liceul de Coregrafie „Floria Capsali” și la Universitatea de Arte Târgu Mureș, locuri în care am descoperit bucuria de a însoți tinerii în primii pași în lumea dansului contemporan. Din 2007 până în prezent, coordonez proiecte la Centrul Național al Dansului București (CNDB), un spațiu care a devenit pentru mine și o a doua casă: aici construim împreună contexte de producție, susținem artiști, cultivăm comunitatea și promovăm dansul contemporan, atât pe plan internațional, cât și în România. Este o experiență care mă hrănește constant și care mă reconfirmă în credința că dansul poate schimba perspective și poate lega oamenii între ei. Toate aceste experiențe m-au învățat că dansul nu este doar o profesie sau o formă de artă, ci un mod de a trăi și de a înțelege lumea – prin corp, emoție și relație cu ceilalți.
De ce avem nevoie de dans în viața noastră?
Avem nevoie de dans pentru că ne readuce în contact cu corpul nostru, cu emoțiile și cu ritmurile interioare. Trăim într-o lume dominată de viteza digitală, de stres și de informație continuă, iar dansul ne oferă un spațiu în care să respirăm, să simțim și să fim prezenți. Este o formă de libertate care nu cere explicații: un gest, un pas, o mișcare pot spune mai mult decât orice cuvânt.
Dansul ne ajută să ne exprimăm ceea ce nu putem spune altfel, să explorăm vulnerabilitatea, bucuria, tristețea, curajul. Ne apropie de ceilalți prin emoție, prin ritm și prin prezență, construind punți invizibile între oameni. Este, în același timp, o formă de reflecție asupra lumii: prin dans putem comenta, critica, celebra sau transforma realitatea. Mai ales în vremurile actuale, când incertitudinea și schimbarea sunt constante, dansul devine un instrument de reziliență – ne învață să ne adaptăm, să ne reinventăm și să rămânem conectați la noi înșine și la ceilalți. Este o artă care ne hrănește atât corpul, cât și sufletul, un limbaj universal care ne încurajează să ne asumăm emoția, să fim prezenți și să ne bucurăm de forța și frumusețea mișcării. În esență, dansul nu este doar o artă „de scenă”, este o experiență a vieții în sine. Ne amintește că suntem ființe senzoriale, emoționale și sociale, și că mișcarea poate fi un mod de a trăi complet, conștient și creativ.
Keep Calm and Keep on Moving. Asta ne îndeamnă ediția de anul acesta a Bucharest International Dance Film Festival. Pentru patru zile, Bucureștiul se transformă într-un loc plin de muzică și dans, cu filme muzicale care au cucerit competiții internaționale (și inimile spectatorilor), dar și cu evenimente speciale, performance-uri și experiențe VR. Am vorbit despre toate acestea cu Carmen Coțofană, directoarea Bucharest International Dance Film Festival, dar și despre cum stă România la capitolul dans și film de dans și… de ce avem nevoie de filmele muzicale în viața și pe ecranele noastre.
Bucharest International Dance Film Festival este singurul festival internațional de film de dans din Europa de Est. Evenimentul a ajuns la cea de-a 11-a ediție și va avea loc anul acesta în perioada 11-14 septembrie. Din program fac parte proiecții de film, expoziții și instalații de artă vizuală, o expoziție VR, spectacole, concerte, ateliere și masterclass-uri. Keep Calm and Keep on Moving este tema festivalului de anul acesta. Ce spuneți, o respectăm?
Care sunt proiecțiile / spectacolele / evenimentele pe care nu trebuie să le ratăm la ediția 2025 a International Dance Festival? De ce? Și… dacă avem o doar o seară la dispoziție, unde ar trebui să o petrecem la Bucharest International Dance Film Festival?
Tema acestei ediții – Keep Calm and Keep on Moving – reflectă fragilitățile și crizele emoționale prin care trecem astăzi, dar și nevoia urgentă de a găsi în mișcare un instrument de reziliență, dialog și reinventare. Trăim într-un context în care incertitudinea a devenit rutină, iar emoțiile colective se rescriu constant. În acest peisaj, dansul nu mai este doar expresie artistică, ci și o formă de rezistență și de prezență, un mod de a nu ne lăsa înfrânți.
Anul acesta am adus publicului o combinație de energie, inovație și diversitate artistică. Filmele de dans din competiția internațională rămân nucleul festivalului, acolo descoperim voci noi, perspective surprinzătoare și coregrafii filmate spectaculos. În același timp, recomand cu căldură evenimentele speciale, proiecțiile tematice și întâlnirile cu artiștii invitați, unde se nasc dialoguri vii și neașteptate. Mi-e greu să aleg doar o seară, pentru că în cele patru zile programul este intens și divers, de la proiecții de filme, tururi ghidate și experiențe VR, până la performance-uri care pun corpul în prim-plan.
Aș menționa însă două momente cheie din timpul festivalului. Primul are loc în ziua de deschidere, care începe cu cu premiera coregrafului Mihai Mihalcea – Sweet Spot (Din Mijlocul Terorii), un exercițiu de divertisment care provoacă și surprinde, prezentat la CNDB, și continuă la Cinema Elvire Popesco cu documentarul regizorului Anton Álvarez aka C. Tangana – The Flamenco Guitar of Yerai Cortés, considerat unul dintre cele mai interesante și sensibile filme muzicale ale ultimilor ani, care reușește să depășească tiparul clasic al documentarului și să surprindă frumusețea, dar și fragilitatea relațiilor umane.
La fel de intensă este și ziua de închidere, 14 septembrie, cu performance-ul italianului Jacopo Jenna – Danse Macabre! A Choreography of Terror, o explorare intensă a dansului în forme instabile și mereu schimbătoare, unde filmul, muzica electronică și lumina se întâlnesc la CNDB. Iar seara se încheie cu Gala BIDFF Awards, la Grădina cu Filme – Cinema & More, unde descoperim împreună filmele premiate în competiția internațională de scurtmetraje de dans, alături de juriu și artiști. Este momentul în care se concentrează întreaga energie a festivalului, de la intensitatea filmelor de dans la atmosfera de sărbătoare și întâlnirea directă cu comunitatea artistică.
Ați adus în program și expoziție VR, ateliere noi, masterclassuri. Cu ce vor fi diferite de edițiile din anii trecuți, care e relația lor cu dansul și ce îi vor învăța pe participanții la festival?
Ne dorim ca BIDFF să fie mai mult decât un spațiu de vizionare pasivă, vrem să devină un loc al experimentului și al explorării. De aceea, anul acesta am creat contexte noi de interacțiune între public, dans și tehnologie. La /SAC@Malmaison, în cadrul BIDFF VR, spectatorii pot experimenta dansul în realitate virtuală, într-o formă personală și imersivă, care implică atât corpul, cât și privirea. Expoziția VR transformă publicul în parte din coregrafie: dansul nu mai este doar privit, ci trăit direct, într-o apropiere virtuală surprinzătoare.
Atelierele și masterclassurile vin să completeze această dimensiune prin instrumente practice și teoretice. În cadrul BIDFF Expand, avem un laborator de video-dans – FRAMING, condus de Jacopo Jenna (IT), care explorează posibilitățile de expresie și dialogul dintre cameră și dans, iar masterclass-ul Sfere Cinematice: Explorând Mediul Cinematic în 360°, susținut de Marius Hodea (RO), oferă participanților o bază solidă pentru înțelegerea și crearea de conținut VR, echilibrând tehnologia cu expresia artistică. Diferența față de edițiile trecute este accentul mai puternic pe interdisciplinaritate și pe felul în care tehnologia se întâlnește cu arta mișcării. Participanții vor pleca nu doar cu o experiență senzorială unică, ci și cu instrumente concrete pentru a integra dansul și filmul de dans în noile medii digitale.
Cum arată scena românească a dansului /a filmului de dans? Ce-avem mai bun, ce ne lipsește față de celelalte țări din Europa, ce putem îmbunătăți?
Scena românească a dansului contemporan este extrem de vie, curajoasă și plină de voci tinere gata să experimenteze. Avem artiști care explorează teme sociale, politice, identitare și care folosesc dansul ca un limbaj puternic de comentariu asupra lumii în care trăim. Creativitatea nu ne lipsește; dimpotrivă, ceea ce se întâmplă în România are adesea o energie radicală și o nevoie autentică de expresie, care poate fi mai rar întâlnită în țările cu infrastructură artistică consolidată.
Din păcate dansul contemporan nu face parte dintr-un sistem coerent de programe școlare, iar lipsa unui cadru instituționalizat îl face mai puțin accesibil pentru publicul larg. În școli, orele de educație fizică sunt adesea reduse, iar cursurile de dans se desfășoară în mare parte în studiouri private, cu abonamente costisitoare. Copiii au nevoie de dans nu doar pentru mișcare, ci și pentru a se exprima liber, pentru a-și descoperi corpul și personalitatea. Apoi, infrastructura de bază: avem prea puține săli dedicate, iar cele existente se luptă pentru resurse. Lipsesc spațiile de creație și rezidențele artistice susținute constant. La acestea se adaugă problemele legislative și politice: finanțările pentru cultură sunt adesea instabile, dependente de conjuncturi sau schimbări administrative, ceea ce face dificilă planificarea pe termen lung. Spre deosebire de alte țări europene, sectorul independent – acolo unde se dezvoltă cel mai mult dansul contemporan – rămâne vulnerabil, chiar dacă produce rezultate remarcabile.
În ceea ce privește filmul de dans, suntem încă la început de drum. Este un teritoriu care experimentează mult, dar care are nevoie de vizibilitate și de un cadru de susținere. Tocmai aici intervine BIDFF, care nu doar creează contexte de proiecție, ci și o rețea de colaborări și un spațiu de afirmare pentru artiști, un exemplu de platformă care funcționează ca motor de creștere și recunoaștere. Ce se poate îmbunătăți? În primul rând, printr-un sprijin constant și predictibil al politicilor culturale, de la finanțări stabile, la recunoașterea dansului contemporan ca parte a patrimoniului cultural viu. Apoi, prin dezvoltarea de colaborări internaționale care să creeze punți și să ofere vizibilitate artiștilor români. Și, poate cel mai important, prin cultivarea unui public educat și curios, care să înțeleagă și să își asume dansul contemporan nu ca pe o artă „de nișă”, ci ca pe o componentă firească a culturii vizuale și emoționale a prezentului.
Cum a început dragostea dvs. pentru aceasta lume a dansului, ce v-a învățat dansul în toți acești ani?
Dragostea mea pentru dans a început cu fascinația pentru mișcare, pentru felul în care corpul poate exprima ceea ce cuvintele nu reușesc. Dansul m-a învățat răbdarea, disciplina, dar mai ales libertatea. Am descoperit în toți acești ani că dansul nu este doar o formă de artă, ci și o formă de cunoaștere: a corpului, a lumii, a celuilalt. Mi-a dat curaj să mă exprim și să cred în forța emoției transmise direct, fără filtre. Primii pași i-am făcut la Liceul de Coregrafie „Octavian Stroia” din Cluj, unde am ajuns datorită mamei mele, căreia îi sunt recunoscătoare pentru că a urmat instinctul meu artistic și m-a sprijinit să devin dansatoare, pasiune pe care am descoperit-o încă din copilărie. Ulterior, am absolvit Universitatea Națională de Artă și Cinematografie „I.L. Caragiale”, secția Coregrafie. De atunci, am explorat multiple ipostaze artistice: creații personale, dar și colaborări cu coregrafi importanți precum Vava Ștefănescu, Florin Fieroiu, Mihai Mihalcea, Mădălina Dan, Alexandra Pirici, Manuel Pelmus. Am lucrat și în teatru, alături de regizori ca Gianina Cărbunariu, Alexandru Dabija, Radu Nica, Ioana Păun, Radu Apostol, Peca Ștefan, Ana Mărgineanu, Irina Gâdiuță, David Schwartz, experiențe care mi-au oferit perspective diferite asupra relației dintre mișcare, spațiu și public.
Experiența mea profesională a fost întotdeauna strâns legată de dorința de a împărtăși dansul și de a sprijini comunitatea artistică. Am avut privilegiul să fiu profesor de dans contemporan la Liceul de Coregrafie „Floria Capsali” și la Universitatea de Arte Târgu Mureș, locuri în care am descoperit bucuria de a însoți tinerii în primii pași în lumea dansului contemporan. Din 2007 până în prezent, coordonez proiecte la Centrul Național al Dansului București (CNDB), un spațiu care a devenit pentru mine și o a doua casă: aici construim împreună contexte de producție, susținem artiști, cultivăm comunitatea și promovăm dansul contemporan, atât pe plan internațional, cât și în România. Este o experiență care mă hrănește constant și care mă reconfirmă în credința că dansul poate schimba perspective și poate lega oamenii între ei. Toate aceste experiențe m-au învățat că dansul nu este doar o profesie sau o formă de artă, ci un mod de a trăi și de a înțelege lumea – prin corp, emoție și relație cu ceilalți.
De ce avem nevoie de dans în viața noastră?
Avem nevoie de dans pentru că ne readuce în contact cu corpul nostru, cu emoțiile și cu ritmurile interioare. Trăim într-o lume dominată de viteza digitală, de stres și de informație continuă, iar dansul ne oferă un spațiu în care să respirăm, să simțim și să fim prezenți. Este o formă de libertate care nu cere explicații: un gest, un pas, o mișcare pot spune mai mult decât orice cuvânt.
Dansul ne ajută să ne exprimăm ceea ce nu putem spune altfel, să explorăm vulnerabilitatea, bucuria, tristețea, curajul. Ne apropie de ceilalți prin emoție, prin ritm și prin prezență, construind punți invizibile între oameni. Este, în același timp, o formă de reflecție asupra lumii: prin dans putem comenta, critica, celebra sau transforma realitatea. Mai ales în vremurile actuale, când incertitudinea și schimbarea sunt constante, dansul devine un instrument de reziliență – ne învață să ne adaptăm, să ne reinventăm și să rămânem conectați la noi înșine și la ceilalți. Este o artă care ne hrănește atât corpul, cât și sufletul, un limbaj universal care ne încurajează să ne asumăm emoția, să fim prezenți și să ne bucurăm de forța și frumusețea mișcării. În esență, dansul nu este doar o artă „de scenă”, este o experiență a vieții în sine. Ne amintește că suntem ființe senzoriale, emoționale și sociale, și că mișcarea poate fi un mod de a trăi complet, conștient și creativ.
