Vacanțele de iarnă în România, acum 100 de ani

Între eleganță, tradiție, baluri și sporturi de iarnă: Anita Sterea ne povestește cum își petreceau românii vacanțele de iarnă — între Cișmigiu, trăsuri pe bulevard și Sinaia.

Text de Anita Sterea.

Cadourile. Pentru mulți dintre noi, startul oficial al pregătirilor de Crăciun începe… cu multe luni înainte de sărbătoarea propriu-zisă. Surprinzător sau nu, acum mai bine de o sută de ani lucrurile nu erau atât de diferite. România anului 1900 avea propriul ei „Black Friday”, doar că în loc de notificări pe email, soseau cataloage elegante, tipărite la Viena, Paris sau Praga. Odată ajunse în casele bucureștenilor, începea ritualul listelor. Fiecare cadou era ales cu grijă, în funcție de pasiunile și interesul celui care urma să-l primească. Listele se trimiteau apoi la prăvălie, iar negustorul, un fel de „personal shopper”, centraliza comenzile și le expedia mai departe. Familiile aristocrate comandau păpuși de porțelan, trenulețe mecanice sau jucării de lemn pentru copii. În satele românești, magia era mai simplă, dar la fel de autentică: păpuși din cârpă, „Hopa Mitică”, cumpărate de la oraș, cozonac, dar și darurile mici, făcute în casă, erau primite cu aceeași bucurie.

Decorațiuni și baluri. Cât timp așteptai coletele cu daruri din Viena sau Paris, Bucureștiul intra într-o competiție tacită a eleganței: care prăvălie va fi cea mai frumos împodobită de sărbători? Vitrinele deveneau mici spectacole vizuale, iar lumea ieșea la plimbare nu doar pentru cumpărături, ci pentru a admira luminile, decorațiunile și rafinamentul orașului. Ciocolata caldă de la Capșa sau un vin fiert puteau să fie parteneri de nădejde în aceste zile.

Dar Crăciunul de altădată nu era doar despre cadouri și panglici. Balurile caritabile ocupau un loc central în viața socială a capitalei. Elitele orașului se adunau nu doar pentru dans, ci pentru a strânge fonduri pentru cei uitați ai iernii — bolnavii din spitalele bucureștene, copiii orfani sau familiile sărace din mahalale. Uneori, „darul de Crăciun” însemna pur și simplu o căruță de lemne trimisă la timp. Bucureștenii ieșeau la promenadă în sănii trase de cai, cu clinchet de zurgălăi, nu doar pentru plăcere, ci pentru a fi văzuți. Șoseaua Kiseleff  devenea o scenă socială — o paradă lentă de sănii cu cai cu ciucuri roșii, blănuri și râsete.

Tradiții & bucate. Colindul era un alt ritual important. Ceata de colindători își pregătea repertoriul ca un cor profesionist, repetând în case luminate de lămpi cu gaz. Iar gazdele își făceau și ele proviziile: mere, nuci, covrigi, cozonac sau gogoși calde. Cine avea norocul să colinde la Curtea Regală putea primi cozonac cald și o privire binevoitoare a Reginei. Banii nu se dădeau, cel mult câțiva bănuți pentru un ceai fierbinte, „ca să nu-ți înghețe vocea”. Ignatul era un reper fix în calendarul pregătirilor (20 decembrie). Odată tăiat porcul, începea adevărata muncă gastronomică. Tobă, caltaboș, cârnați, sarmale, piftie, cozonac sau pâinea dulce, toate se făceau acasă în lumea rurală.  În casele din  București  se comandau mâncăruri mai diverse, rață, pește, pe lângă nelipsitul porc. Tot la oraș exista  obiceiul de a comanda două torturi pentru Crăciun: unul pentru Iisus și unul pentru mama Lui. „Nu poți să urezi copilului înainte de a o cinsti pe mamă”, spunea tradiția. Crăciunul era o sărbătoare a familiei.

Sporturi de iarnă. Copiii aveau propriul lor ritual de iarnă: săniușul la derdeluș, pe orice deal găseau în vecinătatea casei. În București avem în perioada interbelică o mini stațiune de iarnă pe dealurile din actualul Parc Tineretului, erau pârtii de ski chiar cu instalație de urcat și firește și părtii de săniuș unde șe organizau competiții regulat. Cişmigiul se transforma într-un adevărat teatru pe gheață. Lacul înghețat devenea patinoar, iar printre competiții sportive și aplauze, se consumau și primele timidități romantice: un braț întins „pentru echilibru”, o glisare intenționat nesigură, între tinerii îndrăgostiți.

Sinaia, destinația preferată. Trenuri speciale plecau din București, iar odată cu ele și dorința de aventură. Carol al II-lea a fost cel care a mutat simbolic Crăciunul de la oraș la munte. După ce își primea colindătorii la Palat, urca în automobil și pornea spre Sinaia, unde schiul era practicat cu multă bucurie. Regele Mihai, principesa Ileana au fost de asemenea, pasionați de ski. Competițiile se înmulțeau: schi, bob, săniuș, iar în 1927, România avea chiar și un campionat dedicat unei probe spectaculoase: skijoring, un sport fascinant în care un schior era tras de un cal prin zăpadă, ținându-se de hățuri ca un adevărat cavaler al iernii.

În străinătate. Existau însă și vacanțe în afara granițelor. Pentru cei foarte bogați, iarna putea însemna și un tren de noapte spre Viena sau un vapor elegant către Constantinopol sau Atena. Nu era vorba doar de plăcerea de a „evada”, ci mai ales de invitații discrete primite din partea unor prieteni din înalta societate europeană, o lume în care gesturile sociale erau la fel de importante ca darurile de sub brad.

Vacanțele de iarnă de acum 100 de ani erau un amestec de tradiție rurală, eleganță urbană, comunitate și joacă. Fie că era vorba de un bal la Capșa, un ceai fierbinte după colindat sau o sanie trasă de cai pe Șosea, românii aveau aceeași dorință ca azi: să fie împreună cu cei dragi.

Fotografie din colecția M.N.I.R.

Articol publicat în revista A List Magazine (37).