Ne ocupăm astăzi de accesoriul nostru preferat, aliatul de nădejde al fiecărei zile, indiferent de agendă. Îți spunem tot ce trebuie să știi despre modelele-cheie de genți ale momentului, de la ce nuanțe să ai în vizor, la dimensiunile pe care să le alegi.
Selecția de accesorii a marilor case de modă pentru acest sezon, a acorat o atenție deosebită unuia dintre sectoarele noastre favorite. Tendințele în materie de genți sunt variate și gata să împace toate gusturile și situațiile, de la ținutele casual sau office, de zi cu zi, la cele de seară. Iată care sunt patru dintre cele mai importante trenduri ale momentului:
Red right hand

Ai putea crede că e un clișeu, dar în acest sezon se poartă roșu! De la tonurile aprinse, la valențele cărămizii, nu ezita să dai un touch de culoare lookurilor tale, printr-un accesoriu care îți definește stilul. Ai suficiente opțiuni în ceea ce privește modelul, de la geanta de umăr de mici dimensiuni, specifică anilor ’90, la forme geometrice avangardiste. În ceea ce privește textura, ai libertate deplină de a alege dintre pielea texturată sau cea cu efect exotic.
Golden hour

Pentru ținutele festive, pe care punem accentul în luna decembrie, nu ai nevoie decât de un detaliu… sclipitor! Poți merge pe tendințele ce vizează ținute clasice, cărora le dai un twist glam printr-o geantă micro în tonuri de auriu. Poți alege un model încrustat în pietre strălucitoare sau poți alege o geantă-plic cu un detaliu prețios pictat manual.
Post office

Mergem în zona ținutelor lejere, de vacanță, în care confortul primează, așa că îți spunem că gențile crossbody sau de umăr sunt mai stylish ca oricând! Pe lângă estetica sofisticată a modelelor de inspirație retro, acest tip de geantă îți oferă libertate mișcare.
Let’s go shopping!

Pe de altă parte, din sezonul cadourilor nu putea lipsi generoasa geantă shopper, care de abia așteaptă să ducă acasă tot ce le-ai pregătit celor dragi. Prefertele noastre sunt cele cu textură matlasată în nuanțe de verde-pădure sau fistic, dar poți alege oricând un model clasic.
Foto: PR, hepta.ro
Zalando: Ce porți acum?
Ce porți în această primăvară sezon? Zalando te ajută să-ți reîmprospătezi garderoba cu piese noi și versatile, de…
H&M S/S 2025 – O colecție boemă, cu referințe New Romance
Noua colecție H&M S/S 2025 setează trendurile sezonului cald printr-o varietate de referințe boeme, care dau garderobei tale…
Donatella Versace părăsește casa de modă fondată de fratele ei, Gianni Versace
Donatella Versace (69 de ani) a făcut anunțul-șoc conform căruia părăsește casa de modă Versace, fondată de fratele…
Q&A – TOMMY HILFIGER și SOFIA RICHIE GRAINGE, despre cea mai nouă colecție a brandului
În această primăvară, brandul TOMMY HILFIGER colaborează cu SOFIA RICHIE GRAINGE, pentru o colecție autentică ce emană un…
Paris Fashion Week: Șapte colecții Fall-Winter 25/26 pe care trebuie să le vezi
Paris Fashion Week a înregistrat o ediție din care nu a lipsit nimic. De la show-uri controversate, care…
Outfits of the week: Tendințe desprinse din moda străzii de la Paris Fashion Week
Paris Fashion Week continuă pentru încă două zile, dar am reușit deja să desprindem cinci tendințe importante din…
Lily Collins este imaginea Calvin Klein
Calvin Klein dezvăluie campania de Primavara 2025 cu actrita Lily Collins, in debutul sau pentru brand. In campania…
Premiile Oscar 2025: Cele mai frumoase rochii de pe covorul roșu
Seara trecută a avut loc mult așteptata gală a decernării Premiilor Oscar 2025. Ca de fiecare dată, am…