Ce poți să faci într-un city-break la Constanța

Constanța esteunul dintre cele mai vechi orașe atestate de pe teritoriul României, pe care și-au pus amprenta popoare precum grecii, bizantinii și otomanii. Este istorie la tot pasul și are o varietate de atracții care merită să fie vizitate tot timpul anului.
Situată în centrul vechi, Piața Ovidiu este unul dintre cele mai populare locuri ale orașului. Poartă numele poetului roman Publius Ovidius Naso, exilat aici în anul 8 d.Hr, a cărui statuie este prima ridicată la Constanța.

E recomandat să vizitezi Muzeului Național de Istorie și Arheologie, care domină Piața Ovidiu. Este cotat ca fiind unul dintre cele mai bogate muzee din țară, în care sunt expuse piese neolitice din culturile Hamangia și Gumelnița, sarcofage din secolele I-III, amfore greco-romane, statuete reprezentând zeități grecești. Cea mai importantă piesă a colecției este șarpele Glykon, o statuie unică în lume.

Din Piața Ovidiu ai o priveliște fantastică asupra Portului Turistic Tomis, cu pleiada sa de ambarcațiuni, marea întinsă până la infinit și șirul de restaurante care pot să-ți ofere la final de tur pietonal o experiență culinară de neuitat.
În zonă se află și Moscheea Carol, principalul edificiu musulman din România, ridicată în urmă cu mai mult de 110 ani, la inițiativa Regelui Carol I, ca un omagiu adus comunității musulmane din Constanța. Moscheea este un amestec unic de elemente arhitecturale egipteano-bizantine și românești și este prima clădire din România construită cu elemente de beton armat. În interior vă vor fascina cupola imensă, mihrabul îndreptat spre Mecca, însușirile lui Allah și citate din Coran răspândite pe pereți, cel mai mare covor lucrat manual timp de 17 ani și care are o vechime de peste 200 de ani. Minaretul înalt de 47 de metri domină peisajul zonei și poate fi văzut și de pe mare. Zona este, de altfel, octogonul confesional al centrului vechi al Constanței unde se mai găsesc Sinagoga, Biserica Armeană, Biserica Greacă, Biserica Bulgară, Biserica Catolică, Catedrala Creștin-Ortodoxă și Geamia Hunkiar, fiecare predând o lecție de istorie.
Orașul cu cel mai mare port din bazinul Mării Negre vă oferă posibilitatea să-l admirați de la înălțime din unul dintre cele mai vechi faruri din lume. Farul Genovez a fost construit în secolul al XIV-lea și este un simbol al istoriei marine a orașului Constanța.
Parcul Arheologic din centrul orașului este un muzeu de istorie în aer liber, într-o zonă înconjurată de verdeață, mărginită de Primărie și Bulevardul Ferdinand. O plimbare pe aleile parcului dezvăluie ruinele Zidului de incintă al vechii cetăți Tomis, rămășițele Turnului Măcelarilor, coloane și vase ceramice ce datează din perioada romano-bizantină.
Emblema orașului este Cazinoul (se deschide pe 21 mai) situat pe malul Mării Negre, o perlă a arhitecturii Art Nouveau, care datează din 1910 și care atrăgea în timpul domniei Regelui Carol I turiști din toată Europa.

Cea mai îngustă stradă din oraș, cu o lățime de numai doi metri, Strada Vântului, este cu siguranță un loc instagramabil.
În materie de gastronomie, Constanța predă arta culinară la malul mării în toate restaurantele sale cu specific pescăresc, turcesc, grecesc, tătăresc. Un tur al restaurantelor din Portul Turistic Tomis arată cum se păstrează tradițiile culinare ale zonei și e ocazia unui prânz sau a unei cine cu pește proaspăt, fructe de mare, kebab, gozleme, pide, colțunași tătărești, baclavale sau înghețată la desert.

Dacă vrei să te cazezi aici pentru câteva nopți, oferta de hoteluri este variată, pentru toate gusturile. Rezident Tomis Marinaare o varietate de hoteluri și apartamente de închiriat în regim hotelier, amenajate în clădirile vechi din centrul istoric al orașului, la numai câțiva pași de toate obiectivele turistice importante. Apartamentele sunt disponibile pentru vacanțe de oraș la mare vara, dar alte nouă luni pe an sunt locul extrem de confortabil de cazare și accesibil ca preț pentru un city-break la Constanța, în care să iei orașul la pas și să te bucuri de tot ce oferă.