Pe 28 aprilie, la Viena, a avut loc prezentarea oficială a celei mai recente colecții C&A. Într-un eveniment cu totul și cu totul deosebit, am avut ocazia să văd primele ținute care ne vor inspira în următorul sezon. Iată cum a fost atmosfera evenimentului și care au fost piesele mele favorite:
Evenimentul de lansare a colecției C&A pentru sezonul toamnă-iarnă 2022/23 avut loc seara trecută într-unul dintre cele mai frumoase orașe ale Europei. Viena a găzduit delegațiile mai multor țări invitate să descopere piesele care ne vor încânta și inspira în următorul sezon, create de designerii care au fost alături de noi la gală.
Prezentarea a avut loc într-un cadru special, în incinta Reaktor, o clădire-monument adaptată show-ului prin lumini și diverse elemente decorative, precum candelabrele minimaliste. Cel mai cool corner al evenimentului a fost un perete realizat din sute de piese din denim, care au atras imediat toți jurnaliștii și bloggerii prezenți.
Într-un decor plin de culoare, animat de lumini jucăușe, pe fundalul sonor plin de energie, show-ul a început cu o linie inspirată de moda backstreet a anilor ’90, extrem de young&fresh, pe care de abia aștept să o redescopăr în magazine. A urmat o linie 70s, cu printuri specifice și cu inserții din materiale lucioase precum latextul, însă preferata mea, trebuie să recunosc, a fost linia din denim, atemporală și perfectă pentru orice garderobă. Pentru că vorbim despre sezonul rece, nu puteau lipsi piesele albe tricotate, completate de jachete matlasate în tonuri de beige și de pantaloni cu o croială dreaptă, ce avantajează orice tip de siluetă.
Deși hainele au fost cele care mi-au atras atenția în principal, nu am putut să nu observ castingul perfect ce a inclus diverse tipuri de siluete și fizionomii care mai de care mai de poveste. Stilul este întotdeauna dincolo de standarde, așa că după prezentarea de modă, ne-am bucurat de o cină rafinată la Das Loft, una dintre destinațiile de food&drinks pe care nu trebuie să le ratezi când ajungi la Viena. Mâncarea este impecabilă, iar view-ul… breathtaking!
Foto: arhiva personală
Milan Fashion Week: Street syle inspo – Tendințele din afara podiumului
Săptămânile modei înseamnă, pe lângă prezentarea celor mai noi creații ale caselor de renume, un extra show de…
Victoria’s Secret lansează noua campanie My Wings, My Way din dorința de a susține puterea feminină la nivel internațional
Victoria’s Secret aduce în prim-plan o nouă campanie numită My Wings, My Way, dorindu-și să transmită glamour-ul și…
Milan Fashion Week: Colecțiile pe care trebuie să le vezi
Săptămâna Modei de la Milano s-a încheiat, așa că facem o trecere în revistă a colecțiilor pe care…
Alist Designers boutique: Casandra Beu Art Studio, un brand creat din pasiune și sensibilitate
Până la sfârșitul acestei luni, la Alist Designers boutique te așteaptă una dintre cele mai drăgălașe povești de…
50 de piese Balmain au fost furate chiar înainte de prezentarea de la Paris
Astăzi începe Săptămâna Modei de la Paris, într-o notă îngrijorătoare pentru celebra casă Balmain. Acum câteva zile, directorul…
Un stil de viață activ cu 4F și atleta Alina Rotaru
Cea mai recentă colecție 4F a fost lansată de curând și este dedicată atletismului. Pentru că ne-am dorit…
Alist Designers boutique: KAN, brandul românesc a cărui poveste a traversat continente
KAN este unul dintre numele pe care ne mândrim să le avem la Alist Designers boutique. Dacă nu…
Secondhand September: Calculează cât de sustenabil este stilul tău
Remix a lansat o provocare distractivă și foarte importantă pentru cauza sustenabilității. Este vorba despre un quiz pe…
Vedete prezente la Săptămâna Modei de la Milano
Săptămâna Modei de la Milano este în plină desfășurare și, până pe 25 septembrie, avem ocazia să urmărim…