Acolo unde se sting ecranele și se aprind inimile

Sărbătorile de iarnă au, dintotdeauna, darul de a ne aduce împreună – în jurul bradului, al mesei sau al amintirilor comune. E perioada în care ne promitem mai multă apropiere, mai mult timp petrecut alături de cei dragi, mai multă căldură omenească. Și totuși, paradoxal, niciodată nu am fost mai aproape și mai departe în același timp.

Text de Gáspár György.

În timp ce colindele răsună, fiecare dintre noi poartă în palmă o altă lume; mică, strălucitoare și hipnotică. O lume care ne oferă iluzia de conectare, dar care, adesea, ne răpește din prezența reală. Am văzut familii adunate în jurul mesei, dar cu fiecare membru pierdut într-un ecran. Am asistat la momente de tandrețe întrerupte de o notificare, la râsete transformate în tăcere de teama de a rata ceva online. Și, de fiecare dată, am simțit aceeași întrebare în aer: Cum am ajuns să privim mai mult lumina telefoanelor decât lumina ochilor celor dragi?

Când mintea pleacă, corpul rămâne singur

În cartea sa Corpul conștient, cercetătoarea și profesoara Ellen Langer vorbește despre prezență ca despre o formă de sănătate. Ea ne amintește că nu trăim cu adevărat atunci când suntem pe pilot automat. „A fi viu înseamnă a fi atent”, scrie ea; iar atenția începe cu trupul nostru. Tehnologia ne antrenează, fără să vrem, într-un dans al absenței. Ne mișcăm, vorbim și zâmbim, dar adesea mintea noastră este în alt loc – în timp ce corpul rămâne în prezent, singur și neauzit.

De câte ori nu ni s-a întâmplat să fim la o cină de sărbătoare și să derulăm știri, să verificăm like-uri, să filmăm momentul în loc să-l trăim? În acele clipe, corpul nostru tânjește după atingere și căldură, iar mintea noastră aleargă după confirmare și sens. Dr. Langer ne invită să reunim aceste lumi – să ne ascultăm trupul, să-l simțim, să-l onorăm. Să gustăm hrana cu prezență conștientă, să ascultăm vocea celuilalt fără a o filtra prin grabă, să privim în ochii celor dragi până când chipul lor devine din nou familiar.

Conflictele și spațiul dintre noi

În terapia imago, vorbim despre „spațiul dintre” – acel loc invizibil în care două ființe se întâlnesc. E un spațiu fragil, dar plin de viață, care se hrănește cu atenție, empatie și siguranță emoțională. Atunci când ecranul se interpune între mine și tine, acest spațiu se fragmentează. Cuvintele devin scurte, tonul grăbit, iar privirea… absentă.

În cupluri, acest fenomen apare frecvent. Telefonul devine o prezență tăcută, dar constantă. Uneori, fără să vrem, partenerul nostru concurează cu un dispozitiv care nu obosește niciodată și care pare să ofere validare instantanee. Dar, așa cum scriam în cartea Când conflictul are sens, adevărata provocare nu este să identificăm vinovați, ci să învățăm să privim dincolo de suprafață. Sub fiecare ceartă aparent banală se află dorința de a fi văzut, de a conta, de a fi atins. Așadar, conflictul care izbucnește în jurul tehnologiei (despre cât stăm pe telefon, cine ignoră conversația de la masă, cine filmează în loc să trăiască etc.) nu este un semn al sfârșitului, ci o invitație la reconectare. Este vocea relației care strigă: „Te vreau aici. Cu mine. În prezent.”

Îmbrățișarea ca limbaj al reconectării

Poate că cel mai frumos cadou pe care ni-l putem face, în aceste zile de lumină, nu este doar o cutie frumos ambalată, ci o îmbrățișare conștientă. Un gest aparent simplu, dar plin de iubire și suflet. Cercetările ne arată că îmbrățișarea eliberează oxitocină (hormonul conectării și al încrederii). Dar, dincolo de chimie, ea are o putere simbolică profundă: aceea de a reface legătura dintre corp și minte, dintre două ființe care se recunosc una în cealaltă. Să-l strângem pe cel drag aproape, fără grabă, până când simțim cum ritmul respirației se aliniază. Să ne permitem tăcerea aceea caldă în care nu e nevoie de cuvinte. În acea îmbrățișare, toate sistemele noastre de protecție se domolesc, iar relația își recapătă pulsul firesc.

Pentru cei care simt că își doresc mai multe momente de apropiere și dialog autentic, seturile de carduri pot fi o resursă vie. Replici cu sens: Puterea transformatoare a conflictelor în cuplu deschide conversații reale între parteneri, aducând vindecare și claritate acolo unde, de obicei, se instalează tăcerea. Iar Replici care contează: De la conflict la conectare în relația părinte-adolescent le oferă familiilor un limbaj comun, prin care emoțiile se pot exprima, fără judecată, dar cu multă curiozitate și iubire. Sunt instrumente de suflet, născute din mii de ore de practică terapeutică, menite să ne amintească faptul că relația (oricare ar fi ea) nu are nevoie de perfecțiune, ci de prezență.

Sărbătoarea prezenței

În loc să ne temem de tehnologie, putem alege să o folosim cu intenție. Să trimitem un mesaj de recunoștință, să facem un apel video către cineva drag, dar apoi să închidem ecranul și să deschidem inima. Tehnologia, folosită conștient, devine un pod. Folosită automat, devine un zid. Sărbătorile pot redeveni un timp al conectării autentice, dacă le permitem. Să ne adunăm nu doar în jurul meselor, ci și în jurul privirilor. Să ne povestim visele, să ne ascultăm durerile, să râdem din toată inima, fără să ne întrebăm câte vizualizări va primi momentul.

La granița dintre ani, putem face un mic legământ interior: să fim mai conștienți în corp, mai prezenți în minte și mai vii în relațiile noastre. Să ne luăm răgazul de a simți îmbrățișările, de a privi fără grabă și de a ne regăsi dincolo de ecrane. Pentru că, la finalul zilei – și la începutul fiecărui nou an – nu amintirile din online ne țin sufletul cald, ci oamenii care au rămas aproape, în tăcerea unei îmbrățișări adevărate.

Foto: pexels.com

Articol publicat în revista A List Magazine (37).