Top 12 cărțile verii: ce ne recomandă editurile să punem pe lista de lectură

carte

Există atât de multe noutăți editoriale încât, uneori, eu una mă simt pierdută. Ce-ar trebui să pun pe listă? Care e cartea aceea care nu trebuie ratată? Ce să iau cu mine într-o călătorie în această vară? Așadar, i-am întrebat pe câțiva dintre publisherii și editorii din România despre recomandările lor pentru cartea verii. Și am pus și eu un titlu pe lista de dorințe. 

Crima din Capri, de Anders & Anette de la Motte (editura Crime Scene Press), este lectura perfectă pentru vara aceasta. Are combinația ideală dintre evadare și suspans: peisajele spectaculoase ale insulei Capri, atmosfera relaxată a unei vacanțe mediteraneene și un mister care se insinuează treptat într-un decor aparent idilic. Este genul de carte care te transportă instant într-un alt loc și te ține acolo până la ultima pagină. Pentru cititorii care au iubit seriale precum The White Lotus sau romanele Agathei Christie, Crima din Capri este însoțitorul perfect al verii”, ne recomandă Alexandru Arion, director Crime Scene Press.

„Aș vrea să recomand ceva mai aparte. Lucian Croitoru, Scrisoare către Augustin. Capcana intervențiilor în ordinea pieței, editura Curtea Veche Publishing, 2026. Pe scurt: un economist și profesor universitar la ASE, consilier al guvernatorului Băncii Naționale, scrie o scrisoare fiului său de 10 ani, conținând câteva sfaturi economice, dar și de viață. Scrisoarea lui Lucian Croitoru se transformă în carte și ajunge în topurile de vânzări de la Curtea Veche Publishing la Bookfest. Pe urmele lui Friedrick Hayek, economist austriac laureat cu Nobel pentru economie, Lucian Croitoru ne spune cum arată libertatea în economie și de ce intervenționismul statal poate să obosească economia liberă”, ne tentează cu o altfel de lectură Ovidiu Șimonca, director de promovare la Curtea Veche Publishing. 

„Recomandarea Editurii Humanitas este tulburătoarea carte de memorii a celebrei Elizabeth Gilbert, bestsellerul New York Times, Până când râul cel mare ne va despărți. Iubire, pierdere și eliberare. Intimă, curajoasă, de o sinceritate necruțătoare, Până când râul cel mare ne va despărți este o carte despre iubire, pierdere și vindecare. Pentru că, așa cum spune Elizabeth Gilbert: «Am scris această carte pentru mine – și pentru oamenii iscoditori, oamenii însetați, oamenii neliniștiți, oamenii care se simt prinși în capcană, oameni care, poate, încă din copilărie au simțit că trebuie să existe un sens mai înalt al vieții decât cel care ne-a fost arătat». Elizabeth Gilbert, autoarea bestsellerelor Mănâncă, roagă-te, iubește, Și am spus da, Lecții de magie și a altor numeroase cărți de ficțiune și nonficțiune, care s-au vândut în peste 25 de milioane de exemplare în întreaga lume și au fost traduse în peste cincizeci de limbi, este una dintre cele mai iubite și influente voci literare”, argumentează Gabriela Maaz, director de marketing Editura Humanitas. Până când râul cel mare ne va despărți ne arată tuturor că succesul nu te face neapărat mai puternic. Uneori te face mai vulnerabil. Elizabeth Gilbert, autoarea cărții fenomen Mănâncă, roagă-te, iubește recunoaște acest lucru cu o sinceritate care te lasă fără cuvinte, într-un interviu emoționant realizat de Andreea Esca: https://www.alistmagazine.ro/andreea-guests-category/andreea-esca-interviu-emotionant-cu-autoarea-cartii-fenomen-mananca-roaga-te-iubeste-video/

Moașa, de Bibiana Cau este recomandarea editurii ap! (Act & Politon). „Lansată recent la Corola.net, marcă a editurii ap! (ACT și Politon), merită să se regăsească în bagajul de vacanță, deoarece este un roman plin de suspans care reconstruiește cu multă sensibilitate viața unei comunități din Sardinia rurală a anului 1917, prin povestea unei moașe care ajută femeile din regiune să nască. Cei care iubesc ficțiunea istorică se vor îndrăgosti de acest roman care ne reamintește cât de mult le datorăm generațiilor de femei care au trăit înaintea noastră. Moașa este o poveste puternică despre familie, tradiții, curaj, solidaritate, schimbare, ce are loc în vremuri grele, în plin război mondial.” 

Romanul Lázár este „cartea verii” la Editura Trei pentru că… „îmbină o poveste de familie captivantă cu marile evenimente ale secolului XX. Urmărind destinul familiei aristocrate Lázár din Ungaria, cititorul descoperă iubiri, secrete, conflicte și transformări istorice, de la sfârșitul Imperiului Habsburgic până la Revoluția Maghiară din 1956. Această combinație dintre istorie și dramă personală face lectura cu atât mai interesantă și mai încărcată de emoție. Un alt argument este atmosfera aparte a cărții. Autorul creează un univers plin de mister, personaje memorabile și întâmplări uneori realiste, alteori aproape onirice. Pădurea întunecată, castelul familiei și secretele transmise din generație în generație oferă romanului un farmec special, care îi captivează pe cititori și îi face să nu lase cartea din mână. În plus,  romanul este scris de tânărul autor Nelio Biedermann, considerat una dintre noile voci importante ale literaturii europene. Succesul internațional al cărții (curând va urma ecranizarea) și traducerea ei în numeroase limbi (27 de țări) demonstrează deja valoarea sa literară.”

„Cartea verii la editura Corint este Pariziencele de Marius Gabriel”, spune Ana Antonescu, coordonatoarea colecției Corint Fiction. „Azi, când lumea se află la o răscruce, romanul Pariziencele de Marius Gabriel ne pune în față oglinda trecutului ca să medităm și să evităm un rău și mai mare. Pentru că această ficțiune istorică are darul să ne imerseze în toiul celui de Al Doilea Război Mondial, în Parisul aflat sub ocupație nazistă. Celebrități ale epocii – Coco Chanel, Arletty – par să fraternizeze cu invadatorii ca să-și salveze afacerile, carierele, în timp ce alte parizience luptă alături de Rezistență, spionând în celebrul Hotel Ritz, el însuși personaj central. Marius Gabriel reușește să ne captiveze cu ritmul alert și răsturnările de situație, trecând de la lux și compromis la suferință și rezistență, astfel încât la final să înțelegem mai bine prezentul și să evităm greșelile trecutului.”

Pentru noi, THE BOOK of this summer este Trenul de la Miezul Nopții, de Matt Haig, spun reprezentanții editurii Nemira. „Cel mai nou roman al lui Matt Haig și, fără îndoială, una dintre cele mai așteptate cărți ale anului, Trenul de la miezul nopții este cartea verii 2026. Desprinsă din universul bestsellerului Biblioteca de la Miezul Nopții, acest roman ne poartă într-o poveste absolut superbă despre ce înseamnă să ai norocul de a primi în viață o a doua șansă și, mai ales, despre ce alegi să faci cu ea atunci când puterea de a schimba lucrurile este în mâinile tale.”

Recomandarea Editurii Humanitas Fiction este romanul California Golden de Melanie Benjamin (autoarea bestsellerelor internaționale Lebedele de pe Fifth Avenue, Soția aviatorului, Femei de Oscar și Doamna de la Ritz), apărut de curând în colecția „Raftul Denisei”, traducere și note de Alina Cârâc. Anca Dumitru, redactor al Editurii Humanitas Fiction, argumentează: „Pentru că este un roman care vă poartă în California seducătoare, între plaje, valuri și idealurile unei generații, surprinzând atât universul surfingului, cât și efervescența contraculturii anilor 1960, când lumea părea pregătită să se reinventeze din temelii.” 

Editura Se poartă cartea mizează în această vară pe ANNA / Biografia, scrisă de Amy Odell. „E cartea despre viața celei mai puternice femei din mass-media, și te ține în priză tot timpul. Afli că ușile înaltei societăți s-au deschis pentru Anna Wintour dintr-un respect pe care l-a câștigat urcând treaptă cu treaptă. E o lectură care lasă urme adânci în motivația interioară și o activează instant. Și, mai presus de toate, te învață că pașii greșiți sunt uneori o hartă spre succes.”

Imn pentru viață, de Gisèle Pelicot, editura Litera, e mărturia unei femei care a hotărât că rușinea trebuie să rămână de partea abuzatorului. Drogată și traficată sexual de soțul ei, după o căsnicie de cincizeci de ani, Gisèle alege un proces cu uşile deschise care devine unul dintre cele mai importante momente din justiția şi din cultura mediatică franceză a ultimului secol. Imn pentru viață e un manifest al puterii de a cere dreptate și de a merge mai departe chiar și în cele mai lipsite de speranță circumstanțe” – Ioana Bâldea Constantinescu. 

„Dacă ar fi să aleg o singură carte pentru vara aceasta, aș alege Albastru de Miguel Gane, editura Alice Books. Este un volum care se citește cu sufletul deschis, o carte despre iubire, fragilitate și regăsire, ale cărei versuri rămân cu tine mult timp după ce ai întors ultima pagină”, spune Lucia Popovici, Editorial Manager, Alice Books.

Și, la final, o carte pe care abia aștept eu să o citesc: Sunt fluvii în cer, de Elif Shafak, editura Polirom. Pentru că mi-au plăcut enorm romanele ei de până acum (și dacă mulți își amintesc de Cele patruzeci de legi ale iubirii, eu aș zice că m-a impresionat enormInsula copacilor dispăruți). E povestea unui poem pierdut, a două mari fluvii şi a trei vieţi remarcabile – toate legate între ele de o singură picătură de apă. În ruinele din Ninive, oraşul antic al Mesopotamiei, zac ascunse în nisip fragmentele unui poem de mult uitat, Epopeea lui Ghilgameş. În Londra victoriană, un copil excepţional se naşte pe malurile Tamisei; când memoria lui strălucită îi aduce o slujbă ca ucenic la o tipografie, lumea i se deschide în faţă. În Turcia anului 2014, Narin, o fată yazidită care trăieşte pe malurile Tigrului, aşteaptă să fie botezată, dar ceremonia este întreruptă, iar ea şi bunica ei pornesc într-o călătorie prin ţinuturi devastate de război. În Londra anului 2018, Zaleekhah, o hidroloagă cu inima frântă, se mută într-o casă plutitoare de pe Tamisa pentru a fugi de căsnicia sa eşuată – până când o legătură neaşteptată cu ţara ei natală schimbă totul.

Foto: pixabay.com

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă