Puloverul clasic, denumit de către iubitorii de fashion și „puloverul bunicii”, cu dragoste și nostalgie, reprezintă acea piesă din garderobă care, chiar dacă nu sună foarte senzual, nu poate lipsi. Nici măcar din dressingul celei mai pragmatice femei moderne! De ce? Pentru că are toate calitățile. Iată patru moduri în care să-l porți adaptat tendințelor actuale

Puloverul este item-ul pe care, în secunda în care l-ai scos de la naftalină, la propriu sau simbolic, știi clar că ești cu un pas mai aproape de filmele de Crăciun. Momentul în care simți nevoia de textura tandră a clasicei piese călduroase poate părea o provocare din punctul de vedere al stylingului, însă astăzi îți prezentăm patru ipostaze recente care ne inspiră în crearea unor ținute cât se poate de cool, pornind chiar de la puloverul bunicii.
Spuneam că puloverul clasic are toate calitățile, asta, desigur, dacă ții cont de câteva lucruri. În primul rând, e bine să alegi o piesă dintr-un mix de fibre naturale, ce include diverse tipuri de lână. Cel mai prețios este cașmirul, însă îpoți alege și alte variante de lână, precum merinos, mohair, angora sau fleece.

Cel mai ofertant rămâne puloverul cu anchior, adică cel cu decolteu în V, cu o croială dreaptă, însă poți opta și pentru unul cu guler rotund la baza gâtului, mai ales dacă linia bustului nu este foarte proeminentă, pentru un turtleneck sau cowl, dar și pentru unul cu guler barcă.
Din punct de vedere cromatic, te sfătuim să mizezi pe tonuri ușor de cobinat cu diverse nuanțe și piese din garderoba ta, pentru a-l putea insera în cât mai multe lookuri. Diferitele nuanțe de gri rămân favoritele, însă tonurile de nude sau beige dau un aer cozy întregii ținute. De asemenea, nu ezita să alegi un ton prețios de galben, cum ar fi cel indian, sau un albastru navy plin de mister.

Mai multe outfituri purtate săptămâna aceasta de celebrități internaționale pe care la admirăm pentru imaginea impecabilă, ne inspiră pentru ținutele momentului. De exemplu, Taylor Swift a ales să poarte un pulover supradimensionat pe post de rochie, cu o pereche de cizme până la genunchi, într-un look casual boem, în timp de Blake Lively a asortat cu cardigan cu o pereche de jeanși cargo. Iar Jennifer Lawrence pare să fi înțeles exact fenomenul meteo actual – dimineața și seara pulover, la prânz pantaloni scurți și papuci. Tu cum ai purta puloverul?

Foto: hepta.ro
Travel in Style: Inspirație pentru ținutele de călătorie, în funcție de scop și destinație
Călătoriile reprezintă un segment foarte important al vieții moderne, fie că te urci în avion pentru o scurtă…
Noua campanie Zalando SS25, cu Sarah Jessica Parker și Mahmood: „Ce să port?”
Campania de Primăvară/Vară 2025 de la Zalando aduce în prim-plan întrebarea de zi cu zi „Ce să port?”,…
Zalando: Ce porți acum?
Ce porți în această primăvară sezon? Zalando te ajută să-ți reîmprospătezi garderoba cu piese noi și versatile, de…
H&M S/S 2025 – O colecție boemă, cu referințe New Romance
Noua colecție H&M S/S 2025 setează trendurile sezonului cald printr-o varietate de referințe boeme, care dau garderobei tale…
Donatella Versace părăsește casa de modă fondată de fratele ei, Gianni Versace
Donatella Versace (69 de ani) a făcut anunțul-șoc conform căruia părăsește casa de modă Versace, fondată de fratele…
Q&A – TOMMY HILFIGER și SOFIA RICHIE GRAINGE, despre cea mai nouă colecție a brandului
În această primăvară, brandul TOMMY HILFIGER colaborează cu SOFIA RICHIE GRAINGE, pentru o colecție autentică ce emană un…
Paris Fashion Week: Șapte colecții Fall-Winter 25/26 pe care trebuie să le vezi
Paris Fashion Week a înregistrat o ediție din care nu a lipsit nimic. De la show-uri controversate, care…
Outfits of the week: Tendințe desprinse din moda străzii de la Paris Fashion Week
Paris Fashion Week continuă pentru încă două zile, dar am reușit deja să desprindem cinci tendințe importante din…