Curățenie inteligentă la alt nivel: am testat în redacție aspiratorul Dreame X50 Ultra

aspirator Dreame

Ce poate fi mai stresant decât o ședință la prima oră a dimineții? Vă spun eu: o ședință anunțată pe neașteptate, mai ales când știi că în redacția A List Magazine se întâmplă mereu tot felul de lucruri, iar biroul de dimineață nu se potrivește cu socoteala ta… de curățenie de aseară. Așadar, avem nevoie de un dispozitiv inteligent, de top, cu performanță profesională. De aceea am vrut să aflăm cum merge aspiratorul Dreame X50 Ultra și, mai ales, cum ne poate ajuta să pregătim, rapid, biroul pentru o întâlnire importantă. 

Dar, să începem cu începutul…. În redacția A List Magazine, așa cum vă povesteam, au loc mereu întâlniri cu clienți, ședințe foto, filmări, interviuri cu vedete; prin urmare, spațiile din clădire se modifică și se transformă în permanență. Apar cutii, se scot covoare, se desfac fundaluri, se împachetează cutii, se mută scaune, mese, tablouri… doar imaginați-vă! Însă, ce te faci când, cu doar o seară înainte are loc o filmare iar de dimineață apare, la prima oră, o ședință neprevăzută? Am decis, într-o astfel de zi aglomerată, să testăm în redacție aspiratorul Dreame X50 Ultra – să vedem dacă chiar putem să-l transformăm într-un aliat, unul care să ne ajute efectiv să ne facem treaba mai repede și… care să ne respecte timpul (da, da, până la urmă vorbim despre un aparat de înaltă performanță și adaptabil, așa că o să-i dăm credit că ne înțelege perfect agitația de fiecare zi).

„Aspiră la alt nivel” într-un spațiu impecabil! Recunosc: eu sunt un pic de obsedată de ordine. Îmi place ca, atunci când încep un proiect nou, să am ordine în jur, când mă pregătesc pentru o ședință să fie într-un spațiu curat și mai ales, nu-mi plac lucrurile îngrămădite în jurul biroului si nici cutiile lăsate desfăcute peste tot în drum. Dar ce te faci când pe jos au aterizat și chipsuri de la ședința foto de aseară, și când ușile deschise au adus pe parchet o mulțime de frunzulițe? Așadar, cât timp eu am strâns revistele și cutiile și paharele de pe masă, l-am pus pe aspiratorul Dreame X50 Ultra la muncă – pentru o dublă eficiență. 

Să-l punem pe Dreame X50 Ultra la treabă…  Bineînțeles, mi-a fost un pic teamă că aspiratorul n-o să sară peste barele din metal ale mesei de ședință, că n-o să intre sub canapeaua cea mare și confortabilă și că o să-i fie cam greu să navigheze printre atâtea picioare de scaune care de care mai diferite. Însă… am remarcat rapid că Dreame X50 Ultra este conceput pentru spații pretențioase așa că e o alegere perfectă pentru încăperi în care ai mai multe praguri mici (ca trecerile dintr-o cameră în alta ale spațiului), trepte și mobilier cu picioare înalte – aspiratorul are un design inovator cu roți ajustabile – un mecanism de ridicare care îi permite depășirea obstacolelor. Depășește obstacole de până la 6 centimetri – cel mai înalt standard din industrie și am văzut că poate curăța fără probleme praguri, trepte mici și mobilier cu picioare înalte de tot felul de firmituri și frunzulițe venite de pe terasă – are o perie specială care poate colecta murdăria din rosturi și spații înguste. Asta ca să nu mai vorbim că… a reușit să navigheze cu succes printre cutiile lăsate pe podea și chiar peste pietrele decorative folosite ca decor pentru o ședință foto. Și, foarte foarte important, nici n-a căzut pe scările dintre etaje! (Ei bine, pentru cei care vor să aibă toate datele tehnice la îndemână – acest sistem se numește ProLeap™ și… e perfect pentru diverse spații – la birou sau acasă). 

Cum spuneam, călătoria prin biroul A List e una cu obstacole… pentru că o zonă e cu parchet, o alta cu dale, există niște covoare, cutiile se depozitează pe jos, apar mici obiecte decorative. Mi-a plăcut să mă joc un pic cu Dreame X50 Ultra, sincer – a fost tare amuzant să-l urmăresc cum reușește să se descurce pe covorul mițos din fața canapelei fără să rămână blocat în firele lui lungi, cum scotea și retrăgea la interior atât periile din cauciuc, dar și niște perii mai moi, ca niște mini-mopuri, care au strâns  perfect praful și firmiturile cât aș fi spus… „ședință”! Iar asta mă convinge că e perfect pentru spații pretențioase și pentru utilizatori exigenți, atât în birouri premium, cât și în locuințe. (Dacă sunteți foarte curioși, aflați că acest sistem de perii se numește Perie HyperStream™ Detangling DuoBrush și cred că ar fi perfect și în multe case, acolo unde covoarele sunt alternate cu parchetul lucios și gresia de pe hol!) 

Evident că o să mă întrebați… și cum l-am învățat să-și facă un plan de curățenie, fără să fiu eu nevoită să îl plimb mai întâi prin spațiu? Ei bine, a fost destul de simplu: cu aplicația Dreamehome App am decis ca mai întâi aspiratorul să-și facă o scanare a spațiului, să-l „recunoască” și să-l cartografieze cumva, astfel încât să știe unde e cazul să folosească peria din nylon sau cauciuc, unde mini-mopurile și ce zone să ocolească sau să sară. Așa că, atâta vreme cât eu am pus la loc toate propsurile din filmarea precedentă, el și-a folosit tehnologia de înaltă performanță, a scanat 360° (a identificat și unde sunt spații mai înalte, unde sunt canapele mai joase) și și-a făcut o hartă. De fapt, Navigație VersaLift™ asta înseamnă: Scanare 360° cu DToF – cartografiere inteligentă fără puncte moarte; reglare automată a înălțimii – scade de la 112 mm la 89,5 mm pentru a intra sub mobilier jos; cameră AI + RGB – permite evitarea obstacolelor și navigarea precisă; tehnologie VIO (Visual Inertial Odometry) – pentru cartografiere precisă și detectarea zonelor înguste.

Ah, și să vă mai spun ce am apreciat mult, mult de tot? Că am putut și să-mi programez ședințele foto din săptămâna următoare… pentru că Dreame X50 Ultra are un sistem de amortizare a șocurilor (reduce zgomotul și vibrațiile) și e dotat cu o tehnologie avansată de reducere a zgomotului. Da, nu m-a întrebat nimeni dacă sunt sub un avion gata să decoleze ca în cazul altor aspiratoare. Să amintim aici și că mopurile, periile și sacii de praf vin complimentary pentru un an de zile la modelul Ultra și că mai există și un model pe negru, dacă culoarea albă vi se pare greu de întreținut. 

L-aș mai lua pe Dreame X50 Ultra ca ajutor pentru o zi complicată la birou? Desigur! Pentru o echipă activă ca a noastră, X50 Ultra nu a fost doar un simplu asistent pentru curățenie, ci un companion premium care ne-a îmbunătățit spațiul de birou și ne-a arătat că e un produs de top care ne respectă timpul atât de prețios.

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă