Prezentările Haute Couture stârnesc întotdeauna curiozitate, admirație și uimire. Vorbim, în primul rând, despre adevărata artă a meșteșugului vestimentar, care presupune sute de ore de muncă manuală, detalii milimetrice uluitoare și, uneori, sculpturi care completează ținutele. Una dintre cele mai comentate astfel de colecții ale ultimelor decenii a fost prezentată la Paris chiar săptămâna aceasta.

Elsa Schiaparelli nu a lăsat moștenire doar o frumoasă tradiție a excentricității, ci, aparent, și un obicei al celorlalți de a comenta cu ardoare fiecare piesă care iese din atelierele ce-i poartă numele. Cum asistăm de la distanță la săptămâna modei Haute Couture, săptămâna această Schiaparelli lovește din nou, prin mintea sclipitoare și prin talentul indubitabil al lui Daniel Roseberry. Colecția atrage toate privirile prin câteva elemente pe care nu le poți ignora oricât de mare ți-ar fi dezinteresul față de frivola lume a modei. Dacă ai un cont de Instagram sau de Facebook, cu siguranță că nu ți-au scăpat numeroasele meme-uri cu fabulosul cap de leu montat pe rochia neagră pe care Kylie Jenner a purtat-o chiar la prezentare.

În show frumoasei Irina Shayk i-a revenit onoarea, iar din spatele ei a apărut superba Naomi Campbell purtând un cap de lup. Iar asta nu e tot. Fiecare ținută conținea diverse șiretlicuri arhitecturale care să te trimită într-o lume infernală, într-un joc cromatic în care negrul și-a făcut de cap printre diverse tonuri de auriu, de la arămiu, la nuanța solară. Păcat că nimeni nu a făcut nicio referire la adevărata sursă de inspirație a designerului, care s-a dovedid a fi un fin interpret al universului dantesc.
Infernul din Divina Comedie este opera de căpătâi a celei mai comentate colecții Haute Couture. Iar acum înțelegi de unde simboluri bestiare, platoșe din aur, măști din bronz, pene de păun din metal cu cristale și alte nebunii frumoase. Designerul s-a jucat când literal, când abstract, cu primele patru cercuri ale Infernului lui Dante, din care nici el însuși nu s-a sustras. Într-o declarație către presa internațională, Roseberry a afirmat că întotdeauna există agonia dorinței de a surprinde din nou și de a reuși imposibilul. Adevărul e că dacă te uiți la cum fost realizat look-ul lui Doja Cat, iadul ar putea părea o glumă pentru unii. Infernal de-a dreptul, dar wow!

Foto: hepta.ro
The Grand Avenue: Denim & Red notes
Noul sezon propune o abordare senzuală a tendințelor specifice sfârșitului decadei optzeciste și începutul anilor ’90, era de…
Rochiile de inspirație antică, din nou în tendințe
Seara trecută a avut loc evenimentul Fashion Trust U.S. Awards 2023, o gală menită să susțină, să creeze…
Designerul Jeremy Scott părăsește casa Moschino
Designerul american Jeremy Scott (47 de ani) părăsește funcția de director de creație al casei Moschino, după 10…
Impresionantele ținute de scenă ale lui Taylor Swift pentru turneul ”Eras”
Cele mai mari case de modă semnează garderoba de scenă a lui Taylor Swift pentru proaspătul demarat turneu…
Street Style Trend Report: Ținute în tonuri de beige și negru
Tendințele momentului vorbesc despre un nou contrast de zile mari: cu ocazia săptămânilor modei încheiate recent, am observat…
5 reguli vestimentare de care să ții cont dacă ești mignonă cu forme
Când încă imaginile de publicitate și revistele par să opteze pentru siluete atletice elongate, pe scurt, pentru supermodele,…
Best outfits of the week: Inspirație de la celebritățile internaționale
Sătpmâna a debutat fabulos cu decernarea Premiilor Oscar, așa că zilele acestea cu siguranță te-ai bucurat de multă…
Supermodelul Emily Ratajkowski este imaginea noii campanii Jenny Fairy
Bonjour! Întâmpinăm cele mai noi tendințe pentru sezonul acesta cu Emily Ratajkowski și CCC! Campania cu supermodelul anunță…
Pamela Anderson, Naomi Campbell și DJ Khaled, pe podium la Miami, în prezentarea Boss
Pamela Anderson, DJ Khaled și Naomi Campbell au fost starurile prezentării Hugo Boss de la Miami Casa de…
VIDEO: În culisele ședinței foto pentru coperta A List Magazine nr. 26
Când vine vorba de a transforma un look, Alexia Eram le poate da clasă multor modele. Cu multiple…