Dacă nu ai apucat să îți pui încă la punct garderoba de toamnă, iată ce ar trebuie să știi despre următorul sezon. FW22/23 vine cu o mulțime de surprize din punct de vedere vestimentar. Teoria contrastelor care se atrag este cum nu se poate mai bine ilustrată de trendurile care par să genereze un haos, dar , la o privire mai atentă, diversele tendințe nu fac decât să împace toate gusturile, de la cele mai minimaliste, la cele mai senzuale și boeme.
The basics
Înainte de a trece la marile surprinze ale sezonului FW22/23, marile case propun un fel de revenire la esență. Nu se referă chiar la costumul Evei, dar situația este destul de multi simplificată: maiouri sau tricouri albe, pantaloni drepți uni, linii cât mai clasice posibil și cât mai puține accesorii. Vorim mai degrabă despre un fel de detox al stilului personal. Măcar în cazul ținutelor casual sau office.
Ruffles
La polul opus se află volanele. Cât mai multe, cât mai dramatice, cât mai evidente pentru că, spunea un clasic, Life is a stage. Dacă ești o persoană un pic mai timidă, sunt acceptate și volanele mici aplicate pe manșetele unei cămăși ale sau pe tiv, volane să fie oricum.
Pink is my new obsession
Paleta tomnatică este înlocuită în acest sezon de una dintre cele mai neașteptate alegeri. Rozul este culoarea anotimpului rece de anul acesta, fie că mizezi pe o nuanța delicată pastel, fie că optrzi pentru un ton aprins, așa cum este leit motivul colecției Valentino. Iar în așteptarea filmului Barbie care îi are ca protagoniști pe Margot Robbie și Ryan Gosling, nu ezita să porți măcar un accesoriu în nuanța roz-Barbie. Think pink, btw!
Black lace
Pentru că trebuia să avem și aici un contrast, fascinantul aer gotic al dantelei negre revine în lumina reflectoarelor într-o manieră cât se poate de senzuală. Rochii lungi, salopete, cămăși sau topuri – toate variantele sunt acceptate. Mizează pe o accesorizare sofisticată, cum ar fi bijuteriile fine prețioase sau gențile vintage.
Knitwear
Dacă dantela neagră este o emblemă a feiminității ultra senzuale, află că în acest sezon nici piesele tricotate nu se lasă mai prejos. Puloverul bunicii se transformă într-u ntop scurt care îți evidențiază talia, iar puloverul lung devine o rochie ce urmărește perfect liniile trupului.
Fii cu ochii pe noi în continuare, se anunță o toamnă interesantă, din care nu vom trece cu vedera niciun detaliu!
Foto: hepta.ro
Alexia Eram ne spune totul despre colecția ei de haine: Margot
Este unul dintre cei mai importanți influenceri de la noi, iar acum a simțit că a venit timpul…
Better Together with. Levi’s® : The Fall Collection
Levi’s® îți propune să întâmpini noul sezon într-un spirit cât mai confortabil și axat pe comunitate. Povestea „Better…
Noua colecție 4F MULTIACTIVE TRAINING, testată de Ioana Grama
Îți place să faci mișcare? Descoperă cea mai recentă campanie a colecției multiactive – concepută pentru a te…
The Grand Avenue: The Blue Lagoon
Vino în noul sezon cu aerul fresh din vacanță, prin lookuri clasice în tonuri de albastru, în care…
Rihanna, imagine pentru noua ei colecție Lavish Lace
Rihanna își folosește atuurile pentru a-și promova noua colecție de lenjerie intimă Savage X Fenty, numită Lavish Lace,…
Valentino SS25, prima colecție sub bagheta lui Alessandro Michele
Așteptarea a luat sfârșit. Prima colecție Valentino sub îndrumarea magică a lui Alessandro Michele a fost prezentată ieri…
Beyonce este vedeta celei mai noi campanii globale Levi’s
Beyonce este vedeta celei mai noi campanii globale Levi’s Levi’s anunță o nouă campanie care o are în…
Cum arată cea mai nouă colecție a brandului Vivienne Westwood
Săptămâna Modei de la Paris se apropie de final. Cele mai importante case de modă și designerii au…
C&A Autumn-Winter 2024: Let’s get really Cosy!
Cashmere & Knitwear Collection este cea mai recentă surpriză marca C&A, pregătită pentru sezonul toamnă-iarnă al acestui an….
Get the look: Gwyneth Paltrow ne inspiră pentru ținuta casual ideală pentru toamna aceasta
Cu toate că încă experimentăm un fusion de anotimpuri, e momentul să ne îndreptăm atenția spre piesele tomnatice,…