Vestea zilei în lumea modei vine prin cofirmarea unui zvon care făcea înconjurul rețelelor de socializare în ultimele două zile. Alessandro Michele pleacă oficial de la Gucci după șapte ani.
Printr-un mesaj emoționant postat pe contul de Instagram, celebrul director de creație anunță că una dintre cele mai spectaculoase colaborări dintre prestigioasa casă și designer, se încheie. Discursul său este extrem de respectuos față de familia Gucci din care a făcut parte în ultimii ani, și unde a devenit un adevărat icon. Răspunsurile oficialilor sunt pe măsura așteptărilor. Marco Bizzarri, Președinte și CEO Gucci, își exprimă recunoștința față de faptul că l-a întâlnit pe Alessandro Michele la sfârșitul anului 2014 și că și-au petrecut ultimii opt ani lucrând împreună îndeaproape (Alesandro Michele a fost desemnat oficial director de creație al Gucci în 2015). Iar Francois-Henri Pinault, CEO Kering, grupul din care casa face parte, a mărturisit că perioada lui Michele la Gucci va rămâne una dintre cele mai importante referințe din istoria brandului.

Motivul invocat de Alessandro Michele este că fiecare își dorește să urmeze propriul drum și că perspectivele nu mai converg. Astfel, lasă în urmă una dintre cele mai extravagante stiluri propuse vreodată pentru casa italienească de renume, și o arhivă bogată în ținute inconfundabile pe care numeroși artiști, idoli ai generațiilor actuale, le-au îndrăgit și le-au purtat cu onoare. Jared Leto, Florence Welch, Lana del Rey sau Dakota Johnson vor fi mult timp de acum înainte asociați cu aparițiile unice propuse de Michele.
Noi așteptăm cu sufletul la gură să aflăm cine va fi desemnat noul director de creație Gucci, dar și care va fi următorul capitol din cariera unuia dintre cei mai iubiți designeri.


Foto: hepta.ro
Stephan Pelger – retrospectivă în imagini
Designerul Stephan Pelger a părăsit ieri această lume spre șocul întrgii industrii locale. Pentru a trece dincolo de…
Ce haine să ne luăm în bagajul de croazieră
O croazieră este cea mai bună ocazie să ne scoatem în evidență garderoba, care trebuie să fie formată…
Alist Desginers boutique: Materiale naturale și bijuterii fine în selecția lunii iunie
Este oficial vară, așa că ne bucurăm să te anunțăm că selecția lunii iunie de la Alist Designers…
Romanian Creative Week: Tendințele din colecțiile designerilor prezenți la Iași
Am fost prezenți la unul dintre cele mai frumoase și mai ample evenimente create vreodată în România, unde…
Vedetele au făcut parada modei la gala amfAR, care avut loc la Hotel du Cap-Eden-Roc
Festivalul de la Cannes vine și cu o mulțime de evenimente conexe, iar unul dintre cele mai importante…
Alege ținute în tendințele momentului și joacă-te cu combinațiile stilistice
Alege din tendințele momentului, inspirându-te din streetwear sau din universul creativ al designerilor, artiștilor și artizanilor prezenți la…
Stilul unei legende: Tribut Tina Turner în imagini
Tina Turner s-a stins din viață seara trecută, la 83 de ani, lăsând în urmă o carieră excepțională,…
Alist Designers boutique: Noria Anis, brandul dedicat eleganței atemporale
Unul dintre cele mai îndrăgite proiecte ale noastre, care susține designerii șu producătorii locali, Alist Desginers boutique, se…
Alist Designers boutique: Les Waves – o poveste despre pasiune și libertate
Cristiana Muceanu a lansat Les Waves în urmă cu un an, atunci când a decis să împărtășească lumii…
Wear Your Own Creative Style
Pe lângă noutățile din modă, design graphic, ilustrație, design de produs, arhitectură și design interior prezentate la cea…