A List Magazine ∙ December 8, 2022 ∙ 8 min read

Cine spune că nu îi place să primească de Crăciun cadouri sau Crăciunul, în general,– cu excepția lui Grinch – cel mai probabil nu a primit cadoul potrivit. Pentru noi, toți ceilalți, cadourile sunt motivul pentru care așteptăm cu atâta nerăbdare finalul anului.

Iar partea cea mai frumoasă cu aceste cadouri este faptul că vin în forme diferite, creează momente și amintiri memorabile, exprimă iubirea și certifică recunoștința, ne arată cine suntem pentru ceilalți și cum ne văd ei sau, pur și simplu, aduc bucurie, chimia aceea simplă și eficientă a endorfinelor eliberate pe nepusă masă în corp și care ne face să zâmbim.

Despre momentele care ne-au făcut să zâmbim și despre cele mai frumoase cadouri de Crăciun, am povestit și noi, o parte din echipa A List Magazine.

Nicoleta Nicolae, redactor-șef A List Magazine

Mi-e dor de Crăciunurile din copilărie. Cele cu munți de zăpadă prin curtea casei, cu râsetele copiilor de pe derdeluș, cu mirosul de portocală, simțit o dată pe an, doar de Crăciun… Cu bradul împodobit și toată familia adunată în jurul sobei… Mi-e dor de Crăciunul acela autentic, când nu aveam mai nimic, dar simțeam că avem atât de multe… E drept, iubesc și Crăciunurile de acum, cu Alma mea cea minunată, care este mereu veselă și bună și ne înseninează viața și casa. O privesc cum umblă prin cutiile mele cu bijuterii, cum și le pune pe ea pe toate și cum îmi spune cât de frumoase sunt micile talismane de la Pandora. Și mă întreaba curioasă: și care este povestea pandantivului Elefant, dar cea a Soldațelului de plumb? Crăciun fericit și vouă!

Roxana Popescu, social media manager A List Magazine

Cel mai frumos Crăciun pentru mine înseamnă să fiu alături de familie. Este o sărbătoare ce ne reunește atât fizic, cât și spiritual. Sincer, aș vrea să am o mașină a timpului și să fie mereu Crăciun așa cum era copil fiind: plin de magie, preparate delicioase pregătite de bunica și misterul Moșului cel de nevăzut. Acela era cel mai frumos Crăciun pentru mine. Dar pentru că asta nu este posibil, mă bucur de evenimentele și petrecerile festive și, evident, este o ocazie perfectă pentru a străluci în ținute și bijuterii pe care le pot purta doar în această perioadă.

Monica Cismaru, redactor A List Magazine

Voi rămâne cu amintirea primelor Crăciunuri toată viața. Port cu mine acele amintiri ca pe niște bijuterii prețioase, de familie, pe care nu le înstrăinezi niciodată.

Ai mei împodobeau bradul noaptea, după ce eu adormeam, iar dimineața mă lăsau să-l decopăr singură și rămâneam mută în fața măreției încărcate cu globuri colorate, pe care mai apoi le furam și le ascundeam în sertarele din camera mea. Totul a culminat, la un moment dat, cu un glob care s-a încăpățânat să cedeze, ceea ce m-a făcut să rastorn bradul pe Crăciun pe mine, lucru care m-a lecuit apoi definitiv de proastele obiceiuri.

Să revenim. Copilăria mea s-a petrecut în perioada de dinainte de Revoluție, așa că orice cadou venea ca o comoară neașteptată. Nu voi uita niciodată primele cadouri de Moș Crăciun – o pereche de patine de gheață, albe, o cămașă de noapte și câteva portocale parfumate. M-am dat pe gheață cu acele patine cât am putut, până când mi-au rămas mici, deci nu cred că mai mult de-o iarnă, aveam șapte ani, dar îmi amintesc și acum cât de frumoase erau ghetuțele albe cu lamele argintii.

Tot de la Moș Crăciun am mai primit o tablă de jucărie cu suport și cu set de creta colorată și un săculeț din catifea neagră, brodat cu mărgeluțe colorate, pe care cred că-l mai am și acum. Atât de tare mi-a plăcut cochetul cadou încât aș purta și acum săculețul pe post de poșeta de seară, mi-a plăcut să fiu cocheta de mică.

Îmi plac cadourile cu semnificație și care pot dăinui. Petrec timp căutând și cercetând și aleg daruri care să-mi placă și mie foarte mult. Așa că anul acesta aș institui o tradiție în ceea ce privește cadourile de Crăciun și să-i ofer prietenei mele cele mai bune o brățară cu cinci charm-uri în formă de steluță, care să simbolizeze statusul prieteniei noastre.

Alina Burlacu, beauty editor A List Magazine

În copilărie, cel mai frumos în casă mirosea de Crăciun: a portocale, a cozonac și a vacanță (da, are un miros special). Dar cele mai grozave momente erau cele în care reușeam să fim toți acasă. Îi sărbătoream ziua mamei și atunci era și muzică, era și dans, erau și cadouri și, de fiecare dată, și câte un loz pentru fiecare, un câștig-surpriză în care ne puneam speranțele și de care uitam cam după primul fel de mâncare. Și apoi mai era prima ninsoare, care se nimerea tot atunci, de Sărbători, și care aducea și mai multă veselie. Așa era. Și era frumos. Acum sunt eu mamă și dirijor al evenimentelor dinaintea Crăciunului și emoțiile pe care le văd în ochii copiilor mei sunt cel mai frumos cadou pe care îl pot primi, pentru că ele înseamnă iubire și familie. Iar dacă la asta se adaugă și primii fulgi de nea, pe cer sau la încheietura mâinii, magie revine și cel mai frumos Crăciun devine cel de acum.

Mai mult decât un cadou

De Sărbători, poți să fii și tu Moș Crăciun și să aduci bucurie oferind cadoul potrivit persoanei pe care o cunoști cel mai bine. Iar atunci când este dăruit cu iubire și însemnătate, atunci acesta este mai mult decât un cadou.

Pentru sărbătorile finalului de an, Pandora Moments introduce noi modele care celebrează frumusețea acestui sezon. Un cadou Pandora surprinde magia celei mai frumoase perioade a anului – perfect pentru a fi dăruit de tine persoanelor dragi, creat pentru a fi prețuit pentru totdeauna.

De la transmiterea sentimentului unei ierni de poveste la minunea universului infinit, colecția prezintă magia sezonului printr-o nouă abordare a naturii și a temelor celeste deja cunoscute de fanii Pandora.

„Am fost inspirați de imaginea poetică a cerului nopții, fiecare stea arătându-se rând pe rând în urma norilor și a ceții”, spune A. Filippo Ficarelli și Francesco Terzo, Directorii Creativi Pandora. „Noul design dezvoltat pentru stea reprezintă acel moment special când ne punem o dorință, atât pentru fiecare dintre noi, cât și pentru întreaga lume”.

Acest sentiment este surprins de noile bijuterii cu stele căzătoare, cât și de o întreagă galaxie de noi piese care se joacă cu proporții, dimensiuni și materiale, pentru a insufla o energie nouă stilului tău de sărbători.

Motivul simbolic al fulgului de zăpadă a fost de asemenea modifcat, adăugându-i-se detalii artizanale care pun în valoare geometria complexă și unicitatea fiecărui fulg în parte, completându-se, de asemenea, cu iluzia unei mișcări.

Strălucind mai puternic ca niciodată, colecția Pandora Moments Holiday este mai mult decât un cadou. Reprezintă o gamă de bijuterii pline de iubire si însemnătate, care transmite considerație, grijă si înțelegere din partea celui care dăruiește.

#MomentsWithPandora

Foto: Arhiva personală, Pandora.

Related Posts

Outfits of the week: Cele mai cool ținute purtate de celebritățile internaționale

O nouă săptămână, o nouă serie de poze și un anotimp care pare că devine o provocare din…

Anya Taylor-Joy, Diane Kruger și Naomi Watts, printre vedetele de la cea mai recentă prezentare Dior

Cea mai recentă colecție a casei de modă Dior, pentru sezonul toamnă 2024, a fost prezentată la Brooklyn…

Un nou magazin Victoria’s Secret te așteaptă în Mega Mall, București, cu o nouă colecție: Body by Victoria

Veștile bune circulă repede! Iar primăvara aceasta avem încă un motiv de bucurie. Victoria’s Secret, liderul în retail…

Margot Robbie, Jessica Chastain, Olivia Wilde, strălucitoare la un eveniment dedicat științei

Numeroase vedete s-au grăbit să răspundă afirmativ invitației unui eveniment aparte, dedicat nu filmului sau modei, ci științei,…

Iutta și Muze Concept vă așteaptă la Alist Designers Boutique, toată luna aprilie (VIDEO)

Alist Designers boutique găzduiește acum două branduri care îți vor readuce zâmbetul pe buze prin detaliile ce definesc…

Roberto Cavalli a încetat din viață la 83 de ani

Roberto Cavalli a încetat din viață seara trecută, la 83 de ani. Desginer vestimentar și inventator al unei…

Cele mai apreciate prezențe de la Fashion Trust US Awards

Vedetele nu spun niciodată nu unei invitații la un eveniment de fashion și acceptă orice ocazie prin care…

Noua colecție Spring Edit disponibilă la CCC

Lasă-te fermecat de colecția Spring Edit de la CCC! Descoperă pantofi și genți la modă de la brandurile…

Jennifer Lopez este mai senzuală ca oricând în cea mai recentă campanie Intimissimi

Jennifer Lopez surprinde din nou prin cea mai recentă campanie a brandului de lenjerie intimă, Intimissimi. Artista arată…

Half is Free vă așteaptă la București

Half Is Free, cel mai așteptat eveniment de shopping al primăverii, vine la BUCUREȘTI, pe 20 aprilie 2024!…