O nouă schimbare în lumea modei: Olivier Rousteing a părăsit Balmain 

Olivier Rousteing

Olivier Rousteing pleacă de la Balmain după 14 ani. Casa nu a anunțat încă cine îl va înlocui pe celebrul director de creație, dar motivul plecării sale pare să nu fie doar unul de ordin economic. 

2025 este un an al marilor schimbări pe scena modei internaționale. După mai multe mutări interesante, Balmain a anunțat acum câteva zile plecarea lui Olivier Rousteing din poziția de director de creație, după un val de revoluții ale celor mai importante case de modă. Este anul de debut al lui Pierpaolo Piccioli la Balenciaga, al lui Matthieu Blazy la Chanel și al lui J.W.Anderson la Dior, așa că de abia așteptăm anunțul casei Balmain în ceea ce privește noul său creativ. 

Cariera lui Olivier Rousteing a fost până acum cea a unui adevărat prodigy. A fost primul director de creație după Yves Saint Laurent care a ocupat o astfel de funcție la o vârstă foarte fragedă, la doar 26 de ani, neavând propriul business în domeniu la acel moment. De asemenea, a fost prima persoană de culoare învestită ca director de creație a unei case istorice franțuzești. Parcursul lui a fost unul îndrăzneț, plin de strălucire și de senzualitate, în care, până în ultimele sezoane, puteai regăsi elementele statement ale casei, cum ar fi structurile ruguroase ce puneau în valoare silueta feminină, volumetria sau jocul de materiale. 

Olivier Rousteing

Ulterior, Olivier Rousteing s-a refugiat într-o estetică care descria mai degrabă un cult al propriei personalități decât a istoriei casei pe care o reprezenta. De câteva ori, chipul său a fost cel care a decorat anumite piese vestimentare, într-o încercare de a-și depăși fricile și timiditatea. Printre cele mai înfocate fane ale sale se află surorile Kardashian, care i-au purtat creațiile în nenumărate rânduri. 

Astăzi, Balmain anunță o scădere a profitului, un lucru care a influențat decizia de a-l disponibiliza pe Rousteing, care își dorește să evolueze într-o altă direcție. În luna septembrie a împlinit 40 de ani și crede că este momentul să se îndrepte către o nouă etapă a carierei sale. 

Foto: Hepta

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă