În așteptarea celui mare eveniment de fashion al anului, facem o trecere în revistă a celor mai bune ținute de săptămâna aceasta, purtate de celebritățile noastre preferate de peste ocean. Liniile clasice revin în topul preferințelor stiliștilor, pentru evenimentele momentului.
Doar o zi și câteva ore ne mai despart de cel mai așteptat moment al anului din punctul de vedere al iubitorilor de fashion. Până la celebra MET Gala, ce va avea loc luni, 1 mai, eveniment care anul acesta îi este dedicat regretatului Karl Lagerfeld, celebritățile internaționale au participat și săptămâna aceasta la diverse premiere de film, emisiuni sau au înregistrat apariții care ne-au atras atenția. Cu această ocazie, am observat că stiliștii care se ocupă de imaginea lor se reîntorc la piesele clasice, într-o manieră sofisticată, perfectă atât pentru acest anotimp, cât și pentru numeroase tipuri de dress code pe care le-ai putea întâlni. Așadar, sperăm să te inspire selecția noastră de săptămâna aceasta.
All white

Ținutele albe se reîntorc în registrul formal, care depășește sfera celor bridal. Angelina Jolie și Anne Curtis au optat pentru două lookuri inspirate de moda anilor ’50, mai exact de propunerea New Look a lui Christian Dior, în timp ce Alessandra Ambrosio a mizat pe farmecul unei rochii cu o răscroială generoasă, care este, de fapt, reinterpretarea clasicei cămăși masculine.
Black and Neo-classy

Meghann Fahy a optat pentru unul dintre cele mai interesante lookuri de săptămâna aceasta, compus dintr-un frac și o pereche de pantaloni la dungă, din care a exclus cămașa, înlocuind-o cu un sutien. Elle Fanning a optat pentru o pereche de pantaloni similară, completată de o cămașă alb-ivoire din mătase, cu o fundă supradimensionată în zona gulerului. Ashley Graham a mizat pe o rochie ce urmărește liniile trupului, completată de elemente grafice în zona umerilor, și de franjuri ce dau fluiditate lookului.
Let there be color

Priyanka Chopra Jonas a ales o rochie drapată pentru o peremieră de film, care a transformat-o într-o zeiță contemporană. Nuanța de fuschia i-a pus în valoare tonul superb al pielii și trăsăturile, dar și croiala rochiei, inspirată de vestimentația antică. Lizzy Caplan a mizat, de asemenea, pe o nuanță puternică, optând pentru roșu, într-o ținută minimalistă, dar cu un efect extrem de rafinat.
Foto: hepta.ro
Stephan Pelger – retrospectivă în imagini
Designerul Stephan Pelger a părăsit ieri această lume spre șocul întrgii industrii locale. Pentru a trece dincolo de…
Ce haine să ne luăm în bagajul de croazieră
O croazieră este cea mai bună ocazie să ne scoatem în evidență garderoba, care trebuie să fie formată…
Alist Desginers boutique: Materiale naturale și bijuterii fine în selecția lunii iunie
Este oficial vară, așa că ne bucurăm să te anunțăm că selecția lunii iunie de la Alist Designers…
Romanian Creative Week: Tendințele din colecțiile designerilor prezenți la Iași
Am fost prezenți la unul dintre cele mai frumoase și mai ample evenimente create vreodată în România, unde…
Vedetele au făcut parada modei la gala amfAR, care avut loc la Hotel du Cap-Eden-Roc
Festivalul de la Cannes vine și cu o mulțime de evenimente conexe, iar unul dintre cele mai importante…
Alege ținute în tendințele momentului și joacă-te cu combinațiile stilistice
Alege din tendințele momentului, inspirându-te din streetwear sau din universul creativ al designerilor, artiștilor și artizanilor prezenți la…
Stilul unei legende: Tribut Tina Turner în imagini
Tina Turner s-a stins din viață seara trecută, la 83 de ani, lăsând în urmă o carieră excepțională,…
Alist Designers boutique: Noria Anis, brandul dedicat eleganței atemporale
Unul dintre cele mai îndrăgite proiecte ale noastre, care susține designerii șu producătorii locali, Alist Desginers boutique, se…
Alist Designers boutique: Les Waves – o poveste despre pasiune și libertate
Cristiana Muceanu a lansat Les Waves în urmă cu un an, atunci când a decis să împărtășească lumii…
Wear Your Own Creative Style
Pe lângă noutățile din modă, design graphic, ilustrație, design de produs, arhitectură și design interior prezentate la cea…