5 actori pe care îi poți citi

New Project (79)

I-ai văzut în filme de succes, acum e timpul să citești și cărțile pe care le-au scris. De la thrillere, la comedii și distopii, acestea sunt paginile în care actori celebri s-au transformat în scriitori.

Jean Reno, „Emma”

Unul dintre cele mai recente debuturi, celebrul actor Jean Reno se lansează ca scriitor cu thrillerul „Emma”.

„Cea mai mare aventură este chiar aventura propriei noastre vieți” este motto-ul romanului Emma, de Jean Reno. Recent publicat și în România, la Editura Trei, în colecția Fiction Connection.

Volumul o are ca personaj central pe Emma, o femeie „care își transformă talentul și trecutul dureros în cea mai mare forță. O femeie care își ia destinul în propriile mâini și trăiește o adevărată metamorfoză.”, după cum o caracterizează chiar autorul.

„Emma este o poveste pe care o am în minte de foarte mult timp și pe care am reușit să o scriu atunci când activitatea mea de actor s-a mai redus. Am vrut ca cititorul să înțeleagă pe deplin psihologia eroinei și, pentru asta, am vrut mai întâi să fac din această poveste un roman”, declara Jean Reno într-un interviu acordat după lansarea cărții.

Emma a prins viață mai ales în timpul pandemiei de COVID, când actorul mărturisea faptul că nu mai avea niciun proiect și asta l-a speriat. „Am fost tot timpul până atunci ocupat cu ceilalți, cu poveștile altor persoane. Fără să mă opresc niciodată pentru că, într-adevăr, am muncit foarte mult. Iar pandemia a venit ca graniță, ca o liniște bruscă ce m-a aruncat într-o stare în care am realizat că nu sunt bine. Am descoperit că trăiam în jurul unui cuvânt: <proiect>. Brusc nu mai aveam niciun proiect, deci nu mai existam deloc.”

Ethan Hawke, „Ash Wednesday”

Succesul a venit după ce a publicat mai multe romane, între care „Ash Wednesday”, o poveste de dragoste modernă. Publicată în 2002, cartea aduce în atenție intimitatea de cuplu și opțiunile pe care dragostea și viața ni le le scot în față. Un soldat dezertor, sfâșiat între simțul datoriei, credințele sale religioase și realitatea faptului că urmează să devină tată. O tânără hotărâtă să-și ia viața în mâini.

David Duchovny, „Holy Cow”

Personaj principal în X-Files sau Californication, David Duchovny, câștigătorul Globului de Aur este și un talentat prozator. „Holy Cow” – pe care o gasești tradusă și în limba română – este o fantezie plină de umor, o poveste despre prietenie, curaj, încredere și mister. Personajele principale sunt o vacă, un porc și un curcan, plecate într-o aventură nebunească și plină de umor.

Hugh Laurie, „The Gun Seller”

Tradusă cu titlul „Traficantul de arme”, romanul actorului devenit celebru pentru rolul doctorului House este un thriller cu accente comice. Când lui Thomas Lang i se cere să ucidă un industriaș american, el preferă să-și avertizeze victima – o faptă bună care nu va rămâne nepedepsită. 

Steve Martin, „An Object of Beauty”

Unul dintre cei mai apreciați actori de comedie, Steven Martin a publicat deja mai multe piese de teatru, memorii și câteva romane, care au primit cronici pozitive. „An Object of Beauty” spune povestea lui Lacey Yeager, o tânără ambițioasă care ia cu asalt lumea artei din New York. Selectată la Sotheby’s și dornică să continue să urce pe scările sociale și profesionale care îi sunt puse în față, Lacey încântă bărbați și femei, tineri și bătrâni, bogați și chiar mai bogați, cu carisma sa.

Foto: Hepta, PR.

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă