Andreea Leta ∙ April 22, 2022 ∙ 5 min read

Dacă nu ai apucat încă să iei un cadou pentru o ființă specială din viața ta, la Alist Designers boutique, alături de noi este brandul LeLeMadeThis. Aflăm astăzi povestea din spatele delicatelor bijuterii din porțelan, chiar de la fondatoarea brandului, Irina Constantin: 

Cum a început povestea brandului tău? De ce bijuterii din porțelan?

LeLe a apărut în anul 2020, dupa ce, în 2019 m-am întâlnit cu acest material minunat – porțelanul. A fost dragoste la prima vedere.

Initial, totul a început ca o joaca, prin care eu îmi făceam o pereche de cercei. 

Materialul din care modelăm, nu avea nicio legătură cu porțelanul, în afară de culoarea albă. Era un lut cu uscare la rece, pe care îl luasem dintr-un hobby shop. Mi-am imaginat atunci, că am făcut o mare descoperire..M-am desumflat rapid, când mi-am dat seama că nu reusam deloc să obțin luciul pe care mi-l doream. Am colindat prin toate magazinele de bricolaj , de unde mi-am luat toate tipurile posibile și imposibile de lac. Toate, ba miroseau urat, ba ingalbeneau lutul, și niciunul nu era suficient de lucios…La scurt timp, am înțeles că mă aflam pe un drum greșit când am văzut niște filme pe youtube, din atelierul unei ceramiste.Așa am aflat, în sfârșit, secretul din spatele bijuteriilor la care visam – era porțelanul. 

Am înțeles că este o tehnică diferită, complexă, de durata, dar care, în sfârșit, dădea rezultatele la care visam. 

Totul se întâmpla într-o perioadă în care îmi depuneam , fără tragere de inimă, CV ul la diferite agenții de publicitate. Când am auzit, de la un prieten, despre  un curs de ceramică, care se desfășura în București , mi-am propus să îl fac. După aceea, totul s-a schimbat. Mi-am dat seama că asta este ceea ce vreau să fac.

Care sunt sursele de inspirație pe care te bazezi de obicei? 

Totul poate fi considerat sursă de inspirație – o melodie , un film, o imagine, o amintire, un cuvant și, bineînțeles , natura din jurul meu.

Cum arată sau cum ai descrie profilul clientei ideale? 

Este o țipă cool, inteligență și educată ,cu un gust estetic deosebit, căreia îi place să fie admirată. Acum am descris clientă mea actuală, dacă adaug și colecționară putred de bogată, acum este clientă ideală :)) Aici aș vrea să fac o mică precizare – nu este nevoie să fii putred de bogată, să îți cumperi bijuterii din porțelan, însă, spre deosebire de unele bijuterii handmade, cele din porțelan au un preț mai ridicat. Acest lucru, după ce ajungi să cunoști întreg procesul de creație din spatele unei bijuterii unice, va fi ușor de înțeles. Eu am o secțiune în shopul online www.lelemadethis.com unde, povestesc despre asta – se numește „From clay to yay” și vă aștept să descoperiți secretele din spatele bijuteriilor mele. 

Cum vezi tu schimbările în fashion sau în lumea artei în acest moment și care este experiența ta personală sau ca brand din ultimii doi ani? Ai fost sau ești inspirată de evenimentele din prezent?

Oamenii au nevoie de artă în viață lor indiferent de vremurile pe care le trăiesc. Arta înflorește în perioadele mai grele, pentru că oamenii își găsesc echilibrul în ea. E un refugiu pentru artist și un calmant pentru consumatorul de artă. În toate manifestările ei. 

Pentru mine, ca brand, nu am cu ce să compar acești ultimi doi ani, pentru că am apărut odată cu pandemia – sună ciudat, sper să fiu văzută că un antidot, nu ca un virus :)) Am observat însă, mici schimbări în cursul acestor doi ani – mai ales în perioada de lockdown – în care clientele mele s-au orientat mai mult către vasele ceramice ( fac și de-astea, nu doar bijuterii – le puteți vedea în postările mele de pe contul de Instagram LeLe ( Irina Constantin) ) – era , cu siguranță, mai natural să bei o cafea dintr-o cană drăguță, decât să te plimbi cu cercei din porțelan și pijamale 😀

Ce îmi poți spune despre colecția pe care ai adus-o la A List Designers Boutique?

Încep prin a mulțumi încă o dată, și de fiecare dată când voi avea ocazia, Andreei Esca și echipei Alist, cât și celor de la Vitan Mall, pentru ocazia această minunată de a mă afla în luna aprilie acolo și acum aici. 

Revenind la bijuteriile mele, am adus piesele din cea mai recentă colecție, despre care nu pot spune eu prea multe, aștept să văd ce spun ceilalți. Eu, ca de obicei, iubesc fiecare obiect și sper ca fiecare să își găsească  omul potrivit. Ce pot spune însă, este că sunt obiecte unicat, cercei și inele – lucrate manual, din porțelan alb, cu accente din aur și platină. Sper să mergeți să le vedeți și probati.

Mulțumesc,

LeLe 

Foto:PR

Related Posts

Urban Odyssey: TOMMY HILFIGER te poartă într-o călătorie între tradiție și inovație prin noua colecție outerwear

Inspirată de energia New York-ului, cea mai recentă colecție TOMMY HILFIGER este o declarație de stil care bifează…

Infuzie de creativitate la DIPLOMA Show 2024

Nu puteam să ratăm ediția a XI-a, a festivalului noii generații de artiști, arhitecți și designeri români, DIPLOMA…

Prada, costume pentru misiunea lunară NASA

Prada face designul pentru costumele spațiale pentru misiunea lunară Artemis III a NASA.  Grupul italian de lux Prada…

Victoria’s Secret Fashion Show – Reîntoarcerea supermodelelor

Îngerii Victoria’s Secret au revenit pe scenă în cele mai glamouroase piese de lenjerie intimă, într-un spectacol plin…

Cum a fost la Alist Designers Boutique, ediția de octombrie (VIDEO)

În fiecare lună, designerii români vin să ne arate cele mai noi creații în spațiul Alist Designers Boutique,…

Totul despre Met Gala, ediția 2025

Chiar dacă mai sunt șapte luni până la următoarea Met Gala, eveniment considerat Oscarul modei, iată că organizatorii…

Cum a fost la Half Is Free Pink Edition, de la București

Half Is Free Pink Edition a fost cu siguranță cel mai așteptat eveniment de shopping al acestei toamne….

Alexia Eram ne spune totul despre colecția ei de haine: Margot

Este unul dintre cei mai importanți influenceri de la noi, iar acum a simțit că a venit timpul…

Better Together with. Levi’s® : The Fall Collection 

Levi’s® îți propune să întâmpini noul sezon într-un spirit cât mai confortabil și axat pe comunitate. Povestea „Better…

Noua colecție 4F MULTIACTIVE TRAINING, testată de Ioana Grama

Îți place să faci mișcare? Descoperă cea mai recentă campanie a colecției multiactive – concepută pentru a te…