De Valentine s day, Be Love, în felul tău

Valentine’s Day nu este doar despre cupluri, ci despre toate formele de iubire, iar noi, Alist Girls, ne-am gândit ca anul acesta să le facem un cadou special persoanelor dragi din viața noastră, fie că este vorba de mama, prietena cea mai bună sau despre fiica mult dorită. Misiunea a fost îndeplinită cu ajutorul Pandora, care are un concept minunat, prin care îți poți personaliza bijuteria cu un mesaj sau o poveste ce rămâne o viață.
Este vorba despre un aparat de gravare (îl găsiți în magazinele Pandora) care doar în câteva secunde realizează cele mai frumoase mesaje pentru persoana dragă. Durează mai mult până să vă hotărâți cui și ce mesaj vreți să transmiteți.

Andreea Leta- Fashion Editor Alist Magazine
Anul acesta de Valentine’s Day nu m-am mai gândit la chesiuni romantice, în schimb am ales-o pe una dintre prietenele mele, căreia vreau să îi dăruiesc un semn de recunoștință pentru prietenia noastră. Am ales un model simplu, pe care îl poate adapta ușor stilului ei, pe care am gravat în magazinul Pandora cuvântul „Gratitude”, pentru că exact asta simt când vine vorba de prietenia noastră.

Mara Constantinescu- Social Media Alist Magazine
De Valentine’s Day am ales să ii fac un cadou mamei mele un inel în formă de inimă. Pentru mine, ea este definiția iubirii necondiționate. Ea mi-a oferit șansa de a simți, a iubi oamenii și momentele din viața mea. Am gravat pe această bijuterie trei cuvinte: iubire, curaj, putere, pentru că sunt valorile pe care ea mi le-a transmis și în care cred. Mesajul l-am scris în limba italiană, pentru a-i aminti mereu de vacanțele noastre din Italia.

Nicoleta Nicolae- Redactor SEF Alist Magazine (editia online)
Anul acesta, toată dragostea mea merge către copilul nostru frumos și bun. Cum am aflat despre serviciul de personalizare de la Pandora m -am gândit ce frumos ar fi să-i iau fetiței mele o bijuterie care să reprezinte dragostea noastră pentru ea. Am ales o brățară din noua colecție Pandora, pe care am gravat numele ei și câteva simboluri care sper să îi poarte noroc. Așa că, anul acesta, de Valentine’s Day, Alma va primi un cadou minunat, simbol al dragostei noastre pentru ea.
Descoperă și tu serviciul de gravare Pandora în magazine și oferă un cadou special persoanei iubite din viața ta! #BeLove, @theofficialpandora (P)