Cele mai populare autoare de ”chick lit” din ultimul an

Iată care sunt câteva dintre cele mai apreciate autoare de cărți ”chick lit” din ultimul an, care au reușit să cucerească cititorii prin iscusința cu care au creat povești și personaje captivante, în acord cu actualitatea.
Cei care devorează genul de literatură rom-com sau chick-lit caută în paginile cărților preferate nu doar eroine pozitive, perfecte, ci femei care au îndoieli, care greșesc, care se luptă cu identitatea, cu cariera, cu relațiile, exact ca-n viața reală.
Relațiile personale și sociale trebuie să fie cât mai realiste: prietenii, familie, viața profesională, diferențele de clasă sau de mediu – toate acestea apar nu doar ca decor, ci ca parte integrantă a poveștii. Cititorii vor să râdă, dar și să fie emoționați, să simtă că nu e doar escapism. Chiar și când tema e serioasă, modul în care vorbesc autoarele despre fragilitate, vulnerabilitate, pierdere este greu de ignorat. În plus, tot mai multe autoare abordează subiecte precum sănătatea mintală, identitatea, corectitudinea socială, relațiile inter-culturale.
Emily Henry

Autoarea americană Emily Henry (34 de ani) a continuat să fie una dintre figurile dominante în chick lit / romance contemporan. Cel mai recent roman al ei, Great Big Beautiful Life (2025), a fost un succes de public și de critică.
Ceea ce o diferențiază pe Henry este combinația dintre umor, romantism și accente dramatice – relații nu doar superficiale, ci cu personaje bine construite, momente de reflecție și un fundal emoțional pe care cititorii îl regăsesc foarte des în recenzii, opinii, forumuri.
Potrivit unor date din 2023, cărțile lui Emily Henry se vânduseră în peste 2,4 milioane de exemplare.
Dintre cele mai cunoscute cărți semnate Emily Henry: Beach Read (2020), Funny Story (2024), People We Meet on Vacation (2021) – a cărei ecranizare va apărea în ianuarie 2026, sau Happy Place (2023).
Mhairi McFarlane

O altă autoare apreciată, mai ales de cititorii care doresc chick lit cu maturitate și nu doar escapism. În 2025, Mhairi McFarlane (49 de ani) a publicat Here’s Looking at You, un roman care îmbină romantismul cu provocările personale și relaționale. De asemenea, Cover Story este o altă carte recentă de-ale ei, care confirmă abilitatea de a crea dialoguri vii, personaje care simt real și situații ce rezonează cu realitatea cititorilor.
Inițial, McFarlane a lucrat la jurnalist. Romanul ei de debut, You Had Me At Hello (2012), a devenit cel mai bine vândut volum scos pe piață de celebra editură HarperCollins, iar cărțile ei au fost traduse în 16 limbi.
Dintre cele mai cunoscute cărți semnate Mhairi McFarlane: If I Never Met You (2020), Mad About You (2022), You Belong With Me (2024).
Kyra Davis Lurie

Kyra Davis (acum semnând unele lucrări Kyra Davis Lurie) vine cu abordări interesante — combinând chick lit, romance dar și elemente inspirate de literatură clasică sau reinterpretări literare. Romanul The Great Mann (2025) este un exemplu de astfel de experiment.
Kyra Davis Lurie (53 de ani) este o autoare New York Times Bestseller și scenaristă. Cărțile ei au fost traduse în nouă limbi, de pe șase continente.
Dintre cele mai cunoscute cărți semnate Kyra Davis Lurie: Just One Night (2013), Sex, Murder and a Double Latte (2005).
Foto: Instagram, Netflix