John Galliano revine în atelier după o pauză de 2 ani, pentru unul dintre cele mai mari branduri mass-market

John Galliano

John Galliano a semnat un contract de doi ani cu Zara, unul dintre cele mai mari branduri mass-market, prin care s-a angajat să „re-author” piesele de arhivă ale business-ului spaniol. Anunțul a fost făcut astăzi, în urmă cu puțin timp, iar social media este, din nou, împărțită între păreri pro și contra. 

Considerat un zeu al esteticii moderne, un excentric sau un „prodigy” al industriei, John Galliano este, fără îndoială, un nume de legendă. De la fabuloasele ținute create pentru Dior, considerată de mulți perioada lui de glorie absolută, la ultimul show pus în scenă pentru Maison Margiela în 2024, Galliano a trecut prin etapele mai degrabă specifice marilor artiști plastici decât creatorilor de modă. Iar acum, surpriză! Galliano a semnat un contract de doi ani cu Zara, prin care se asigură că are să „re-author” piesele de arhive. Nu avem o traducere exactă a acestui termen pe care l-a folosit într-un interviu acordat revistei Vogue în timpul Săptămânii Modei de la Paris, de altfel a explicat că îi este încă dificil să-l definească ș pentru echipa sa, dar putem înțelege următoarele: re-valorizeze, re-inventeze, re-interpreteze, re-evalueze. 

John Galliano a mai afirmat că această nouă colaborare se datorează prieteniei pe care a închegat-o cu Marta Ortega Perez, CEO Inditex și fiica fondatorului companiei sub umbrela căreia se află Zara. Impresionat de expozițiile de artă și fotografie și de pasiunea acesteia pentru modă, Galliano a găsit un adevărat aliat în ce iubește cel mai mult: provocarea noului. De câteva luni, s-a ocupat de un proces curatorial al pieselor Zara de arhivă, iar în septembrie are să lanseze prima colecție sub această asociere. 

Social media deja vuiește în jurul acestui subiect apărut în urmă cu nici două ore. Unii sunt de părere că acest moment marchează sfârșitul industriei luxului, iar alții confirmă că schimbările, oricât de drastice, pot fi benefice. De abia așteptăm câteva indicii din spatele cortinei pentru că John Galliano nu a lăsat niciun ochi indiferent în deceniile sale de activitate. A căutat permanent să obțină reacții, așa că sperăm să fie dintre cele mai pozitive! Procesul pare unul sustenabil, de reinventare a trecutului, așa că momentan salutăm inițiativa!

John Galliano
Instagram: @zara

Foto: Hepta, Instagram

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă