Andreea Leta ∙ May 9, 2024 ∙ 5 min read

Saga MET Gala 2024 continuă cu cele mai neinspirate ținute de anul acesta. Evenimentul a căpătat o notă controversată din mai multe puncte de vedere, inclusiv în ceea ce privește lookurile vedetelor, care au ales mai degrabă un tip de spectacol nefericit, decât să etaleze un stil sofisticat, care să inspire. 

Cu toate că tema evenimentului era foarte ofertantă, MET Gala de anul acesta a fost un moment care a surprins neplăcut pe toată lumea. Iar dacă vrei să te amuzi, nu trebuie decât să accesezi un cont de Istagram, acolo curg fluvii de memes, comentarii acide și diverse asocieri, făcute atât de fani, cât și de criticii de specialitate. Unde au greșit? Să vedem… 

Mult nu înseamnă bun

MET Gala 2024: Cele mai nefericite alegeri vestimentare de anul acesta 
Isabel Huppert, Shakira

Dintre toate, MET Gala este evenimentul la care chiar trebuie respectat dress code-ul. Ținutele reprezintă o adevărată demonstrație de forță în ceea ce privește creativitatea și complexitatea. Totuși, principiile rămân cele de bază. Proporția este extrem de importantă într-o ținută, totul trebuie să aibă sens și să arate perfect pe trupul celei sau celui care poartă piesele respective. Iar fiecare detaliu trebuie pus la punct exemplar. 

Ceea ce nu se regăsește în ținuta aleasă de Shakira, de exemplu, care nu are nicio noimă. Cântăreața a purtat o rochie roșie dreaptă, cu o răscroială foarte generoasă, completată de o trenă mult prea lungă și de o etolă supradimensionată, care ne-a făcut să nu înțelegem intenția stilistului. Cât despre coafură, din nou, nerespectarea proporției a făcut ca Shakira să se piardă între propriul păr și tonele de material. Ups!

Isabel Huppert, o prezență pe care de obicei o regăseam printre premianți, a purtat una dintre cele mai anoste rochii. Doar pentru că are o trenă impresionantă, nu înseamnă că e wow. Nici nuanța nu a fost cea mai inspirată de data asta. 

Înflorituri

MET Gala 2024: Cele mai nefericite alegeri vestimentare de anul acesta 
Nicki Minaj, Dove Cameron

Nicki Minaj a ales o ținută oarecum în temă. Doar că este un kitsch de zile mari, pe care nu-ți dorești să-l vezi nici într-un car alegoric la ziua vreunei comune. Pe covorul de la MET Gala nici atât. Dove Cameron nu a strălucit anul acesta, pentru că a optat pentru o ținută care nu a avantajat-o deloc, nici din punctul de vedere al croielii, nici din punct de vedere cromatic. În plus, nu vi se pare că ideea seamănă cam mult cu ținuta purtată de Kim Kardashian în 2013, atunci când a fost comparată cu o canapea? Auchi, sorry. 

Nimfe, dar nu prea

MET Gala 2024: Cele mai nefericite alegeri vestimentare de anul acesta 
Lana del Rey, Alexandra Daddario

Rândurile care urmează dor. Lana del Rey, un adevărat icon , a purtat o reinterpretare extrem de nereușită a unei ținute Alexander McQueen de pe vremea regretatului designer. Actualul director de creație a încercat un tribut, dar a ieșit… o perdeluță, care nu a pus-o deloc în valoare pe artistă. Nici pentru Alexandra Daddario nu prea și-a dat nimeni interesul. Intenția de zeiță celtică era perfectă. Însă practica a adus-o aici, la cel mai prost îmbrăcate vedete. 

Răvășitele

MET Gala 2024: Cele mai nefericite alegeri vestimentare de anul acesta 
Kim Kardashian, Kylie Minogue

Întrebată „ce a vrut să spună autorul”, Kim Kardashian a explicat povestea ținutei ei. „Eram cu iubitul meu în grădină și ne sărutam pasional, iar eu a trebuit să fug, cu părul răvășit și cu puloverul lui pe umeri.” Mhm.. ok. Scena asta n-ar fi trebuit să arate sexy? Părul ei e deplorabil, iar ținuta, cu talia mult prea strâmtă anulează complet singurul lucru bun pe care a reușit să-l facă de-a lungul timpului. Respectiv reinstaurarea siluetelor rubensiene în standardele de frumusețe. Doar că dieta Ozempic… Doamne Ferește! Cât despre puloverașul scămoșat… nu.

Nu știm exact care e povestea din spatele ținutei purtate de superba Kylie Minogue, dar, pe scurt, nu arată bine. Pur și simplu, Kylie nu arată a ea însăși în ținuta aceasta. 

Marea dezbrăcare 

MET Gala 2024: Cele mai nefericite alegeri vestimentare de anul acesta 
Emily Ratajkowski, Rita Ora

MET Gala este exclusiv despre a te îmbrăca. Să îi reamintească cineva acest lucru echipei care se ocupă de Emily Ratajkowski, care chiar a pozat ușor stânjenită de ținuta care, din nou, nu avea niciun sens. Nici în temă, nici pe lângă. Și dacă nici ea nu poate fi îmbrăcată frumos… 

Nici Rita Ora nu prea a nimerit bine la ediția aceasta. De fapt.. franjurii cu biluțe anti-muște nu sunt potrivite cu nimic. Poate doar cu un festival micuț dintr-o pădurice. Poate. Dar sandale cu dresuri? Come on… 

Foto: hepta.ro

Related Posts

Alist Designers boutique: Află care sunt brandurile pe care le vei întâlni aici în luna august

În luna august ne revedem cu două branduri care vor transforma ultima lună de vară într-un festival de…

Piesa din anii ’90 care a revenit cu succes în tendințele acestei veri. Vezi despre ce este vorba

Fusta lungă este una dintre piesele care au revenit cu succes din decadele trecute. Dacă pe lista nostalgică…

Color Trends: Cele cinci nuanțe pe care să le incluzi în ținutele tale vara aceasta

Unul dintre momentele noastre preferate este acela în care descoperim noile tendințe pentru fiecare sezon, prin intermediul marilor…

Alist Designers boutique: Eli Lăslean, designerul care și-a dedicat cariera muzelor sale 

ELLIS, brandul semnat de Eli Lăslean, este alături de noi la Alist Designers boutique, până la finalul lunii…

UAD Fashion 2024: Iată cum a fost la gala absolvenților și care au fost colecțiile noastre favorite de la Cluj

UAD Fashion este unul dintre evenimentele noastre preferate din calendarul industriei modei autohtone, la care am participat cu…

Feeric Fashion Week a 16-a ediție: spectacol pe aeroport și pe circuitul de karting

Astăzi începe cea de-a 16-a ediție Feeric Fashion Week, festivalul de modă de la Sibiu care oferă o…

Alist Designers boutique: Magic Charms, povestea brandului de bijuterii dedicat frumosului

Maria Georgescu, fondator și creative director Magic Charms, ne spune astăzi povestea brandului de bijuterii pe care îl…

Festival must-haves pe care trebuie să le ai în garderoba pentru Electric Castle   

De la pantaloni scurți la veste, de la curele din eșarfă la paiete, în ultimii ani, stilul de…

Converse aduce magia urbană la Electric Castle 2024!

Converse și Electric Castle împărtășesc pasiunea pentru autenticitate și inovație. Suntem încântați să facem parte din această aventură…

Get the Look: Ținuta purtată de Keira Knightley, recompusă cu piese de la designeri români

Suntem permanent conectați la cele mai recente apariții ale celebrităților internaționale, iar pentru azi am găsit o muză…