Cum arată și cât costă să stai într-o casă de Hobbit

Untitled collage - 2020-10-13T231536.126

Fanii celebrei serii Stăpânul Inelelor pot sta în propria lor casă de hobbit – fără a călători pe Pământul de Mijloc.

Proprietatea confortabilă, numită Hobbit House, și construită întocmai celei în care locuiau personaje precum Frodo și Bilbo Baggins, își așteaptă vizitatorii și oferă tot confortul, chiar și cu o cadă cu hidromasaj exterioară. În interior, căsuța este compartimentată astfel: are un living generos, cu bucătărie, și două dormitoare duble, fiecare cu băi proprii.

Tavanul din lemn, pictat cu stele aurii, te va fascina cu siguranță, iar mobilierul masiv este lucrat manual.

Această proprietate se află în inima comitatului Sussex și poate fi închiriată la prețul de 1.200 lire, pentru un sejur de șapte nopți.

Trilogia Stăpânul inelelor, regizată de Peter Jackson, ecranizare a cărților omonime ale lui J.R.R. Tolkien, este una dintre cele mai de succes din toate timpurile, atât ca încasări, cât și ca premii (aproape trei miliarde de dolari la nivel mondial, respectiv 15 premii Oscar din 30 de nominalizări).  În 2017, Compania Amazon i-a luat prin surprindere pe fanii seriei, atunci când a anunțat că a cumpărat, cu 250 de milioane de dolari, drepturile pentru a face un serial după „Stăpânul inelelor’.

 FOTO: Hepta/ Niceretreats.co.uk

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă